Vă voi spune de la început că nu îmi place guma de mestecat. Ştiu că studiile au arătat că mestecatul de gumă poate reduce stricarea dinţilor, ajută în controlul greutăţii şi chiar reduce stresul, dar eu nu sunt convins. Şi asta nu pentru că sunt îngrijorat în legătură cu ”substanţele cancerigene, derivaţii de petrol, ingredientele fluide parfumate sau chimicalele ce cauzează diaree sau tulbură sistemul nostru digestiv”.
Acesta este genul de acuzaţie ce străbate Internetul, având ca autor eminenţe ştiinţifice cu titluri auto-conferite precum ”Bebeluşul alimentar”.
Aversiunea mea faţă de gumă vine probabil din şcoala elementară când unul dintre profesorii mei avea o pedeapsă unică pentru oricine era prins cu gumă în clasă. Criminalul trebuia să se suie pe un scaun şi să recite: ”Elevul mestecător de gumă şi rumegătoarea vacă mestecătoare diferă într-un fel. Ştiu, trebuie că este privirea inteligentă a vacii!” De când am asistat la desfăşurarea unei astfel de ”pedepse”, nu mă pot uita la un masticator fără să îl compar cu o vacă, incontestabil în avantajul animalului. Memoria este fără îndoială un lucru misterios. Şi acolo se află o poveste cleioasă de mestecat.
În 2002, cercetătorii de la University of Northumbria din Anglia au atribuit sarcini diferite celor 75 subiecţi cu vârsta între 24 şi 26 ani, şi anume să mestece gumă, să mimeze că mestecă gumă fără a avea gumă sau să nu mestece deloc în timp ce le sunt testate atât memoria de scurtă durată, cât şi cea de lungă durată. Cei care mestecau gumă au avut scoruri semnificativ mai mari. Deşi robusteţea studiului a fost criticată, el a dezlănţuit speculaţii despre motivul pentru care guma de mestecat ajută memoria. Una dintre ele este dată de cercetătorii care au arătat că guma de mestecat intensifică circulaţia sângelui la nivelul creierului şi activează cortexul frontal şi temporal, probabil prin creşterea oxigenului transportat. Deoarece aceste regiuni sunt cunoscute ca având un rol în privinţa funcţiilor cognitive, intensificarea memoriei pare să fie posibilă. O altă opţiune este ”memoria contextuală”, ceea ce se referă la faptul că informaţia este mult mai uşor accesată într-un mediu similar cu cel în care a fost întipărită, mai ales dacă este implicat mirosul. De exemplu, studenţii care, în timp ce învaţă, sunt expuşi la miros de ciocolată au rezultate mai bune la examen dacă în timpul examenului sunt expuşi la acelaşi miros.
În 2011, Matthew Davidson de la Stanford University’s School of Medicine a cercetat efectul de intensificare a memoriei, dând o altă întorsătură lucrurilor. A îmbogăţit guma cu substanţe ce sunt asociate cu îmbunătăţirea cogniţiei. Multe studii sugerau sporirea vigilenţei prin cofeină, aşa că era vorba despre un aditiv natural. (În fapt, armata SUA a introdus guma cofeinizată în raţia militară.) Davidson a adăugat un extract de ginkgo biloba şi vincamină extrasă din puţine frunze de merişor; ambele s-au dovedit a intensifica circulaţia sangvină la nivelul creierului. De asemenea, a inclus un extract de plantă medicinală târâtoare ştiută sub numele de Bacopa monnieri, despre care un studiu dublu-orb, în care exista cel puţin o substanţă placebo de control, a arătat că îmbunătăţeşte capacitatea de învăţare şi memoria. Rozmarinul şi menta au fost de asemenea adăugate, mai ales din cauza puternicelor lor arome ce pot intensifica amintirea. Cei 62 participanţi au fost împărţiţi în trei grupuri; ei au mestecat atât ”guma cogniţiei”, cât şi gumă de mestecat obişnuită sau nu au mestecat nimic, atât în timp ce învăţau, cât şi în timpul amintirii celor memorate.
Rezultatul nu a fost tocmai spectaculos, dar guma de mestecat pe bază de plante /cofeinizată a avut rezultate mai bune la majoritatea testelor, în unele cazuri cu un procent de 30% în raport cu rezultatele celor care nu au mestecat deloc. Cei care au mestecat gumă obişnuită au avut rezultate doar marginal mai bune decât cei care nu mestecau deloc, ceea ce arată că efectele notabile au fost date de aditivii din gumă, mai degrabă decât de mestecatul în sine. În timp ce ”guma cogniţiei” poate fi de ajutor studiului, sloganul reclamei făcută produsului – ”nu mai înşela, mestecă” – este un pic cam greu de înghiţit.
Ceea ce întotdeauna este mai greu de înghiţit este discursul regizat despre guma de mestecat de pe anumite pagini web şi emailuri care circulă de la unul la altul. Iată una dintre perle: ”Guma este în mod tipic cel mai toxic produs din supermarketuri şi poate ucide orice animal de companie care o mănâncă...plină de ingrediente nocive şi chimicale.” (Hmm, mă întreb ce fel de ingrediente nu conţin chimicale?) Unul dintre ”ingredientele nocive” subliniate este butil hidroxi toluen, un conservant. Care este fundamentul temerii? BHT se găseşte în lichidele care parfumează. Da, este, dar ce-i cu asta? BHT este un aditiv alimentar aprobat care previne ca substanţele grase să reacţioneze cu oxigenul. Se vinde sub formă de pastile în magazinele de alimente sănătoase ca antioxidant dietetic.
O altă ”toxină” care se presupune că ar trebui să ne îngrijoreze este acetatul de vinil. Aceasta este într-adevăr o substanţă îngrijorătoare dacă expunerea la ea este semnificativă, dar nu acesta este cazul cu guma de mestecat. În zilele noastre ”baza gumei” este în cea mai mare parte făcută mai degrabă din cauciuc sintetic decât din substanţe naturale precum seva arborelui Sapotier, cunoscut de obicei sub denumirea de ”chicle”. Substanţele sintetice se referă la cauciucul butadien-stirenic, polietilenă şi acetatul de polivinil. În teorie, PVA poate conţine urme de acetat de vinil, chimicale din care este făcut, dar cantitatea este neînsemnată. ştiinţa constă în detalii.
Temerile în privinţa gumei care circulă azi, oricum, sunt eclipsate de acelea care au zguduit oraşul egiptean El Mansura în 1996, când difuzoarele urlau avertizând fetele în privinţa răului din guma de mestecat ”înfrumuseţat cu afrodisiace capabile să transforme cea mai inocentă femeie într-o frenetică sexual”. Vândută sub numele de brand Aroma şi Splay, se spunea că guma este o încercare israeliană de a corupe tinerii egipteni. Analizele de laborator făcute de ministerul egiptean al sănătăţii nu au găsit nimic altceva decât ingredientele obişnuite, dar asta nu le-a oprit pe autorităţile din El Mansura să închidă orice chioşc ce a îndrăznit să vândă guma ce se presupunea că le determină pe femeile tinere să se angajeze în activităţi lipsite de pudoare.
Apropó de activităţi lipsite de pudoare: ce aţi zice de o gumă ce susţine că măreşte dimensiunea sânilor? Guma Bust-Up conţine miroestrol şi deoxymiroestrol, doi fitoestrogeni găsiţi în tuberculii subterani ai unei plante numită Pueraria mirifica. În ciuda lipsei dovezilor în favoarea renumitelor beneficii, este curios că, unele femei care sunt îngrijorate în legătură cu cantitatea de urme de fitoestrogeni care emană din plastic, pot înghiţi cantităţi semnificative de fitoestrogeni în încercarea de a-şi îmbunătăţi aspectul.
Iar acum vom expune o ultimă picătură de prostie. Cazeina de calciu, fosfat de peptonă de calciu, este un ingredient în guma Trident. Diferiţi alarmişti au avertizat în legătură cu aceasta prin comentarii inspirate precum ”cazeina este un extract din lapte ce are legătură cu formula otrăvitoare chinezească din laptele pentru copii”. Cazeina este, într-adevăr, o proteină ce se găseşte în lapte, dar nu are deloc de-a face cu otrăvurile care au fost cauzate de alterarea formulei cu melamină în încercarea de a creşte conţinutul proteic. CCP de fapt remineralizează smalţul dinţilor prin eliberarea de calciu şi fosfat sub suprafaţa dinţilor. Teama faţă de aceasta este încă un exemplu de chemofobie galopantă distorsionantă la care suntem martori. Asta mă stresează. Poate că ar trebui să mestec gumă.
Traducere de Alina Turcescu după gum-is-something-to-chew-on-especially-when-taking-a-test cu acordul editorului
