GemeneŞtim cu toţii că nu putem să ne facem o sosie sau să găsim una într-un univers alternativ, fără ca sosia să fie malefică. Dar cum este insuflată la un frate geamăn acea  putere mare de a face rău? L-am întrebat pe biologul Terry Johnson. Iată ce ne-a spus...

 

 

 

 

 

Terry Johnson este autorul cărţii ″How to Defeat Your Own Clone″ (Cum să învingi propria ta clonă), cum să construim un frate geamăn rău cu ajutorul ştiinţei.

Pentru  început, negăm faptul că avem cunoştinţe legate de acest lucru sau orice legătură cu acesta. După cum ştie toată lumea, nu există nici o caracteristică absolut fizică ce va produce o persoană "rea". Cel mai bun mod de a face pe cineva să acţioneze ca o fiinţă umană oribilă este să te comporţi asemeni unui om oribil cu aceste persoane, în special pentru perioade prelungite de timp. Cu toate acestea, din moment ce suntem un site de  ştiinţă şi nu un catalog de lucruri incredibil de triste în care porţiuni ale omenirii creează alte porţiuni ale omenirii, cel puţin vom încerca să aruncăm o privire la cel mai bun mod de a proiecta ştiinţific o persoană rea.


Genele răului


Deşi genetica este pusă în valoare ca fiind metoda supremă în aceste vremuri moderne, acestea reprezintă după părerea lui Johnson, modalitatea cea mai puţin probabilă de a construi un frate geamăn malefic. El afirmă în termeni clari, "Optimizarea genetică va avea loc în viitorul apropiat. Deşi există corelaţii ale genelor cu probleme de comportament, nu există nici una atât de puternică încât ″să poată construi un frate geamăn malefic". În cel mai bun caz, ele ″ar construi  un frate geamăn cu o predispoziţie uşor mai crescută spre deprinderi urâte specifice, care ar atrage după sine multe alte predispoziţii - bune, rele şi neutre - care sunt necunoscute. Au fost puse în valoare o mulţime de gene care sunt corelate cu comportamentul malefic, dar nimeni nu a indicat una care să determine apariția comportamentului malefic, cu atât mai puţin nu a dovedit existenţa acesteia".

 



Şi se pare că toate studiile disponibile susţin această ipoteză. Cu puţin timp în urmă s-a făcut mare zarvă în legătură cu bărbaţii care posedă un cromozom Y suplimentar, datorită unui studiu iniţial efectuat în cadrul unui spital de stat. Un procent neobişnuit de mare de pacienţi de sex masculin au avut un cariotip de tip XYY. Acest cariotip a fost corelat cu o uşoară creştere neobişnuită în înălţime, dar întrebarea care şi-au ridicat-o cercetătorii în studiul iniţial a fost dacă pacienţii fuseseră internaţi în spital datorită comportamentului antisocial. Orice legătură dintre acestea a fost infirmată ulterior, dar oamenii au luat la cunoştinţă acest aspect şi a fost răspândită o percepţie eronată în rândul publicului.

Cel mai apropiat lucru de o predispoziţie genetică spre agresiune şi violenţă este reprezentat de genele care controlează într-un fel neurotransmițătorii din creier care au legătură cu stabilitatea emoţională. Studiul cel mai definitoriu cu privire la om a fost realizat în Noua Zeelandă. Un grup de copii au fost studiaţi de la naştere până la maturitate. La 442 de băieţi aparţinând acestui grup a fost studiată şi testată prezenţa unei gene care controlează producţia de monoaminooxidază A. Aceasta genă a fost localizată pe cromozomul X şi este extrem de dificil de studiat la fete, deoarece acestea pot avea două versiuni diferite. Enzima descompune neurotransmiţători care reglează dispoziţia cu ajutorul serotoninei. O versiune a genei MAOA (monoaminooxidazei A) a produs această enzimă în cantităţi foarte mici. Băieţii care au avut această genă care au prezentat o tendinţă mai mare de a minţi, fura, lupta sau de a fi  brutali, dar numai dacă aceştia au fost abuzaţi în copilărie. Din acest subgrup a unui subgrup de copii, 85% au continuat să fie infractori până la vârsta adultă. Totuşi au fost necesari şi factori sociali alături de cei genetici care să influenţeze copiii.

Alte teste indică unele corelaţii între genele implicate în activitatea emoţională a creierului şi în comportamentul agresiv, dar acestea nu sunt la fel de răspândite. Un test care a cuprins 500 de femei, mult mai redus ca şi sferă de acţiune faţă de cel din Noua Zeelandă şi realizat la Universitatea din Pittsburgh, a relevat faptul că femeile care au avut o genă care inhibă descărcarea de serotonină au avut un punctaj mai mare la testele de bază pentru furie şi agresivitate decât femeile care nu au avut această genă.

Cea mai bună dovadă că genetica singură determină o tendinţă spre agresiune şi violenţă se datorează unui test efectuat la Universitatea Johns Hopkins la o rasă specială de şoareci. Şoarecii au fost prelucraţi astfel încât să le lipsească o genă care controlează producerea de oxid nitric. Acesta este un neurotransmităţor care se găseşte la nivelul căilor de conducere din creier care reglează comportamentul emoţional. Şoarecii au fost atât hiperactivi sexual cât şi extrem de agresivi. Cercetătorii au observat că şoarecii au fost de asemenea îndrăzneţi în situaţii care alţi şoareci ar fi fost speriaţi şi au concluzionat că şoarecii de rasă pură crescuţi în condiţii speciale nu aveau inhibiţii şi se tem de răspunsurile pe care alţi şoareci le-ar putea avea. Şoarecii se băteau adesea între ei uneori până se ucideau. Cu toate acestea, absenţa genei a atras după sine alte anomalii fiziologice astfel încât cercetătorii nu au putut să concluzioneze cu certitudine dacă lipsa oxidului nitric a fost singura  care a determinat caracterul agresiv şi nu  altă modificare.


Hormonii agresivi

Ar putea cineva să creeze un frate geamăn malefic cu ajutorul hormonilor? Este puţin mai mult probabil decât în cazul geneticii. Până la urmă, creierul descarcă un adevărat cocktail de hormoni atunci când credem că urmează să ne luăm la bătaie. Dar când analizăm datele, rezultatele sunt confuze. Testosteronul este de obicei cel care ne trece prin minte când oamenii se gândesc la agresiune şi atât bărbaţii cât şi femeile îl au., chiar dacă în proporţii diferite. Studiile referitoare la rolul acestuia în organism au ajuns la concluzii diferite. Cercetătorii din India au crezut că ar putea exista o corelaţie între sensibilitatea la testosteron şi comportamentul infracţional. Ei au descoperit existenţa unei sensibilităţi aparte la anumite lucruri în rândul criminalilor violenţi. Cu toate acestea, o echipă de cercetători de la Universitatea din Alberta au descoperit exact contrariul. Persoanele care au fost mai puţin sensibile la testosteron au fost mai agresive pentru că organismul lor a produs mai mulţi hormoni în încercarea de a avea acelaşi efect.

Un alt hormon de stres, cortizolul, ar putea declanşa agresiune bruscă spontană. Când cercetătorii au declanşat eliberarea de corticosteron - echivalentul  cortizolului uman la şobolani, aceştia au atacat tot ce se afla în apropiere. Când şobolanilor li s-au îndepărtat glandele suprarenale, dar li s-au injectat hormoni aceştia au atacat din nou, chiar dacă nu exista nici o ameninţare. Hormonii pot oferi doar izbucniri agresive ocazionale – astfel încât nimeni nu ar putea corela aceste aspecte  cu răutatea efectivă ca o trăsătură de personalitate.


Lezarea creierului

Iată ce relatează Terry Johnson referitor la ceea ce consideră  că ar reprezenta cea mai probabilă modalitate care ar transforma pe cineva într-un geamăn malefic: ″eu aş pleda pentru leziunea cerebrală şi o copilărie teribilă greu de înţeles. Acestea ar conduce cel mai probabil la ceva malefic, chiar dacă  nu ar duce la un rău foarte productiv.″

Ca dovadă care să susţină cel puţin ipoteza leziunii creierului, el face referire la un studiu publicat de către Academia Americană de Neurologie, care urmăreşte pacienţii cu accident vascular cerebral. O treime din pacienţi nu au reuşit să îşi controleze furia şi agresivitatea în anul care a urmat accidentului vascular cerebral. Medicii care îi tratează au găsit leziuni la nivelul lobului frontal al creierului acestora. Aceasta a condus la ceea ce medicii au denumit "incontinenţă emoţională." Pacienţii au fost iritabili, furioşi, deprimaţi şi mai ales impulsivi. Barierele obişnuite care i-au împiedicat în momentul izbucnirilor violente dispăruseră.

Totuşi, trebuie menţionat faptul că atunci când vorbim despre ceva fizic care a produs modificări la nivelul creierului conducând la această furie incontrolabilă, probabilitatea  ca o persoană să dezvolte acest tip de răspuns agresiv a fost corelată cu alcoolismul şi depresia înainte ca leziunea să apară. Mai mult, asemeni altor probleme fizice şi emoţionale cauzate de accidentele vasculare cerebrale, efectele leziunii pot dispărea în timp, pe măsură ce pacientul se vindecă.

Deci, crearea unui frate geamăn "rău" pare să fie un lucru extrem de dificil de realizat, cel puţin fizic. Faptul că o mulţime de gemeni au personalităţi diferite este incontestabil - şi unele elemente fiziologice trebuie să fie diferite pentru ca acest lucru să se întâmple. Şi aceşti oamenii se comportă în moduri care ar putea fi numite "malefice" datorită unor numeroase motive diferite, de la dorinţa personală de a conduce până  la impulsuri incontrolabile. Însă la fel ca şi în cazul inteligenţei şi abilităţilor, modul în care o persoană este tratată va determina cel mai probabil felul în care aceştia se vor comporta. Datele certifică acest lucru şi la fel o face şi Terry Johnson, care ne-a relatat, "Îmblânzirea va fi cu siguranţă cel mai bun pariu". Trist, dar adevărat.





Tradus după how-to-make-your-own-evil-twin.
Traducerea: Ecaterina Pavel

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.