Drepnelele Drepneaua alpină (Tachymarptis melba) are capacitatea de a se menţine în aer pentru mai mult de şase luni, conform cercetătorilor de la Institutul de Ornitologie Elveţian. Studiul, publicat în Nature Communications pe 8 octombrie, conferă primele dovezi ale zborului vreme îndelungată al unei păsări terestre, sugerând totodată că drepnelele dorm în aer.
La o rezervaţie de împerechere elveţiană, şase drepnele alpine au fost echipate cu microcipuri care să le înregistreze locaţia şi activitatea atunci când au zburat în Africa pentru a ierna. Anul următor, trei dintre ele au fost recapturate şi cercetătorii au obţinut date detaliate asupra activităţii şi deplasării păsărilor pe durata a şapte luni. Analizând acceleraţia şi locaţia acestora, cercetătorii au descoperit că au existat perioade în care păsările au fost aproape lipsite de activitate şi şi-au menţinut aceeaşi poziţie corporală, deşi se deplasau, sugerând că planau prin aer în timp ce dormeau.
Cunoscându-se deja faptul că drepnelele fac rost de hrană şi se hrănesc în timp ce sunt în aer şi există informaţii ce sugerează că se pot odihni în aer, acest nou studiu sugerează că “toate procesele fiziologice, inclusiv somnul, pot fi perpetuate în timpul zborului”, a declarat autorul.
Insectele şi presiunea
Cercetătorii care studiază comportamentul insectele ar trebui să înceapă să acorde atenţie şi vremii din ziua în care realizează experimentele. Un studiu publicat luna aceasta (pe 2 octombrie) în PLOS ONE a relevat faptul că presiunea atmosferică poate afecta comportamentul de împerechere a cel puţin trei specii de insecte.
Cercetătorii, de la Universitatea Sao Paolo din Brazilia şi de la Universitatea Ontario de Vest din Canada, au supus scarabei (Diabrotica speciosa), molii (Pseudaletia unipuncta) şi păduchi verzi ai solanaceelor (Macrosiphum euphorbiae) la presiune constantă şi la diferenţe de presiune menite să imite condiţiile naturale. Deşi au fost afectate în mod diferit, toate trei speciile de insecte au manifestat diferenţe în comportamentul de împerechere şi reproducere când au apărut schimbări ale presiunii. Spre exemplu, scarabeii au răspuns lent la feromonii femelelor când presiunea a scăzut, dar s-au împerecheat foarte rapid. “A părut că încercau să se reproducă rapid înainte să înceapă ploaia”, a susţinut coautorul Maria Fernanda Penaflor.
Din contră, variaţiile de presiune (fie creşterea, fie scăderea acesteia) au scăzut intensitatea comportamentului de împerechere atât la molii cât li la păduchi. Schimbările comportamentale datorate diferenţelor presiunii atmosferice nu au fost surprinzătoare pentru unii oameni de ştiinţă.
“A devenit ceva obişnuit în laboratorul meu ca atunci când vremea este rea, să nu efectuăm experimente pentru câteva zile”, a declarat entomologistul Joop van Lenteren, profesor la Universitatea Wageningen şi Centrul de Cercetare din Olanda.
Gazele de eşapament induc albinele în eroare
Gazele de eşapament ar putea submina procesul de recunoaştere al mirosurilor, utilizat de către albinele de miere pentru a găsi plante cu care să se hrănească, au raportat cercetători de la Universitatea Southampton din Marea Britanie pe 3 octombrie. “Acestea ar putea dăuna serios polenizării şi numărului de colonii de albine de miere”, susţine neurologul şi coautorul studiului Tracey Newman.
Pentru a realiza acest studiu, publicat în Scientific Reports, echipa a creat un miros sintetic conţinând opt substanţe volatile eliberate de rapiţă, la care se ştie că albinele sunt foarte sensibile. Cercetătorii au combinat apoi acest miros cu acela al gazelor de eşapament şi au demonstrat, utilizând spectrometria, că două dintre componentele mirosului floral, alfa-terpinen şi alfa-farnesen, nu pot fi detectate în prezenţa gazelor de eşapament. Pentru a afla cauza acestui lucru, echipa a combinat mirosul floral cu monoxid de azot (NO) şi dioxid de azot (NO2), două dintre cele mai reactive componente ale gazelor de eşapament, şi a observat aceleaşi rezultate, sugerând că cei doi oxizi de azot sunt responsabili pentru dispariţia mirosului floral.
Echipa a antrenat apoi albinele de miere pentru a recunoaşte mirosul floral şi le-a expus la acesta şi la un amestec din care lipseau fie alfa-terpinenul, fie alfa-farnesenul, fie ambele substanţe. Albinele au dat semne că recunosc mirosul mai rar atunci când alfa-terpinenul sau ambele substanţe lipseau, sugerând că le-ar fi mai greu să recunoască substanţe ce au fost expuse gazelor de eşapament. James Nieh, profesor de ştiinţe biologice la Universitatea California San Diego, care studiază sănătatea albinelor de miere, a declarat pentru BBC News că modul în care afectează substanţele poluante polenizarea este “o problemă în mare parte neexplorată. Cele mai multe cercetări s-au concentrat pe efectul pesticidelor”.
Păsările văd lumina
Lumina coordonează atât activităţile zilnice, cât şi cele sezonale ale păsărilor, dar conform unui studiu publicat pe 3 octombrie în Froniters in Zoology, mierlele (Turdus merula) din zona urbană şi cele din zona rurală ce se găsesc în Europa reacţionează la lumina nocturnă în mod diferit. Ambele grupuri eliberează o cantitatea similară de melatonină în timpul nopţilor de vară şi iarnă, dar mierlele din zona rurală reacţionează la lumina nocturnă printr-o activitate crescută faţă de cele din zona urbană.
Cercetătorii de la Institutul de Ornitologie Max Planck din Germania au expus grupuri de mierle din zonele urbană şi rurală la condiţii asemănătoare unei nopţi întunecate şi unei nopţi luminoase, asemănătoare nopţilor din zona urbană. Când au testat nivelul de melatonină al păsărilor, cercetătorii au observat că lumina nocturnă a scăzut secreţia de melatonină la ambele tipuri de păsări. Cu toate acestea, mierelele din mediul rural au răspuns la aceste schimbări prin creşterea activităţii motorii mai mult decât cele din mediul urban.
“Acestea ne arată faptul că lumina din timpul nopţii poate reduce secreţia de melatonină a mierlelor şi credem că acest lucru este relevant modului în care urbanizarea afectează ritmul biologic al păsărilor cântătoare şi, posibil, al altor organisme”, au scris autorii în studiu.
Animalele acvatice folosesc unelte
Modul în care folosesc animalele terestre unelte a fost studiat extins, dar şi animalele acvatice utilizează unelte. Janet Mann şi Eric Patterson de la Universitatea Georgetown detailează ceea ce se ştie despre folosirea uneltelor de către animalele acvatice într-un raport publicat pe 7 octombrie în Proceedings of the Royal Soecity B.
“Asemănător animalelor terestre, animalele acvatice găsesc uneltele în natură şi le folosesc pentru a face rost de hrană” au scris autorii. “Acest lucru este întâlnit la echinoide, crustacee, gastropode, cefalopode, mamifere maritime şi peşti cartilaginoşi şi osoşi”, susţin în continuare. Mann şi Patterson au dat mai multe exemple, inclusiv vidrele, care utilizează pietrele drept nicovale pentru a deschide carapacea scoicilor cu care se hrănesc şi balenele ce folosesc baloane de aer pentru a-şi înconjura prada.
Autorii concluzionează că uneltele sunt o raritate pentru animalele acvatice, dar “absenţa acestora nu ar trebui văzută ca o lipsă a capacităţii, ci o lipsă a nevoii.” Au insistat asupra valorii studiului uneltelor folosite de către animalele acvatice în “înţelegerea adaptărilor şi evoluţiei în toate mediile”.
Traducere de Anca Negulescu după Behavior-Brief cu acordul editorului
