Tetralogia Fallot a fost descrisă pentru prima dată de către Niels Stensen în 1672, apoi de Arthur Fallot în 1888, după care a fost şi denumită. Tetralogia Fallot este o afecţiune congenitală (se dezvoltă din perioada intra-uterină) care afectează inima.
Această afecţiune implică asocierea a 4 malformaţii ale anatomiei cordului. Este una dintre cele mai frecvente malformaţii care apare cu o incidenţă de 3-6 cazuri la 10.000 de nou-născuţi. Cauzele apariţiei sunt puţin cunoscute. Sunt "acuzate" mecanisme genetice şi factori de mediu (infecţii, radiaţii).
Descriere
Inima este un organ cavitar ce conţine 4 camere – 2 atrii şi 2 ventricule. Atriul stâng (respectiv drept) comunică printr-un orificiu cu ventriculul stâng (respectiv drept), formând cordul stâng care este separat de cordul drept. Din ventriculul stâng porneşte artera aortă (cu sânge oxigenat), iar din ventriculul drept pleacă artera pulmonară (cu sânge neoxigenat).
Tetralogia Fallot modifică anatomia normală a inimii: între cordul stâng şi cordul drept apare un orificiu de comunicare la nivelul peretelui ce desparte cei doi ventriculi; artera pulmonară este îngustată (stenozată); pereţii ventricului drept sunt îngroşaţi (hipertrofie ventriculară dreaptă); locul de pornire a aortei este modificat.
Simptome
Tetralogia Fallot este simptomatică de la naştere. Nou-născuţii sunt cianotici (pielea albăstruie datorită amestecării sângelui neoxigenat cu cel oxigenat în interiorul inimii) şi au „crize hipoxice” manifestate prin sincope (pierdere de scurtă durată a conştienţei) şi convulsii declanşate de efort (plâns, supt). Persoanele cu Tetralogia Fallot au o întârziere în dezvoltare, atât fizic cât şi mental.
Diagnostic
Înaintea apariţiei metodelor de investigaţie moderne, Tetralogia Fallot era diagnosticată pe baza simptomelor şi a radiografiei toracice (pe radiografia toracică se observă hipertrofia ventriculului drept). Metodele actuale mai performante, ecocardiografia, cateterismul cardiac şi angiocardiografia pun diagnosticul de Tetralogie Fallot identificând toate cele 4 malformaţii.
Tratament
Tratamentul Tetralogiei Fallot este chirurgical şi este recomandat să fie efectuat cât mai devreme. Chirurgul poate repara malformaţiile, iar bolnavul poate duce apoi o viaţă aproape normală. Neoperată, Tetralogia Fallot este asociată cu o speranţă de viaţă scăzută – 95% dintre bolnavi mor înainte de 40 de ani, 70% înainte de 10 ani, iar 40% dintre copii mor în primii ani de viaţă.
Trilogia Fallot
Este denumită tot după Arthur Fallot şi este o malformaţie congenitală a inimii formată prin asocierea a 3 semne: stenoza arterei pulmonare (diametrul orificiului de ieşire este diminuat), îngroşarea pereţilor ventriculului drept, iar comunicarea dintre cordul drept şi cordul stâng (care în mod normal nu există) se face la nivelul septului care desparte cei doi atrii. Simptomele care apar sunt asemănătoare cu cele din Tetralogia Fallot: bolnavii sunt cianotici datorită amestecării sângelui în atrii, apar defecte de dezvoltare şi crizele cianogene (sau hipoxice, însoţite de sincope). Deosebirea dintre simptome este că cele din Trilogia Fallot sunt de obicei mai severe – încă din copilărie apare insuficienţa cardiacă.
Diagnosticul de certitudine în Trilogia Fallot se pune cu ajutorul cateterismului cardiac şi al angicardiografiei (metodă de explorare ce foloseşte substanţe de contrast).
Speranţa de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi cu Trilogia Fallot este mult mai mică decât la cei cu Tetralogia Fallot.
Bibliografie
en.wikipedia.org/wiki/Tetralogy_of_Fallot#See_also
