Planetă de diamantÎţi aminteşti de 55 Cancri e? Sigur că îţi aminteşti, iar de nu să ştii că ar trebui. În definitiv, aceasta ar putea fi prima planetă de diamant descoperită care orbitează o stea asemănătoare Soarelui. Cel puţin, noi aşa credem. Detalii, în cele ce urmează.

 

 

 

Iar lucrul făcut foarte bine de 55 Cancri e este acela de a-i induce pe astronomi în eroare, lăsând impresia că ar putea fi altceva decât este.

55 Cancri e este o exoplanetă, una dintre miliardele de lumi din Calea Lactee din afara sistemului solar. Telescopul Kepler al NASA a descoperit mii de exoplanete de când a fost trimis în spaţiu în 2009, dar 55 Cancri e, în special, merită să fie amintită – nu doar pentru că este o planetă ciudată, ci şi pentru că este un veteran printre exoplanetele asemănătoare Pământului care au fost deja descoperite.

 

55 Cancri e a fost identificată pentru prima dată în 2004, deci înaintea lansării telescopului Kepler. Este din şcoala veche. Având o rază de două ori cât cea a planetei noastre şi o masă de aproape opt ori mai mare, ea a fost primul super-pământ descoperit care să orbiteze o stea aflată în secvenţa principală. Ca atare, a fost analizată în detaliu de-a lungul anilor şi a avut parte, în egală măsură, de crize de identitate. 

La început astronomii au crezut că 55 Cancri e este un deşert torid, a cărui suprafaţă era pârjolită şi arsă din cauza apropierii de steaua-mamă. Studii ulterioare au ajuns la concluzia că exoplaneta avea un raport masă-volum comparabil cu cel al unui colos de plumb.

Acest lucru ar fi făcut-o pe 55 Cancri e cea mai densă planetă cunoscută din Calea Lactee, asta dacă alte cercetări nu ar fi intervenit, demonstrând că de fapt densitatea ei era mult mai mică decât fusese estimată anterior. Conform aceloraşi cercetări, 55 Cancri e nu este arsă de soarele său, ci dimpotrivă, ea prezintă vapori de apă, gaze sub formă de vapori şi o suprafaţă lichidă.

Câteva luni mai târziu, în luna ianuarie a acestui an, aceiaşi cercetători au făcut publice alte constatări, care sugerau că la suprafaţa lui 55 Cancri e s-ar putea găsi ceea ce numim fluide supercritice – substanţe care, la presiuni ridicate, se comportă similar lichidelor şi gazelor deopotrivă. ”Este posibil ca 55 Cancri e să fie mai umedă şi mai ciudată decât şi-ar putea imagina cineva vreodată,“ a spus Tony Phillips de la NASA atunci când au apărut pentru prima dată ştiri despre fenomenul menţionat.

Iar acum o echipă de cercetători condusă de oameni de ştiinţă ce studiază planete de la Universitatea Yale afirmă că 55 Cancri e este atât de diferită de Pământ din punct de vedere geochimic, încât scurgerile de fluide supercritice nu sunt deloc întâlnite.

”Aceasta este prima noastră privire asupra unei lumi stâncoase cu o chimie esenţialmente diferită de cea a Pământului, “ a spus principalul cercetător, Nikku Madhusudhan, într-o declaraţie. ”Este mai probabil ca suprafaţa acestei planete să fie acoperită cu grafit şi diamant decât cu apă şi granit.“

”Din contră, interiorul Pământului este bogat în oxigen, dar foarte sărac în carbon“ a explicat un alt autor al studiului, Kanani Lee, ”mai puţin de o parte dintr-o mie la nivelul  masei.“

Dacă Madhusudhan, Lee şi alţi colegi au dreptate, 55 Cancri e ar fi prima planetă de diamant descoperită în jurul unei stele asemănătoare Soarelui (deşi merită să menţionăm că şi alte planete de diamant au fost descoperite în trecut, iar ele ar putea fi un lucru comun în galaxia noastră).

Cercetătorii intenţionează să îşi continue studiile asupra atmosferei lui 55 Cancri e şi a planetelor vecine, cu speranţa de a confirma concluziile actuale privind statutul de ”planetă de diamant“ al acesteia. Noi credem că este o idee bună. La urma urmei, astronomii au mai fost păcăliţi de 55 Cancri e şi înainte.

Lucrarea ce anunţă rezultatele cercetărilor a fost acceptată la publicare în revista Astrophysical Journal Letters.

 



Traducere după one-of-the-first-exoplanets-ever-discovered-could-actually-be-made-of-diamond de Andreea Dogaru.

Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație!

Cumpără de la eMag și Cărturești și, de asemenea, sprijini scientia.ro.