De ce apreciem atât de mult operele de artă originale? Să ne gândim că Discipolii la Emmaus – considerată a fi un Vermeer original - a fost foarte admirată şi apreciată şi s-a vândut în anul 1937 pentru nu mai puţin de 1,8 milioane de lire sterline.
După ce s-a aflat însă că a fost realizată de maestrul falsificator Van Meergen, preţul său a scăzut de îndată abrupt.
Aţi putea crede că râvnim la opere de artă originale datorită faptului că sunt atât de valorizate de societate. Dar acest lucru nu face decât să ducă mai departe întrebarea – de ce este cineva, oricine, interesat de operele originale? Şi de ce se întâmplă acest lucru atât de mult în cazul artei, spre deosebire de alte articole manufacturate?
Într-un nou studiu, George Newman şi Paul Bloom au testat cel puţin două posibile explicaţii – una presupune că preţuim arta originală datorită originalităţii actului de creaţie ce a condus la aceasta; cealaltă presupune faptul că ne gândim că o operă originală conţine cumva esenţa unică a autorului acesteia, într-un mod asemănător celui în care nutrim la obiecte banale ce au aparţinut odinioară starurilor rock sau altor celebrităţi.
În unul dintre cele cinci experimente ale lui Newman şi Bloom, celor 180 de participanţi li s-a cerut să estimeze valoarea a două opere pe care nu le mai văzuseră niciodată, ambele înfăţişând aceeaşi scenă (una era Fiul unui pod acoperit, iar cealaltă Un pod acoperit, ambele realizate de către Jim Rilko). Jumătate din participanţi au fost informaţi că doi artişti au decis a picta acelaşi lucru din pură coincidenţă. Celorlalţi li s-a spus că unul dintre cei doi pictase una dintre opere şi că celălalt se hotărâse să facă o copie. Tuturor participanţilor li s-a spus că ambele picturi sunt unicat.
Participanţii ce credeau că ambele picturi înfăţişau aceeaşi scenă dintr-o coincidenţă le-au apreciat în general ca fiind asemănător de valoroase. Din contră, ceilalţi, ce au crezut că una a fost copia celeilalte, au apreciat-o dublura ca deloc valoroasă, iar originalul ca fiind foarte valoros. Aceasta arată că apreciem originalitatea şi creativitatea care stau în spatele unei picturi.
În cadrul experimentului final, 256 de participanţi au citit fie despre un sculptor, fie despre un artist meşteşugar, cât şi despre eforturile lor în a crea fie o sculptură de bronz, fie, respectiv, o piesă de mobilă. Participanţii care au fost informaţi că sculptorul a lucrat manual au valorizat mai mult opera acestuia, prin comparaţie cu modul în care au făcut-o cei lăsaţi să creadă că sculptura a fost efectuată cu ajutorul unor diverse maşinării. Însă, din contră, faptul că mobila a fost realizată cu ajutorul tehnologiei sau manual nu a făcut nicio diferenţa când a venit vorba de aprecierea obiectului creat de artistul meşteşugar.
Cu alte cuvinte, participanţii au considerat sculptura din bronz mai valoroasă când au crezut că artistul a făurit-o cu propriile sale mâini, ca şi cum i-ar fi transmis parte din esenţa sa. Acest efect s-a amplificat în cazul participanţilor cărora li s-a adus la cunoştinţă o versiune puţin diferită a poveştii, conform căreia sculptorul realizase o singură copie a respectivei sculpturi.
Aşadar, când apreciem o piesă de artă, se pare că facem acest lucru parţial pentru că preţuim nu doar rezultatul final, dar şi originalitatea actului din spatele realizării operei de artă. De asemenea, credem că acea lucrare este specială, unică pentru că a venit direct din mâinile unui anumit artist. Copiile şi falsurile, indiferent de cât de asemănătoare ar fi originalului, nu îndeplinesc niciuna dintre aceste condiţii.
„Sperăm că acest studiu va genera un interes mai larg asupra subiectului artei în rândurile psihologilor,” au declarat cercetătorii, „precum şi întrebări mai bine ţintite referitoare la rolul pe care autenticitatea îl joacă în judecarea valorii.”
Tradus de Anca Negulescu după The psychology behind the appeal of original artwork, cu acordul autorului.
