”Efectul altei rase” este un concept rău famat din psihologie. Oamenii sunt capabili să distingă feţele din cadrul propriei lor rase mai bine decât pe cele aparţinând altor rase. Un nou studiu analizează mecanica acestui fenomen. Detalii, în cele ce urmează.
Efectul altei rase şi companionul său cu o sonoritate la fel de neplăcută - fenomenul ”toţi arată la fel” - sunt lucruri cunoscute de mai bine de un secol. Oamenii aparţinând unei anumite rase recunosc uşor feţele membrilor propriei lor rase, dar le disting mult mai greu pe cele ale membrilor altor rase. Acest lucru duce la nerecunoaşterea unor feţe care se presupune că sunt familiare, dar şi la confuzii – când oamenii ”recunosc” o persoană pe care nu au mai văzut-o niciodată.
În cadrul unui nou studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Glasgow şi Universitatea din Fribourg s-a folosit o electroencefalogramă pentru a măsura răspunsul creierului la diferite feţe. Acest test analizează mai ales suprimarea repetiţiei. Suprimarea repetiţiei este reacţia creierului la imaginile repetate. Atunci când creierul vede un obciect pentru prima dată, acesta reacţionează observând toate diferenţele subtile dintre acel obiect şi toate celelalte. Această reacţie este prezentă în special în cazul feţelor umane. Dacă acelaşi obiect este arătat de mai multe ori, apare suprimarea repetiţiei. Creierul acumulează suficientă informaţie încât să realizeze că vede acelaşi obiect, ”codificându-l”, şi îşi pierde interesul.
În cadrul studiului, caucazieni occidentali şi asiatici răsăriteni au privit unele imagini prezentate în perechi de câte două. Fiecare pereche înfăţişa membri ai aceleiaşi rase. În cazul unor perechi, a doua imagine înfăţişa aceeaşi persoană. În cazul altora, aceasta înfăţişa o persoană diferită. Fiecare imagine prezenta o expresie diferită, pentru ca cercetătorii să se asigure că observatorii memorau trăsături faciale şi nu imagini statice.
Studiul a arătat că suprimarea repetiţiei s-a instalat cel mai rapid şi cel mai eficient în cazul membrilor din rasa observatorului. După ce li s-a arătat aceeaşi persoană a doua oară, creierul lor a realizat că o mai văzuse. El a ”codificat” trăsăturile persoanei şi a trecut mai departe după ce le-a identificat în mod corect.
Atunci când subiecţii au privit o imagine a unei persoane dintr-o rasă diferită, creierul a reacţionat în mod similar. A codificat informaţia referitoare la acea persoană, oprind procesul iniţial de căutare. Diferenţa a fost aceea că el a acţionat astfel chiar şi atunci când cea de-a doua imagine înfăţişa o altă persoană. Deşi trăsăturile erau noi, creierul a decis că deja le văzuse şi a iniţiat suprimarea repetiţiei.
Studiul nu vorbeşte despre componenta socială sau despre cauza Efectului altei rase. Însăşi lucrarea afirmă că este nevoie de mai multe studii pentru a-i înţelege mecanica în întregime.
Toate aceste studii ERP (event-related potential - n.n.) s-au bazat exclusiv pe date provenind de la populaţia caucaziană occidentală, ceea ce reprezintă o problemă metodologică, întrucât orice efect ar putea fi afectat de stimuli ai diferenţelor fizice dintre feţe, împiedicând obţinerea unei concluzii asupra EAR (Efectul altei rase). Este nevoie de o interacţiune ”încrucişată” între rasele observatorilor şi cele ale feţelor din imagini pentru a evalua EAR-ul comportamental şi neurofiziologic veritabil. Din câte ştim, un singur studiu electrofiziologic a folosit două grupuri de observatori şi a raportat prezenţa sensibilităţii la rasă în cazul feţelor ”inversate” (i.e. aparţinând unei altei rase decât cea a observatorului) din cele două grupuri de observatori.
Studiul arată, totuşi, că efectele lui pot fi imediate. În contextul potrivit, putem uita că am văzut faţa unei anumite persoane aproape imediat după ce am privit-o.
Textul reprezintă traducerea articolului Does your brain think that all white people look the same?, publicat pe io9.com.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache
