Atunci când vorbim despre cârtiţele golaşe există o listă foarte lungă de caracteristici bizare pe care nu avem spaţiu să le înşirăm în totalitate. Nu vom vorbi însă în continuare decât despre una dintre ele: cârtiţele golaşe nu se îmbolnăvesc niciodată de cancer. De ce oare?
De ce nu se îmbolnăveşte cârtiţa golaşă de cancer
Să uităm deocamdată că aceste creaturi arată ca un fel de deget ridat cu dinţi. Nu vom menţiona aici nici incapacitatea lor de a simţi vreo durere pe piele, nici toleranţa la o atmosferă înecăcioasă cu un nivel foarte scăzut de oxigen, nici sperma lor ciudată şi nici controlul slab al temperaturii corporale. Nu ne vom gândi cum trăiesc în colonii asemănătoare celor ale furnicilor, cu regine şi muncitori. Vom ignora şi capacitatea lor de a trăi mai mult de 30 de ani - o durată de viaţă de excepţie pentru o rozătoare de mărimea lor.
În loc de toate acestea, vom vorbi despre ele şi cancer.
Pur şi simplu cârtiţele golaşe nu se îmbolnăvesc niciodată de această boală.
Nu a fost văzută până în prezent nicio cârtiţă golaşă care să aibă vreo tumoare. Oamenii de ştiinţă au crescut colonii mari de astfel de rozătoare şi le-au ţinut sub observaţie mulţi ani. Nu au văzut niciun exemplar care să se îmbolnăvească de cancer.
În prezent, Xiao Tian, Jorge Azpurua şi Christopher Hine de la Universitatea Rochester au descoperit unul dintre secretele acestei rezistenţe excepţionale. În timp ce încerca să producă celulele pielii cârtiţei golaşe în flacoane de laborator, echipa de cercetători a observat ceva ciudat. Lichidul în care se dezvoltau aceste celule devenea vâscos şi siropos în câteva zile. Aceasta se datora faptului că celulele secretau un zahar numit hialuron care îngroşa lichidul. Hialuronul este prezent în mod obişnuit în piele, cartilagii şi alte ţesuturi conjunctive ale mamiferelor.
Precum mortarul într-un perete, el face parte din acele molecule care umplu spaţiul gol dintre celule şi le oferă sprijin acestora. Cârtiţa golaşă produce acest zahar de cinci ori mai mult decât noi, dispunând astfel de o cantitate uriaşă. Există două inovaţii care explică această prezenţă extrem de ridicată a hialuronului la cârtiţa golaşă - versiuni ineficiente ale enzimelor care digeră hialuronul şi versiuni modificate ale proteinei care îl fabrică. Producătorul de hialuron, cunoscut sub denumirea de HAS2, este alcătuit din 552 de aminoacizi. Cârtiţa golaşă a modificat doar doi dintre aceştia care sunt întotdeauna aceeaşi la celelalte mamifere. Aceste mici schimbări au fost suficiente pentru producerea de hialuron în cantităţi uriaşe de către cârtiţa golaşă. Andrei Seluanov, care a coordonat studiul, crede că o cantitate mai mare de hialuron pur şi simplu izolează în mod fizic celulele canceroase, împiedicându-le să se elibereze şi să se dezvolte în tumori. Dar prezenţa acestuia, de asemenea, le permite celulelor să se împiedice una pe cealaltă din creştere dacă devin prea înghesuite. Fenomenul se numeşte inhibiţie de contact şi datorită acestuia celulele sănătoase formează un strat plat dacă sunt crescute într-un recipient de laborator, iar cele canceroase se îngrămădesc una peste cealaltă.
Plecând de la studii anterioare, echipa lui Seluanov a bănuit că celulele cârtiţei golaşe sunt protejate împotriva cancerului pentru că s-au dovedit extrem de sensibile la inhibiţia de contact. Acum, s-a demonstrat că aceasta se datorează cantităţilor mari de hialuron. Celulele acestor rozătoare sunt foarte receptive la zahăr şi pe măsură ce se apropie una de cealaltă, hialuronul se lipeşte de suprafaţa lor declanşând un program genetic care le opreşte creşterea.
Pentru a verifica teoria lor, oamenii de ştiinţă au transplantat nişte gene canceroase de la cârtiţa golaşă la şoareci. În mod normal nu ar fi trebuit să se întâmple nimic, atât sunt de rezistente aceste celule la cancer. Dar atunci când echipa de cercetători a intervenit asupra conţinutului de hialuron, fie stopând producerea acestuia, fie grăbindu-i distrugerea, atunci în mod cu totul neaşteptat, celulele cârtiţei golaşe au început să formeze tumori.
Seluanov este de părere că hialuronul este probabil ”principalul mecanism anti-cancer la cârtiţa golaşă”. De fapt, atunci când se intervine asupra conţinutului de hialuron, celulele cârtiţei golaşe devin la fel de expuse la cancer ca şi cele ale unui şoarece. Dar să nu tragem concluzii pripite, ne avertizează Rochelle Buffenstein de la Centrul de Ştiinţă şi Sănătate al Universităţii din Texas, care a descoperit rezistenţa la cancer a cârtiţei golaşe. “Acesta este deja al treilea studiu care ne explică un posibil mecanism”, a spus ea. ”Dar în mod clar există sisteme multiple de apărare împotriva cancerului la cârtiţa golaşă. Printre acestea s-ar putea număra şi sinuciderea în masă a celulelor supradezvoltate şi toleranţa la moleculele de oxigen dăunătoare pentru ADN.
Aşadar, de ce acest animal şi-a dezvoltat pe parcursul evoluţiei sale un conţinut atât de ridicat de hialuron? S-ar putea ca răspunsul să nu aibă nimic de-a face cu cancerul. Seluanov spune că cantităţile mari de zaharuri sunt uşor elastice şi se înconjoară de molecule de apă - două proprietăţi care conferă mobilitate şi elasticitate pielii cârtiţei golaşe. Aceste caracteristici îi permit să se deplaseze prin tunele subterane strâmte fără să fie sfâşiată pe măsură ce se freacă de pietre, de noroi sau de tuberculi. Poate că această cantitate mare de hialuron reprezintă o evoluţie de adaptare la viaţa subterană, iar o viaţă fără cancer este pur şi simplu un fel de bonus care s-a adăugat acestei capacităţi de adaptare.
Dar înseamnă această descoperire ceva pentru noi, oamenii? Este tentant să te gândeşti că hialuronul deţine secretul stopării cancerului, numai că din acest punct trebuie acţionat cu mare grijă. La începuturile cercetării hialuronului, oamenii de ştiinţă erau nedumeriţi de faptul că moleculele acestuia păreau atât să prevină, cât şi să cauzeze cancerul (ar fi fost un subiect de milioane pentru ”Daily Mail”).
Dar, de atunci, am descoperit cum conţinutul de zahăr este responsabil pentru această natură duală. Bryan Toole De la Universitatea de Medicină din Carolina de Sud, care studiază hialuronul, subliniază cum concentraţiile ridicate de zahăr din forme mari pot împiedica celulele să devină canceroase, în timp ce aceleaşi concentraţii la forme mai mici pot de fapt favoriza cancerul. În mod similar formele mari stopează inflamaţia, în timp ce cele mici o exacerbează, ceea ce este relevant pentru cancer deoarece inflamaţia apare la o serie de tumori. "Nu este clar cum celula face distincţia dintre cele două”, a adăugat Seluanov. Este unul dintre lucrurile pe care le mai avem încă de lămurit în cadrul cercetării noastre.
Traducere de Daniela Albu după why-naked-mole-rats-dont-get-cancer.
