Întrebarea cu privire la cele două concepte, „bun-simț” și „simț comun” a venit de la o încercare de traducere a „common sense”. Neavând încredere în propria intuiție cu privire la diferențele dintre cele două concepte, am făcut o scurtă cercetare. Am găsit un gânditor român care s-a preocupat să le analizeze și disece.
Autorul este Alexandru Paleologu (1919-2005) care vorbește despre bun-simț și simț comun în cartea „Bunul-simț ca paradox” (2005).
Iată ce spune:
„[Bunul-simț] mi-a apărut întotdeauna ca o însușire de excepție; întâlnirea cu superiorul bun-simț, care îți deschide ochii în fața vastelor și profundelor evidențe, mă zguduie ca prezența geniului.
Bunul-simț nu e, cum crede lumea, o formă primară a inteligenței, un succedaneu inferior al acesteia.
Există (şi cât de adesea) inteligenţă fără bun-simţ, dar bun-simţ fără inteligenţă nu.
Se confundă mai totdeauna bunul-simţ cu simţul comun; e adevărat că merg o bună parte de drum împreună, pornind de la constatări elementare.
Dar simţul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul-simţ îşi urmează fără greşeală drumul ajungând la descoperiri senzaţionale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de a „simţi bine", de a discerne, de a-şi reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni.”
