EmpatieEmile Bruneau, doctor la MIT, este interesat de mult timp de conflicte, însă nu ca participant, ci ca observator. În 1994, în timpul muncii sale de voluntariat în Africa de Sud, a asistat la agitaţia care caracteriza căderea apartheidului.

 

 

 

 

În timpul unei călătorii în Sri Lanka, în care îşi vizita prietenii, în 2001, s-a trezit în mijlocul conflictului violent dintre Tigrii Tamil şi militarii sri lankezi.

Acele experienţe întâmplătoare l-au determinat pe Bruneau, care a predat timp de câţiva ani ştiinţă la liceu, să devină interesat în psihologia conflictului uman. În timp ce preda, el s-a oferit voluntar ca consilier al unei tabere de rezoluţie asupra conflictelor din Irlanda, care i-a adus pe copiii protestanţi şi catolici împreună. La MIT, Bruneau lucrează acum împreună cu profesorul asociat de neurologie cognitivă, Rebecca Saxe, pentru a afla de ce empatia, abilitatea de a simţi compasiune fată de suferinţa altei persoane, de cele mai multe ori dă greş între membrii grupurilor aflate în conflict.

 



“Care sunt barierele psihologice care se ridică între noi în contexte de conflict intergrupal, iar apoi, privind critic, ce putem face ca să le depăşim?”
întreabă Bruneau.

Bruneau şi Saxe încearcă, de asemenea, să găsească tipare ale activităţii creierului care sunt corelate cu empatia, în speranţa de a putea utiliza aceste măsuri pentru a determina cat de receptivi sunt oamenii la programele de reconciliere al căror scop este de a spori nivelul empatiei între grupurile aflate în conflict.

“Suntem interesaţi să aflăm cum se gândesc oamenii la duşmanii lor şi dacă există măsurători la nivelul creierului care să constituie informaţii preţioase despre acele gânduri.” spune Saxe, care este membru asociat al institutului McGovern pentru cercetarea creierului din cadrul MIT. “Aceasta este o întreprindere foarte importantă, la începutul căreia de-abia ne aflăm.”

Înainte că cercetătorii să poată folosi mecanisme precum imagistica prin rezonanţă magnetică (MRI) pentru a determina dacă programele de rezoluţie asupra conflictelor au vreun efect, ei trebuie să identifice acele regiuni ale creierului care reacţionează la suferinţele altor oameni. Într-un studiu publicat în Neuropsychologia, pe data de 1 decembrie, Saxe şi Bruneau au scanat creierele oamenilor în timp ce aceştia citeau relatări în care protagonistul experimenta durere fie la nivel fizic, fie emoţional. Regiunile creierului care răspundeau la suferinţă emoţională se suprapuneau regiunilor cunoscute ca fiind implicate în perceperea gândurilor sau trăirilor altor persoane.


Eşecuri ale empatiei

În speranţa de a găsi o corelare între nivelurile de empatie şi nivelul activităţii în acele regiuni cerebrale, cercetătorii au recrutat apoi israelieni şi arabi pentru un studiu în care subiecţii citeau relatări despre suferinţele celor din propriul grup sau ale celor din grupul de conflict. Participanţii la studiu au citit, de asemenea, relatări despre un grup distant, neutru: sud americani.

Aşa cum era de aşteptat, israelienii şi arabii au afirmat că au simţit mult mai multă compasiune ca răspuns la suferinţele celor din grupul lor, decât la cele ale grupului de conflict. Totuşi, scanările creierului au scos la iveală un lucru surprinzător: activitatea creierului în acele regiuni care reacţionează la durerea emoţional era identică atunci când participanţii citeau despre suferinţa unuia din propriul grup, cât şi despre cea a cuiva din grupul de conflict. De asemenea, acele nivele de activitate erau mai scăzute atunci când arabii şi israelienii citeau despre suferinţa sud-americanilor, deşi cele două grupuri manifestau mai multă compasiune faţă de suferinţa acestora raportat la suferinţa celor din grupul de conflict.

Aceste descoperiri, publicate în numărul din 23 ianuarie al Philosophical Transactions of the Royal Society: Biological Sciences sugerează că acele regiuni cerebrale sunt sensibile la importanţa grupului opus, nu la faptul dacă îi placi pe cei din acel grup sau nu.

Joan Chiao, profesor asistent de psihologie la Universitatea NorthWestern, spune că acele porţiuni ale creierului acţionează că un “termometru” pentru conflict. “Este un studiu într-adevăr fascinant pentru că este primul care examinează baza neurologică a comportamentului uman în contextul conflictelor de durată, opus grupurilor care se află la distanţă şi cu care nu au o lungă istorie de dispute.” spune Chiao, care nu a fost implicat în cercetare.

În orice caz, pentru că studiul nu a dezvăluit nicio corelare între empatie şi nivelul activităţii cerebrale, sunt necesare mai multe studii înainte că MRI să poată fi utilizată că o metoda sigură pentru măsurarea nivelului de empatie.

“Credeam că s-ar putea să existe regiuni ale creierului în care nivelul activităţii este doar o simplă funcţie a nivelului de empatie pe care îl resimţi,” spune Saxe. “Din moment ce nu asta este ceea ce am descoperit, nu ştim încă ce  semnificaţie are nivelul activităţii din aceste regiuni cerebrale. În fond, acesta este un prim pas de bebeluş, iar unul din lucrurile pe care ni-l spune este că nu ştim destul despre aceste regiuni ale creierului pentru a le putea folosi aşa cum dorim să o facem.”

Bruneau verifică acum dacă aceste regiuni trimit mesaje diferitelor părţi ale creierului în funcţie de persoana respectivă: simte sau nu empatie. El lansează ipoteza conform căreia atunci când cineva citeşte despre suferinţele cuiva aparţinând aceluiaşi grup, regiunile creierului identificate în acest studiu trimit informaţii zonelor care procesează emoţiile negative, în timp ce relatările despre suferinţa cuiva din grupul de conflict activează o zonă numită striatum ventral, care este implicată în obţinerea plăcerii de pe urma suferinţei altora.

 




Textul este traducerea articolului: Empathy-conflict.
Traducere: Teodora Maria Petroi

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.