12 paraziţi ce-şi controlează gazdele

Viermele parazit Euhaplorchis californiensisi infectează peștele killi

Numeroşi paraziţi se mulţumesc doar să convieţuiască alături de gazdelor lor, în timp ce alţii decid că gazdele lor trebuie să moară. Dar există, de asemenea, unii paraziţi care pot schimba comportamentul sau fiziologia gazdelor lor într-o măsură care pare science-fiction.

Vă prezentăm în continuare 12 paraziţi care îşi manipulează gazdele într-o manieră incredibilă.

1. Hymenoepimecis argyraphaga „Creează-mi o pânză!”

Specia de viespe Hymenoepimecis argyraphaga este un parazit din Costa Rica, care exploatează păianjenul Plesiometa argyra. Când se aproprie momentul procreării, o viespe adultă de sex feminin caută un păianjen, paralizează temporar membrele acestuia şi apoi îşi depune ouăle pe abdomenul său. După ce a depus ouăle, larva de viespe se va hrăni cu hemolimfa gazdei sale, în timp ce păianjenul îşi continuă activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Apoi, lucrurile devin interesante. După câteva săptămâni în care a supt hemolimfă, larva va injecta păianjenul cu o substanţă chimică care interferează cu mecanismele mentale ale acestuia, fapt care îl va determina să creeze o pânză excepţională, diferită de cele obişnuite. Păianjenul stă nemişcat pe această pânză aşteptându-şi soarta. Pânza este departe de a fi  frumoasă, dar foarte durabilă, mai restrânsă ca suprafaţă şi capabilă să reziste ploilor puternice. Parazitul ucide apoi păianjenul injectând chimicale, îl suge până devine uscat şi construieşte un cocon care atârnă  la mijlocul noii plase.

2.    Toxoplasma gondii „Păcăleşte-o pe pisică!”

Parazitul unicelular Toxoplasma gondii infectează şobolanii, dar acesta trebuie să se afle în interiorul sistemului digestiv al unei pisici, pentru a se putea reproduce.

Dacă Tom & Jerry ne-au învăţat ceva, este că pisicile şi rozătoarele de obicei nu se înţeleg. De fapt, şobolanii cunosc încă de când se nasc mirosul de urină de pisică şi fug de el ca şi când viaţa lor ar depinde de acest lucru (pentru că într-adevăr depinde). Dar, în cazul în care un şobolan este infectat cu o singură celulă parazit Toxoplasma gondii,  acesta nu mai resimte frica instinctivă când vine vorba  de urina pisicii. Chiar mai rău, parazitul pare să-l determine pe şobolan să creadă că este atras sexual de acest miros revoltător. Toxoplasma gondii face toate acestea pentru a creşte şansele gazdei sale de a fi mâncată de o pisică, astfel încât să poată finaliza fericit ciclul de viaţă în interiorul noului său prieten, felina.


3.    Dicrocoelium dendriticum „Cel care se caţără pe iarbă, dar numai noaptea!”

Dicrocoelium dendriticum, numit şi gălbeaza suliţă sau lanteţă,  are o viaţă foarte ocupată. Adultul se localizează la nivelul canalelor biliare la vaci sau la alte mamifere erbivore. La acest nivel se împerechează şi depune ouăle, care sunt excretate în fecalele gazdei.

Un  melc de păşune mănâncă fecalele, ingerând ouăle în acelaşi timp. Ouăle clocesc în melc şi îşi croiesc drum spre tubul digestiv al melcului, nivel la care ouăle se reproduc asexuat. Apoi se îndreaptă spre suprafaţa corpului melcului. Ca o manevră defensivă, melcii baricadează paraziţii în chisturi şi elimină mingi de clei, făcând exact ceea ce au vrut paraziţii să facă.

O furnică vine şi ingerează mingile de clei depuse. Mingile de clei se răspândesc apoi în intestinul furnicii, câteva dintre ele îndreptându-se spre capul insectei. Când se apropie noaptea, acestea preiau controlul. Ele determină furnica să se urce pe un fir de iarbă şi să rămână ataşată acolo, aşteptând să fie mâncată de un animal care vine la păşunat. Dacă furnica este încă în viaţă în zori, gălbeaza renunţă la controlul exercitat şi furnica îşi continuă ziua ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat (dacă furnica se prăjeşte la soare, parazitul va muri, de asemenea). Noaptea gălbeaza preia controlul din nou şi ciclul se repetă până furnica devine hrană pentru vite.


4.    Myrmeconema neotropicum „Tranformă-te într-un fruc roşu!”

Când nematodul Myrmeconema neotropicum parazitează furnicile Cephalotes atratus, se produce un fenomen destul de rar: abdomenul furnicii infestate începe să se umfle şi devine roşu,  conferindu-i furnicii aspectul unui fruct mic roşu. Aceste furnici din America de Sud sunt negre, dar trăiesc în coronamentul pădurilor tropicale, acolo unde există o mulţime de fructe de pădure roşii. Deci, nematodele profită de acest fapt făcând ca partea posterioară a furnicii  (posteriorul ei, de fapt) să arate exact ca un fruct de pădure roşu. Furnicile infectate, de asemenea, tind să fie leneşe şi să se plimbe cu posteriorul lor în aer, fiind astfel tot mai atrăgătoare pentru păsările care se hrănesc cu fructe.


5.    Spinochordodes tellinii „Mergi direct la moarte!”

Spinochordodes tellinii este un vierme parazit nematomorf care infectează lăcustele şi greierii. Adulţii, viermii paraziţi, trăiesc în apă şi formează  mulţimi în mişcare pentru a se înmulţi. Lăcustele şi greierii ingerează larvele microscopice ale viermilor atunci când beau apă infestată.

Larvele viermelui parazit se dezvoltă apoi în interiorul insectei gazdă. Odată ce au crescut, ele eliberează substanţe chimice puternice care controlează creierul, care sabotează sistemul nervos central al insectelor. Viermii paraziţi răi forţează insectele să sară în cel mai apropiat ochi de apă, unde ulterior se îneacă. Da, într-adevăr viermii paraziţi îşi  determină gazdele să se sinucidă. Apoi, paraziţii părăsesc gazda decedată şi ciclul de viaţă se reia.


6.    Glyptapanteles sp. „Apără-mă!”

Glyptapanteles este o specie de viespe parazit care infectează deseori omizile Thyrinteina leucocerae. Ciclul începe când o viespe adult îşi depune ouăle în interiorul unui pui de omidă neajutorat. Ouăle eclozează şi se dezvoltă în interiorul omizii, pe măsură ce aceasta creşte. Atunci când larvele sunt complet maturate, ies din omidă şi nimfele sunt depuse în apropiere. Dar se pare că larvele determină printr-un mecanism apariţia un fel de sindrom Stockholm la fosta lor gazdă. Omida gazdă întrerupe hrănirea, dar rămâne în apropierea paraziţilor şi chiar îi va acoperi cu mătase. În cazul în care se apropie un potenţial prădător, omida va apăra nimfele de viespe prin lovituri de cap violente.


7.    Leucochloridium paradoxum „Pulsează!”

Leucochloridium paradoxum este un vierme plat parazit cunoscut sub numele de parazitul cu dungi verzi (veţi vedea într-o clipă de ce are acest nume care te face să te retragi). Leucochloridium paradoxum îşi petrece marea parte a vieţii în corpul unei păsări, pe care nu pare să o deranjeze prezenţa parazitului prea mult. Viermele plat se dezvoltă în interiorul păsării şi ouăle sale străbat tractul digestiv bogat al gazdei.

Pasărea elimină ouăle şi, după cum probabil v-aţi dat seama, un melc vine şi le mănâncă. În stadiul larvar, parazitul se deplasează în sistemul digestiv al melcului, unde evoluează spre etapa următoare, sporocistul. Se reproduce rapid şi formează tuburi lungi de „paraziţi clociţi umflaţi." Pe măsură ce paraziţii cresc, se răspândesc în antenele melcului, dintr-un motiv bizar preferând antena stângă. În această etapă, antenele se umflă şi încep să pulseze dobândind o culoare verde-maronie. Antenele melcului capătă astfel aspectul unor omizi pe  care păsările le iubesc.

Dar manipularea paraziţilor nu se opreşte aici. Melcii preferă întunericul, astfel încât paraziţii anulează acest comportament şi determina la melci imposibilitatea de a detecta lumina. Odată ajunşi la lumină, melcii devenind absolut vulnerabili în faţa păsărilor.


8.    Ophiocordyceps unilateralis „Transformă furnicile în zombi!”

Unele specii de furnici dulgher preferă să îşi construiască cuiburile sus în coronamentul copacilor şi coboară în etajul forestier doar pentru a-şi procura hrana. Dar acest plan nu mai este valabil, atunci când este implicată ciuperca Ophiocordyceps unilateralis. În cazul în care ciuperca infectează o furnică, insecta este constrânsă să îşi părăsească cuibul din vârful copacului. Coboară la una dintre frunzele de mai jos şi se prinde cu una dintre mandibule până când moare. Ciuperca consumă ţesuturile furnicii în întregime cu excepţia muşchilor care controlează mandibulele şi se dezvoltă în interiorul ei. După câteva săptămâni, sporii de ciupercă cad pe pământ de unde vor infecta mai multe furnici. Furnicile infectate de această ciupercă distinctă, sunt adesea numite "furnici zombi."


9.    Sacculina carcini „Serveşte-mă!”

Scoicile Sacculina carcini îşi încep existenţa sub forma unei mici larve care înoată liberă, dar odată ce au găsit o gazdă crab, devin mult mai mult. Larva femelă este cea care colonizează gazda crustacee prima. Ea însăşi se ataşează la partea inferioară a unui crab, determinând apariţia unei umflături în carapace. Apoi ea răspândeşte ramuri asemeni unei rădăcini, de-a lungul gazdei, pe care le foloseşte pentru a extrage elemente nutritive.

Pe măsură ce creşte, umflătura din carapacea crabului se transformă într-un nod. Un Sacculina de sex masculin, vine apoi şi se implantează în interiorul colegului său, unde produce sperma. Perechea se reproduce apoi continuu. În acest moment, crabul neajutorat, acum emasculat devine practic slujitorul scoicii. Se opreşte din năpârlire şi creştere, şi de fapt, începe să aibă grijă de ouăle scoicii ca şi cum ar fi fost ale sale. şi acest lucru nu se întâmplă doar cu crabii de sex feminin.

În cazul în care scoica infectează un crab de sex masculin, sterilizează crustaceul şi îi modifică corpul în aşa  fel încât să semene cu cel al unei femele crab prin lărgirea şi aplatizarea abdomenului. Apoi forţează corpul crabului să elibereze anumiţi hormoni. Masculul crab începe să acţioneze ca un crab de sex feminin, efectuând chiar dansuri de împerechere de sex feminin. De asemenea, are grijă de ouăle scoicii.


10.     Schistocephalus solidus „Scoate la iveală căldura!”

Tenia Schistocephalus solidus nu este una care să rămână într-o singură gazdă pentru prea mult timp. Ca adult, ea se reproduce în interiorul intestinelor peştilor care mănâncă păsări de apă. Ouăle teniei ajung în apă sub forma unui pachet format din fecale de păsări. Odată ajunse în apă, ouăle trec în stadiul larvar şi sunt mâncate de crustacee mici, numite copepode. Peştii din familia Gasterosteidae consumă apoi copepodele.

Atunci când se află în interiorul unui peşte din familia Gasterosteidae, tenia îşi arată adevărata ei putere. Îl determină pe peşte să caute ape mai calde, de care are nevoie pentru a creşte rapid. şi creşte. De fapt, tenia poate ajunge atât de mare încât să depăşească dimensiunile  gazdei.

Când este timpul pentru a-şi croi drum înspre esofagul păsării, tenia determină peştele să treacă printr-o transformare completă: peştele din familia  Gasterosteidae devine mai îndrăzneţ şi mult mai solitar, practic devenind o pradă mai ademenitoare pentru o pasăre care consumă peşte.


11.    Euhaplorchis californiensis „Dansează pentru mine!”

Ca mulţi alţi paraziţi din această listă, viermele parazit Euhaplorchis californiensis are mai multe gazde. Viaţa viermelui începe în antenele melcilor care se  găsesc în mlaştinile cu apă sărată din California de Sud. În interiorul gazdele lor sterilizare, viermii produc mai multe generaţii de pui, care apoi părăsesc melcul acvatic în căutare de peşti killi.

Odată ce parazitul îşi găseşte noua sa gazdă, se fixează pe branhiile peştilor killi şi apoi îşi creează drum spre cavitatea creierului peştelui, unde formează un strat asemeni unui covor  care învăluie creierul peştelui. Aici eliberează substanţe chimice care afectează sistemul nervos central al peştelui. Peştele killi infectat efectuează un dans complex care cuprinde balansări, salturi bruşte, mişcări ale ochilor  şi ieşiri la suprafaţă. Cu aceste mişcări grozave, peştii au de  10 până la  de 30 de ori mai multe şanse de a fi mâncaţi de păsări, decât peştii neinfectaţi. În interiorul păsării, peştele se înmulţeşte şi ouăle lor sunt depuse la exterior, urmând să  fie consumate de melci care nu suspectează nimic.


12.    Heterorhabditis bacteriophora „Retrage-te!”

Heterorhabditis bacteriophora este un nematod care şi-a propus să distrugă mucegaiul. S-ar părea că cei mai mulţi paraziţi îşi manipulează gazdele astfel încât să fie mâncaţi. Acest lucru permite parazitului să îşi  definitiveze ciclul de viaţă. Pe de altă parte,  H. bacteriophora, îi forţează pe prădătorii flămânzi să se retragă.

Când nematodele infectează larva unei insecte, aceasta schimbă treptat culoarea corpului gazdei sale din alb în roşu. Această culoare vie este o culoare care îi avertizează pe prădători. De fapt, în cadrul studiilor experimentale, măcăleandrul a evitat să consume larvele roşii. Parazitul are nevoie de larvă, pe care o lichefiază şi cu ajutorul căreia se hrăneşte şi de fapt chiar moare, în cazul în care gazda este mâncată.