Cosmologul Christof Wetterich de la University of Heidelberg a întocmit o lucrare pe care a adăugat-o pe serverul arXiv în care susţine că este posibil ca teoria cu privire la expansiunea Universului să fie incorectă. El sugerează în schimb că deplasarea spre roşu care a fost observată de cercetători de pe Pământ ar putea fi cauzată de o creştere a masei în Univers.
Un cosmolog sugerează că este posibil ca Universul să nu se afle în expansiune.
Timp de aproape un secol în rândul astrofizicienilor a existat un consens în ceea ce priveşte modul de apariţie a Universului în urma evenimentului Big Bang şi asupra faptului că acesta s-a extins de atunci în permanenţă. Această ipoteză a fost propusă deoarece cercetătorii au constatat, în urma analizei luminii emise de stele, existenţa fenomenului de deplasare spre roşu, prin care frecvenţa luminii emisă de un obiect se modifică dacă acesta se îndepărtează de noi. Dar Wetterich afirmă că deplasarea spre roşu ar putea fi cauzată de cu totul altceva, de o creştere a masei totale din Univers.
Ideea lui Wetterich este că frecvenţa luminii emise de un atom este determinată de masa particulelor sale componente, dacă un atom ar deveni mai greu atunci lumina pe care acesta o va emite îşi va schimba frecvenţa deoarece electronii săi au o energie mai mare. O energie mai mare corespunde unei deplasări a frecvenţei luminii spre spectrul albastru, în timp ce unei energii mai mici (un atom ce pierde masă) îi corespunde o deplasare spre spectrul roşu. În acest fel, conform raţionamentului lui Wetterich, în cazul în care masa obiectelor observabile a fost mai mică în trecut, noi constatăm în prezent că ele prezintă fenomenul de deplasare spre roşu pe măsură ce acestea s-au îndepărtat de noi. În cazul în care raţionamentul său este corect, Wetterich afirmă că este posibil ca Universul să se afle, de fapt, într-o fază de contracţie.
Lucrarea lui Wetterich nu a fost încă supusă unei recenzii de specialitate, dar până în prezent comentariile altor cercetători din domeniu sugerează că aceştia sunt deschişi către această teorie. Este posibil ca aceasta să fie bine primită mai ales din perspectiva faptului că noua teorie se îndepărtează de ideea existenţei unei singularităţi care a precedat evenimentul Big Bang, un punct în care legile fizicii nu se mai pot aplica. În schimb, teoria ar putea sugera că Universul se află, pur şi simplu, într-o stare permanentă de mişcare, fără un început şi fără un sfârşit.
Din păcate, teoria lui Wetterich nu poate fi testată din cauza caracterului relativ al masei. Tot ceea ce putem vedea are o masă care este relativă ca mărime faţă de oricare alta. Astfel, în cazul în care toate obiectele din Univers devin mai grele, noi nu mai avem cu ce să comparăm masa existentă pentru a vedea că s-a produs într-adevăr acest fenomen.
Mai multe informaţii: Un Univers fără expansiune.
Rezumat:
Am prezentat un model cosmologic în care Universul mai degrabă se contractă decât se extinde în timpul unor epoci dominate de radiaţie şi materie. În schimb, masa Planck şi masa tuturor particulelor creşte exponenţial, ceea ce conduce la o scădere corespunzătoare a mărimii atomilor. Numai rapoartele adimensionale, cum ar fi distanţa dintre galaxii împărţită la raza atomului pot fi observate. Creşterea cosmologică a acestui raport poate fi atribuită, de asemenea, reducerii mărimii atomilor. Am prezentat un model simplu în care masele particulelor apar datorită unui câmp scalar denumit „cosmon", similar câmpului scalar Higgs. Potenţialul acestui câmp „cosmon" este responsabil pentru inflaţie şi energia întunecată. Modelul nostru este compatibil cu toate observaţiile prezente. În timp ce valoarea câmpului „cosmon" creşte, curbura scalară este aproape constantă în toate epocile cosmologice. Această cosmologie nu prezintă singularitatea Big Bang-ului. Aici există altceva, alegeri echivalente ale variabilelor de câmp pentru care Universul prezintă expansiunea obişnuită sau se află într-o stare statică în timpul epocilor dominate de radiaţie sau materie. Pentru anumite „coordonate de câmp" se obţine singularitatea Big Bang-ului. Astfel, singularitatea Big Bang-ului se dovedeşte a fi în legătură cu o alegere particulară a coordonatelor de câmp.
Traducere de Cristian-George Podariu după cosmologist-universe, cu acordul editorului.
