Încă de la vârsta de patru ani, copiii demonstrează că sunt conştienţi de faptul că rolurile sexelor sunt flexibile şi că preferinţele individuale sunt un motiv acceptabil pentru a nu te conforma normelor legate de gen. Detalii, în cele ce urmează.
Asta este concluzia unui studiu efectuat asupra a 72 de copii din SUA, cu vârste între patru şi opt ani, de către Clare Conry-Murray de la Universitatea de Stat din Pennsylvania şi de Elliot Turiel de la Universitatea California din Berkeley. Descoperirile lor contrastează cu tendinţa (existentă în literatură) de a arăta că cei mici au idei fixe despre sexe – de exemplu, studiile au arătat că cei care au între patru şi cinci ani cred că un copil crescut exclusiv de un părinte de sex opus va manifesta, în ciuda acestui fapt, toate trăsăturile şi preferinţele sexului său biologic.
Pentru acest nou studiu, Conry-Murray şi Turiel le-au pus copiilor mai multe întrebări despre alegerile părinţilor şi cele ale copiilor referitoare la jucării, cursuri şi haine. Toţi copiii au arătat că sunt conştienţi de existenţa unor norme ale sexelor. De exemplu, atunci când au fost întrebaţi cine ar fi mai degrabă babysitter (un băiat sau o fată), 90% dintre copii au spus că fetele tind să facă asta mai des. În mod asemănător, fără vreo altă informaţie contextuală, majoritatea copiilor tindeau să spună că părinţii ar trebui să facă alegeri bazate pe normele sexelor – de exemplu, că ar trebui să dea un camion de jucărie mai degrabă fiului decât fiicei lor.
Atitudinile mai flexibile ale copiilor au devenit evidente pentru prima dată atunci când s-a pus întrebarea dacă era în regulă ca aceste norme să fie inversate într-o altă ţară - de exemplu, ar fi în regulă ca într-o altă ţară băieţii să fie mai adesea babysitteri? Per total, majoritatea copiilor (79%) au spus că ar fi în regulă, deşi exista o tendinţă ca cei mai mari să accepte mai uşor această idee (60-65% dintre copii de patru ani au spus că ar fi în regulă, dar procentul nu este destul de mare încât să indice faptul că aceştia nu răspundeau la întâmplare).
O altă întrebare a ridicat problema preferinţelor individuale – de exemplu, copiii au fost întrebaţi cine ar trebui să meargă la cursurile de baysitting – fiul sau fiica – în cazul în care fiului i-ar plăcea să fie babysitter. De această dată, toţi copiii spunea mai degrabă că fiul ar trebui s-o facă, deşi cei cu vârsta de la 6 ani în sus au dat acest răspuns mai des decât cei de 4 sau 5 ani.
Ultimele două întrebări aveau legătură cu regulile din SUA şi din alte ţări. De exemplu, ”părinţii lui Joey decid să-l trimită la cursurile de babysitting, dar află că şcoala le interzice băieţilor să participe la curs – asta e în regulă sau nu?”, ”Dar ce spuneţi de aceeaşi regulă într-o altă ţară?”. Majoritatea copiilor (76%) au spus că regula nu este bună, nici măcar într-o altă ţară. Cu toate acestea, a existat din nou o diferenţă între categoriile de vârstă, copiii mai mari condamnând mai adesea această regulă, iar cei mici oferind o varietate de răspunsuri care ar putea sugera că răspundeau la întâmplare.
”Normele sexelor nu sunt în întregime considerate drept inflexibile, nici măcar în cazul celei mai mici vârste reprezentate în cadrul acestui studiu”, au spus cercetătorii. Mai mult, din explicaţiile libere ale copiilor mai mari (copiii mai mici tindeau să nu ofere motivaţii pentru răspunsuri), era de asemenea clar că majoritatea nu vedeau aderenţa la normele sexelor ca fiind obligatorie din punct de vedere moral. [Convingerea lor era atât de puternică] ”încât copiii mai mari au afirmat chiar că e o obligaţie morală să respingi reglementarea activităţilor în funcţie de sex”, au spus cercetătorii.
Traducere după Children as young as four express liberal views about gender, cu acordul editorului.
Traducere: Ana Cristina Dumitrache
