Atelier în care se creau săbii de Damascus
credit: wikipedia.org

Acum sute sau mii de ani, înaintașii noștri au inventat tehnologii care stârnesc uimirea astăzi, iar în anumite cazuri acestea încă păstrează secrete (nu neapărat că nu pot fi recreate, ci mai ales că nu deținem date suficiente cu privire la modul exact de obținere / creare în vechime).

Focul grecesc, mecanismul din Antikythera, săbiile de Damascus, primul seismoscop și cimentul roman - acestea sunt subiectele abordare în acest articol.

În ce privește aceste tehnologii străvechi, cum cel mai probabil ați observat, s-au născut tot felul de teorii ale conspirației, care avansează ipoteze dintre cele mai extravagante, cum ar fi, de exemplu, cea conform căreia tehnologiile au fost create, în fapt, de civilizații extraterestre, care le-ar fi făcut disponibile omului.

Desigur, adevărul este mult mai „modest”: ingeniozitatea omului s-a manifestat întotdeauna de-a lungul istoriei, iar căutări pentru a găsi metode mai eficiente de a rezolva problemele existente au existat mereu. Este de menționat că oricât de spectaculoase pot părea aceste tehnologii străvechi, cercetătorii moderni au reușit să le explice, încadrate în cultura și știința vremurilor în care au apărut.


Focul grecesc

În 674, când arabii au atacat Constantinopolul, bizantinii au folosit pentru prima dată „focul grecesc”, care ardea și pe apă; o armă teribilă la acea vreme. Rețeta - secretă, dar era probabil un amestec de sulf, smoală, var nestins și poate țiței din Caucaz.

La început arabii nu au fost alarmați, căci nu era ceva nou ca focul să fie folosit în lupta navală. Dar problema cu „focul grecesc” era că nu putea fi stins, iar acesta ardea o vreme chiar și după ce întreaga corabie era arsă, persistând la suprafața apei.

Probabil că și mai impresionant decât formula chimică a „focului grecesc” este „lansatorul”, pompa prin care bizantinii lansau focul către inamici, căci se punea problema, desigur, ca acesta să ajungă la corăbii aflate la zeci, dacă nu sute de metri distanță. Modul în care „focul grecesc” era lansat către navele inamice este încă un mister.


Mecanismul din Antikythera

În 1901 un căutător de bureţi submarini a descoperit în Marea Mediterană, între Peninsula Peloponez din Grecia şi Insula Creta, ceva uluitor: epava unei nave care s-a scufundat aproximativ acum 2.000 de ani şi care era plină cu ceramică, bijuterii, vin şi multe statui din marmură şi bronz. Atunci când acesta a revenit la suprafaţă „a spus că a găsit o mulţime de femei moarte, goale".

 



Dar cea mai importantă descoperire avea mărimea aproximativă a unei cutii de pantofi şi la început ea părea a reprezenta doar câteva bucăţi de bronz corodat. Mecanismul Antikythera nu a atras atenţia cercetătorilor decât mulţi ani mai târziu.

Pe acest subiect am publicat două articole, pe care le puteți citi aici:
Uimitorul mecanism Antikythera
Mecanismul din Antikythera

Astăzi consensul cercetătorilor cu privire la rolul mecanismului este următorul: acesta era un model al sistemului solar care calcula timpul cosmic. Observații cu tehnologie modernă ale mecanismului au dezvăluit că la crearea acestuia s-a ținut cont de matematica dezvoltată la Academia lui Platon și teoriile astronomice grecești. Putea calcula, printre altele, fazele Lunii, fazele sinodice ale planetelor și ciclul olimpiadelor.

Un amplu articol pe acest subiect puteți citi (eng.) aici.


Oțelul de Damascus


Săbiile de oțel de Damascus își au originea în sec. IX în Orientul Mijlociu și erau faimoase pentru aspect și durabilitate, fiind mult mai rezistente și mai ascuțite decât cele utilizate, de exemplu, de cruciați.

Aspectul unic și rezistența își avea originea în procesul de creare, care presupunea folosirea unui oțel de tip „wootz” venit din India, Sri Lanka ori Iran, topit cu ajutorul cărbunelui și răcit la o rată incredibil de lentă.

Desigur, odată cu apariția armelor de foc, cererea pentru săbiile din oțel de Damascus s-a redus.

Oțelul de Damascus nu poate fi recreat exact astăzi, dat fiind că nu se mai găsește oțelul de tip „wootz” original. Cercetătorii au reușit însă să creeze o tehnică ce produce rezultate similare.


Houfeng Didong Yi - primul seismograf

Primul seismograf cunoscut a fost creat de Zhang Heng, un faimos astronom, cartograf, matematician, poet, pictor și inventator chinez, care a trăit între anul 78 și 139.

 


credit: wikipedia.org


Cum funcționa acesta? Cercetătorii modern cred că vibrațiile generate de cutremur făceau ca un pendul din interiorul mecanismului să intre în balans, făcând ca o mică minge să treacă prin capul dragonului și să cadă în gura uneia dintre broaștele ce înconjoară mecanismul, indicând astfel direcția cutremurului.


Cimentul roman, care nu crapă

Cimentul roman a fost esențial în proiectele arhitecturale ale imperiului. Secretul rezistenței acestuia, conform unei cărți scrise de un inginer și arhitect roman, Vitruvius, pare a fi cenușa vulcanică. Aceasta trebuia amestecată cu calcar în proporție de 3:1 sau 2:1 (în cazul în care construcția urma să stea în apă).

Momentul de cotitură pentru utilizarea cimentului roman la scară largă a fost incendiul din anul 64 din Roma, care a distrus două treimi din oraș. Nero a impus utilizarea unor fundații mai rezistente, iar asta a însemnat trecerea la utilizarea masivă a cimentului.



Sursa: BigThink

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.