AntropodÎn episodul anterior am vorbit despre moluşte. În articolul de astăzi vom face o scurtă prezentare a artropodelor. Artropodele sunt nevertebratele care au membrele articulate. Această încrengătură cuprinde insectele, arahnidele, miriapodele şi crustaceele.

 

Moluştele (8)

Insectele

Insectele reprezintă o clasă a încrengăturii artropode şi sunt cele mai numeroase organisme de pe Terra, existând peste 1.000.000 de specii de insecte. Mediul lor de viaţă este, cu unele mici excepţii, cel terestru. Insectele ocupă areale întinse ale acestui mediu, de la deşert la pădurea tropicală sau de la preerie la savană. Unele insecte pot zbura iar altele îşi trăiesc prima parte a vieţii în apă. Corpul acestora este alcătuit din cap, torace şi abdomen şi au membrele articulate. Majoritatea insectelor nu sunt hermafrodite, ci au sexe separate. Dintre toate animalele, insectele sunt cele mai diverse. Diferă ca dimensiuni, culoare, mod şi mediu de viaţă.

 

Călugăriţa
Călugăriţa
credit: Wikimedia Commons


Arahnidele

Arahnidele sunt artropode chelicerate, denumite aşa deoarece au chelicere. Chelicerele sunt reprezentate de prima pereche de membre, care au fost modificate pentru fărâmiţarea hranei. La păianjeni chelicerele sunt dotate cu glande veninoase şi cu o ghiară cu care injectează veninul. Arahnidele sunt reprezentate de păianjeni, scorpioni, acarieni şi sarcoptul râiei. Păianjenii sunt cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai arahnidelor. Ei trăiesc în numeroase şi întinse zone pe Terra şi sunt de găsit şi în aşezările omeneşti.

 

 

Arahnidele
credit: Wikimedia Commons

 

Păianjenii sunt cunoscuţi pentru faptul că produc pânze de mătase, cu ajutorul cărora îşi capturează prada care rămâne lipită de acestea. În ciuda faptului că firul de mătase produs de păianjeni pare fragil, pentru grosimea acestuia el este foarte rezistent, de opt ori mai rezistent decât oţelul. S-a încercat creşterea acestora în ferme pentru obţinerea mătasei lor, dar sunt greu de îndeplinit condiţiile de viaţă necesare. Mătasea de păianjen ar putea avea aplicaţii şi în domeniul militar, putându-se ţese din aceste fire echipamente de protecţie pentru militari. Pânza diferă foarte mult de la o specie de păianjen la alta, fiecare specie având modelul său unic de pânză. Nu toţi păianjenii produc mătase, unii având alte metode prin care îşi capturează prada. Păianjenul de pământ îşi construieşte mici capcane în pământ.

Păianjenii au un rol important în ecosistem, fiind prădători importanţi. Ei vânează insecte, alţi păianjeni etc. şi uneori chiar şi vertebrate mai mici. Mulţi oameni se tem de păianjeni, dar în realitate doar un număr mic de păianjeni constituie un pericol pentru om, văduva neagră fiind unul dintre aceştia. Acest păianjen poartă acest nume întrucât după împerechere femela consumă masculul.

 


 

Cel mai mare păianjen, tarantula


Scorpionii seamănă mai degrabă cu crustaceele, dar sunt rude cu păianjenii, fiind la fel ca aceştia membri ai clasei arahnidelor. Scorpionii îşi ucid prada cu ajutorul acului din coadă. Sunt răspândiţi în zonele calde şi deschise. Există scorpioni chiar şi în ţara noastră, în Banat.

 

Scorpion negru
Scorpion negru

credit: Wikimedia Commons



Sarcoptul râiei este o arahnidă care transmite râia. Acarienii sunt un grup de arahnide din care fac parte şi căpuşele. Deoarece sunt hematofage (se hrănesc cu sânge), căpuşele pot transmite unele boli.


Miriapodele

Miriapodele sunt o subîncrengătură a artropodelor, au un corp lung şi numeroase picioare. Unele miriapode ating dimensiuni foarte mari şi pot fi veninoase.

 



Crustaceele

Crustaceele sunt o clasă a artropodelor specifică mediului acvatic, dar există şi excepţii. Aceasta trăiesc atât în mari şi oceane (crabul, homarul, langusta etc.), cât şi în ape dulci (racii, ciclopii etc). Există şi crustacee care trăiesc în mediul terestru şi anume aselii, acestea trăiesc în locuri umede, sub pietre, în compost. Crustaceele variază foarte mult ca dimensiuni de la mica dafnie până la crabul de zăpadă. Crustaceele reprezintă surse importante de hrană pentru alte animale cât şi pentru om.

Insectele (10)

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.