Organele de simţ sunt organe care recepţionează informaţii din mediul extern al organismului căruia îi aparţin, asigurând astfel integrarea în mediu. Aceste informaţii sunt folosite la elaborarea unor reacţii de răspuns ale organismului.
De exemplu dacă un animal aude sau vede ceva, îşi poate da seama dacă este în pericol şi îşi poate procura hrana. Fiecare organ de simţ este excitat doar de anumiţi stimuli (excitanţi). Stimulii sunt factorii de mediu, care atunci când acţionează asupra unui organism sunt recepţionaţi la nivelul organelor de simţ şi determină reacţii specifice de răspuns ale organismului la mediu. Exemple de stimuli sunt lumina, undele sonore, diferite molecule, temperatura etc. Astfel organismele pot să se hrănească, să-şi asigure toate cele necesare vieţii şi să se ferească de pericolele care le pândesc de pretutindeni.
În acest articol vom vorbi atât despre cele cinci organe de simţ specifice omului, cât şi despre organele de simţ ale altor animale şi chiar ale plantelor. Funcţia tuturor organelor de simţ poartă numele de sensibilitate.
Celula - un organ de simţ complex
Deşi organismele unicelulare nu prezintă organe de simţ în sensul obişnuit al cuvântului şi ele recepţionează informaţii din mediul lor de viaţă, informaţii care le sunt necesare pentru a-şi adapta funcţionalitatea la cerinţele mediului. Citoplasma celulelor recepţionează excitaţiile produse de diferiţi stimuli şi reacţionează la acestea prin schimbarea intensităţii funcţiilor fiziologice şi prin diferite mişcării, numite curenţi citoplasmatici.
Plantele au organe de simţ
Deşi nu prezintă ochi, limbă, nas etc plantele prezintă alte organe de simţ. Aparatul statolitic recepţionează excitaţiile produse de către atracţia gravitaţională, iar planta răspunde la acestea prin mişcări ale diferitelor organe. La baza staminelor unei flori se află formaţiuni denumite papile senzitive. Când o insectă acţionează ca excitant, aceste formaţiuni percep excitaţia produsă determinând îndoirea filamentului staminei, lipirea acesteia de pistil şi implicit autopolenizarea.
Mimosa pudica
Mimosa pudica este o plantă a cărei frunze prezintă o caracteristică interesantă, la atingere cele două foliole (jumătăţi) ale unei frunze se unesc. La baza funzei se află papile senzoriale, care recepţionează excitaţia produsă de atingere şi determină strângerea frunzelor.
Ochiul
Ochiul este un organ de simţ specific animalelor care recepţionează excitaţiile produse de către lumină. Ochii diferă enorm la diferite grupuri de animale. Animalele din mediile întunecoase, de exemplu peşterile şi grotele, nu se bazează pe simţul văzului, ci pe alte simţuri, astfel că au ochii slab dezvoltaţi, uneori aceştia chiar fiind inexistenţii. Majoritatea nevertebratele au ochi simpli, slab dezvoltaţi. Insectele, însă prezintă ochii compuşi, destul de complecşi, unele precum albinele prezentând vedere în culori, destul de dezvoltate.
Ochi compus, ochiul de krill antarctic
Peştii au ochi slab dezvoltaţi, nu văd decât la o distanţă mică în faţa lor.
Unele mamifere, precum taurul văd alb-negru, astfel mitul conform căruia taurii de coridă ar fi atraşi de culoarea roşie cade, aceştia fiind atraşi de fapt de mişcarea pânzei cu care sunt provocaţi.
Urechea
Urechea este organul de simţ, specific animalelor, care percepe excitaţiile produse de undele sonore. Unele animale, precum nevertebratele şi peştii nu prezintă partea externă a urechi (urechea externă), ci doar cea internă. Rolul urechii externe este a capta mai bine sunetele.
Liliacul are un auz foarte dezvoltat deoarece are nevoie de acesta pentru a recepta ecourile sunetelor emise de el în procesul de ecolocaţie, proces folosit de liliac pentru a se orienta în mediul de viaţă.
Pielea
Structura pielii umane
Pielea este un organ de simţ care recepţionează excitaţiile produse de temperatură şi factorii mecanici (presiune, atingere). Acest organ de simţ prezintă receptori termici, tactili şi dureroşi. Unele animale prezintă un simţ tactil mai dezvoltat decât altele, în special cele din mediile întunecoase care nu se pot folosi de simţul văzului.
Limba
Limba sau mai bine zis mucoasa linguală prezintă receptori gustativi, dureroşi, termici şi mecanici, cel mai important rol al ei fiind producerea senzaţiei gustative. La perceperea senzaţiei gustative are un rol şi mucoasa nazală. Faceţi un mic experiment, încercaţi să mâncaţi ţinându-vă de nas şi veţi observa că gustul unor alimente prezintă unele schimbări.
Nasul
Nasul este organul de simţ care captează excitaţiile produse de diferite molecule chimice. Mucoasa nazală, epiteliul care căptuşeşte interiorul nasului prezintă receptori, denumiţi chemoreceptori, care recepţionează aceste molecule.
Linia laterală
Peştii prezintă un organ de simţ special denumit linia laterală. Linia lateral[ reprezintă o suprafaţă a tegumentului, dispusă sub forma unei linii pe părţile laterale ale corpului, care prezintă receptori sensibili la excitaţia produsă de vibraţia apei. De aceea peşti sunt foarte sensibili la vibraţii.
Pescarii sportivi se folosesc de acest simţ al peştilor, pentru ai prinde. Ei folosesc momeli artificiale care produc diverse vibraţii pentru a atrage peştii.
Mustăţile
Mustăţile pisicilor, şobolanilor, soarecilor şi ale multor altor animale reprezintă organe de simţ importante care le ajută pe aceste animale să-şi caute hrana. Aceste mustăţi, care poartă şi numele de vibrile sunt fire de păr de diverse lungimi, foarte sensibile la atingere.
Şobolan
Vederea şerpilor
Șerpii prezintă vedere în infraroşu. Majoritatea animalelor nu percep aceste radiaţii aflate în afara spectrului vizibil dar şerpii au receptori care percep aceste radiaţii. Radiaţiile infraroşii sunt produse de corpurile calde. Aceşti receptori îi ajută să-şi detecteze prada, care emite radiaţii infraroşii, fiind caldă datorită reacţiilor de ardere a hranei.
Electro-receptorii
Rechinii ciocan prezintă electro-receptori, receptori care percep curentul electric produs în organismele vii, deci aceşti receptori îl ajută să-şi detecteze prada. Curentul electric produs în organismele vii este reprezentat de impulsul nervos.
Toate aceste organe de simţ ajută organismele să se integreze în mediul lor de viaţă, şă-şi caute prada şi să se ferească de prădători. Fiecare organism prezintă organe de simţ potrivite condiţiilor mediului în care trăieşte.
