În conformitate cu teoria fericirii durabile, faptul de a fi fericit şi menţinerea stării de fericire au de a face cu activităţile noastre de zi cu zi. Cercetările sugerează că 50% din fericirea noastră se bazează pe contribuţia genetică, 10% pe circumstanţele vieţii noastre, iar restul de 40% este determinat de activităţile noastre de zi cu zi. Dar există dovezi care sprijină această teorie?
O presupunere rezultată din această teorie este că angajarea noastră în activităţi noi ar trebui să ne sporească gradul de fericire mai mult decât o îmbunătăţire a circumstanţelor vieţii noastre. Acest lucru este exact ceea ce au testat Sheldon şi Lyubomirsky (2006) în trei studii conexe.
Noi activităţi versus noi circumstanţe
Două indicatoare diferite au fost puse în vecinătatea unui campus universitar solicitând participarea la un studiu. Unul solicita participarea celor care constataseră recent o îmbunătăţire a situaţiei lor, în timp ce un altul solicita participarea celor care se apucaseră recent de o nouă activitate.
Studiul a testat de asemenea cât de mult erau afectate aceste schimbări atât de adaptarea hedonică (vezi articolul despre fericirea durabilă), cât şi de varietate. Această măsură a fost luată pentru a face o comparaţie echitabilă între cele două grupuri, pentru că atât cei care urmau să se adapteze cu noile lor situaţii, cât şi cei care urmau să se adapteze cu noile lor activităţi, beneficiau totuşi de varietate - ambii factori fiind consideraţi importanţi în fericirea durabilă.
Rezultatele au arătat că cei care se angajaseră recent într-o nouă activitate se simţeau mai fericiţi decât cei ale căror circumstanţe se îmbunătăţiseră. Acest demers a furnizat unele dovezi preliminare, dar datele colectate pe o perioadă mai lungă de timp (o cercetare longitudinală) sunt mai convingătoare şi asta şi-au propus Sheldon şi Lyubomirsky (2006) în al doilea studiu al lor.
Aici ei au recrutat participanţii în acelaşi mod, dar de data aceasta au măsurat nivelul lor de fericire în trei momente diferite. Rezultatele au sprijinit din nou teoria cu rolul circumstanţelor îmbunătăţite la creşterea fericirii, dar cu sporuri de mai lungă durată rezultate dintr-o nouă activitate. În cele din urmă un al treilea studiu pe aceeaşi linie a constatat rezultate similare.
Puterea randomizării
O problemă cu aceste două studii este că participanţii din ambele grupuri au fost auto-selectaţi. Aceasta creează probleme de interpretare a rezultatelor. Este posibil, de exemplu, ca tipul de oameni care se apucă de noi activităţi să fie predispuşi, de asemenea, să rămână fericiţi pentru perioade mai lungi de timp. Dacă aceasta este situaţia, rezultatele nu evidenţiază în mod real beneficiile activităţilor asupra circumstanţelor. Acesta este exact motivul pentru experimentele care folosesc repartizarea aleatorie în grupuri sunt atât de utile pentru psihologi. Odată ce oamenii sunt distribuţi în mod aleatoriu în grupuri, contra-argumentul care incriminează auto-selecţia este exclus.
Ca urmare, Sheldon şi Lyubomirsky îşi continuă cercetarea cu un studiu cu repartizare aleatorie, care va fi publicat în curând (Sheldon & Lyubomirsky, 2007). Primele indicii sunt de bun augur pentru teoria lor, pentru că ele sprijină studiile lor anterioare. Deci, se pare că rezultatele lor anterioare nu sunt determinate de auto-selecţie.
Câştigul activităţilor
Aceste studii subliniază că activităţile noi, plăcute, au un potenţial mai mare de a ne face fericiţi decât îmbunătăţirile din împrejurările vieţii noastre. Într-adevăr, activităţile pot avea cam de patru ori mai multă putere de a ne face fericiţi.
Bibliografie
Sheldon, K. M., & Lyubomirsky, S. (2006). Achieving sustainable gains in happiness: Change your actions, not your circumstances. Journal of Happiness Studies, 7, 55-86.
Sheldon, K. M., & Lyubomirsky, S. (2007). Activities last and circumstances fade: An experimental study of the effects of two types of life-change upon sustainable new well-being. Manuscript in preparation
Traducere de Maricica Botescu după being-happy-activities-beat, cu acordul autorului
