TimusTimusul este o glandă în forma literei H şi ocupă mediastinul anterior, acoperă pericardul şi vasele mari de la baza inimii (în spatele sternului). Rolul principal al timusului este de a dezvolta imunitatea celulară de tip T – limfocite de tip T (de la timocite).

 

 

 

 

Tumorile timice sunt formaţiunile cel mai frecvent rezecate din mediastin şi se întâlnesc rar la copiii sub 16 ani. O clasificare mai larg acceptată a tumorilor timice le împarte în trei categorii – timoame, carcinoame timice şi tumori timice de origine neuroendocrină.


Date anatomice

Timoamele sunt localizate frecvent (95% din cazuri) în compartimentul anterior al mediastinului, dar au fost întâlnite şi la nivelul gâtului, plămânului sau regiunea hilară stângă. Timoamele se dezvoltă din celulele epiteliale timice  şi pot prezenta patru tipuri de celule – timom cu limfocite, timom cu celule epiteliale, timom mixt limfoepitelial şi tumoră cu celule spinoase.

 


Tumorile pot prezenta o capsulă – timoame benigne non invazive, dar pot fi maligne, caz în care capsula lipseşte. Timoamele maligne invadează ţesuturile din jur destul de rar (metastazează) – plămân, pericard sau vase mari de sânge, dar cu consecinţe foarte grave.


Stadializarea timoamelor

Stadiul I cuprinde timoame complet încapsulate, benigne şi non invazive.
Stadiul II prezintă invazie în ţesutul adipos din jur, în mediastin sau în pleura plămânilor.
Stadiul III se caracterizează prin invazia tumorii în structurile din vecinătate – pericard, plămâni sau vasele mari de sânge,  consecinţele fiind foarte grave.
Stadiul IV este de două tipuri – IV A, cu metastaze pleurale şi pericardice şi IV B cu metastaze limfatice şi hematogene.


Simptome

Majoritatea pacienţilor sunt adulţi aflaţi în a cincea decadă de viaţă, iar raportul dintre sexe este aproape de unu. În 50% dintre cazuri, timoamele evoluează asimptomatic. Simptomele apar când tumoarea este într-un stadiu avansat, mai ales datorită metastazelor. Când apar la celelalte 50% dintre cazuri, se manifestă prin dureri toracice vagi, tuse sau probleme respiratorii. Uneori pot apărea dureri toracice severe, obstrucţia venei cave inferioare sau voce răguşită. Unii pacienţi (18% din cazuri) prezintă pierdere în greutate – semn frecvent în cazul tumorilor.



Diagnostic


Diagnosticul timoamelor se poate pune prin explorări radiologice, dar diagnosticul de certitudine se face prin biopsie. Recoltarea unui fragment de ţesut şi analizarea sa. Există totuşi un risc în practicarea biopsiei datorită posibilităţii de  metastazare.


Tratament

Tratamentul unui timom depinde de evoluţia sa şi de tabloul clinic realizat – tratamentul este ales în funcţie de tipul tumoral, dacă este încapsulat sau nu, de metastazele realizate, toate acestea aflate prin puncţie biopsie şi examen histologic.

Tratamentul timomului se realizează prin excizie chirurgicală, dar şi prin radioterapie – recomandată în stadiile II şi III. Rezecţia chirugicală este indicată la toţi pacienţii cu timoame la care acest lucru este posibil. La pacienţii cu timom încapsulat se practică timectomie totală – tratamentul de elecţie.

Rata de mortalitate este scăzută, mai ales în centre chirurgicale specializate – de doar 7 % şi apare frecvent la pacienţii cu miastenia gravis sau alte boli asociate. Supraviețuirea la distanţă după rezecţia chirurgicală depinde de mai mulţi factori – tipul tumorii, prezenţa capsulei sau rezecţia completă.



Bibliografie
Chirurgie chirurgicală, Pleşa C.

Puteţi discuta subiectul pe FORUM Puteţi pune întrebări pe secţiunea QA
Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.