În discuţiile despre dovezile teoriei Big Bang este foarte probabil ca cei mai mulţi oameni să îşi îndrepte atenţia spre radiaţia cosmică de fond. Dar există şi o altă dovadă importantă ce arată că ”Marea Explozie“ a avut loc, şi aceasta are legătură cu heliul.
Adică, elementul chimic ce ne face vocile piţigăiate. Aceasta este povestea care indică cum heliul poate demonstra că Universul a avut un început clar.
Producerea heliului în interiorul stelelor a fost înţeleasă de ceva timp. Protonii sunt comprimaţi unul într-altul pentru a forma elemente din ce în ce mai grele. În cazul heliului din interiorul Soarelui, doi protoni formează un atom de deuteriu. Apoi, acest atom se ciocneşte cu alt proton pentru a da naştere la atomul de heliu-3. Când doi atomi de heliu-3 intră în coliziune, doi protoni umblă de unii singuri, iar rămăşiţele celor doi atomi se combină pentru a face un atom de heliu-4, compus din 2 protoni şi doi neutroni. Acesta este cel mai comun tip de atom de heliu, iar în Soare – sau în orice altă stea – producerea sa degajează foarte multă energie. Stelele strălucesc din cauză că acest proces are loc în interiorul lor.
După ce astronomii şi-au dat seama cum funcţionează producerea de heliu, ei au fost puţin uimiţi. De asemenea, ei au aflat că 24% din atomii vizibili din Univers au fost atomi de heliu. După ce aceştia s-au uitat pe estimările lor, iar apoi au aruncat o privire şi pe cer, s-au întors unii la alţii şi s-au întrebat dacă nu era puţin prea mult întuneric în Univers, având în vedere că foarte mult heliu este produs. Pe de altă parte, conform vârstei stelelor, ele nu ar trebui să aibă atât de mult heliu în interiorul lor. Nimic nu părea să aibă sens...
Până când cineva nu a considerat idea că, poate, producerea heliului nu avea loc treptat în stele. Poate că s-a întâmplat la un anumit moment când întregul Univers, tot ceea ce există acum, se afla sub o presiune foarte mare, era foarte compact şi genera foarte multă căldură. În timpul primei părţi a Marii Explozii, Universul era prea încărcat de energie pentru ca să se poată forma protoni şi neutroni. Dar după ce aceştia s-au format şi în timp ce ei încă erau foarte fierbinţi şi grupaţi relativ de dens, probabil că ei s-au ciocnit şi au format heliu. Fenomenul a fost numit Nucleosinteza Big Bang şi este singura cale, după câte-şi dau seama astronomii, că atât de mult heliu ar fi putut fi format pretutindeni în Univers.
Interesant este că heliul din baloanele pe care le folosim să ne decorăm petrecerile de aniversări nu reprezintă o dovadă a Big Bangului. Acel heliu a fost realizat prin dezintegrarea uraniului. Atunci când uraniul se dezintegrează este eliberată o particulă alfa – doi protoni şi doi neutroni. Apoi, această particulă deprinde doi electroni şi devine heliu. Cele mai multe instituţii de recoltare a heliului sunt situate chiar lângă rezervele de uraniu. Este trist că noi trebuie să ne uităm în spaţiu pentru a vedea heliul rămas de la Big Bang.
Traducere după the-existence-of-helium-is-evidence-for-the-big-bang de Andreea Dogaru
