Lipsa înseamnă deseori foarte mult. Lipsa sedimentelor dintr-o bucată de teren, o urmă care ne spune cum arătau labele dinozaurilor care au călcat cândva pe acolo. Lipsa mineralelor dintr-o cochilie solidă (o gaură) poate trăda prezenţa unui parazit odinioară prins în ea.
Muzeele lumii sunt pline de astfel de ”dovezi fosile”, dar la fel sunt şi multe galerii de artă din lume.
Imaginea de mai sus înfăţişează o xilogravură care se află în prezent la Rijksmuseum din Amsterdam. Aceasta a fost realizată prin gravarea unui model într-o bucată de lemn, astfel încât marginile rămase ridicate să poată fi muiate în cerneală şi utilizate pentru a imprima o imagine. Aceste ştanţe au reprezentat pricipala modalitate prin care se ilustrau cărţile europene între secolele XV şi XIX şi au fost folosite pentru cel puţin 7 milioane de titluri diferite.
Dar, după cum puteţi vedea, suprafaţa imprimată este presărată cu găuri mici şi albe. Acestea sunt impropriu denumite găuri săpate de viermi, însă e ele sunt de fapt făcute de nişte mici gândaci - carii. Adulţii îşi depun ouăle în crăpăturile din trunchiurile copacilor. Larvele îşi croiesc încet drum în interiorul lemnului, după care la rândul lor se transformă în adulţi şi îşi croiesc calea spre ieşire. Artiştii care au transformat trunchiurile copacilor în blocuri de imprimare au moştenit şi găurile pe unde au ieşit din lemn cariile adulte, iar acestea dau naştere cerculeţelor albe atunci când blocul de lemn este presat pe pagini.
Carii au ieşit din lemn cam la un an după cioplirea blocurilor de imprimare. Aceste orificii trebuie să fi fost frustrante pentru gravori, dar repararea lor era mult prea costisitoare. Aşa că blocurile de lemn au fost păstrate şi refolosite în ciuda defectelor lor, cu excepţia acelora prea distruse, atunci când gândăceii chiar făceau ravagii ieşind ”în gaşcă” şi lăsând lemnul mult prea perforat. Dar orificiile păstrează, de-a lungul a patru secole de literatură europeană, o înregistrare a vieţii acestor coleoptere xilofage. Ele sunt de fapt urme fosile şi conţin dovezi despre viaţa şi comportamentul acestei specii de insectă întipărite în pagini vechi de carte, exact aşa cum urmele dinozaurilor au rămas urmele imprimate în pământ.
În prezent, Blair Hedges de la Universitatea de Stat din Pennsylvania utilizează aceste fosile pentru a studia istoria insectelor care le-au produs. Hedges este specializat în biologie evoluţionistă şi a studiat evoluţia vieţii de la originile sale până la apariţia animalelor vertebrate. Este pasionat şi de istoria mult mai recentă. Este pasionat de arta şi istoria Renaşterii, iar pagina lui de web este împodobită cu imagini de xilogravuri. Mai are şi un site de Internet cu imagini scanate conţinând 1.100 de hărţi istorice ale insulelor Caraibe.
Hedges a ales să nu studieze blocurile de lemn reale, chiar dacă multe sunt foarte bine conservate. Şi asta pentru că şi în prezent ele mai pot încă atrage noi insecte, care să lase orificii proaspete în lemn. Astfel nu s-ar mai putea stabili cât de vechi este un anumit orificiu. În schimb, Hedges a examinat urmele din cărţi. Asta deoarece despre cărţi se ştiu data şi locul publicării. Astfel se poate urmări provenienţa fiecărui orificiu, raportându-l la un anumit an şi la o anumită ţară.
Hedges a studiat mai mult de 3.200 de astfel de orificii produse între 1462 şi 1889. Cele din Europa de nord - Anglia, Germania, Olanda şi Scandinavia, sunt rotunde, cu o lăţime de doar 1,4 milimetri, în medie. Cele din sudul Europei, din Spania, Portugalia, Italia şi o mare parte a Franţei sunt mai mari, cu diametre de 2,3 milimetri, în medie. Orificiile sud-europene mai includ şi multe urme lungi – făcute atunci când insecta, în loc să iasă direct afară, ieşea pe căi diagonale, urmând fibra lemnului.
Cele două tipuri de orificii au fost făcute de două specii diferite de insecte, iar prin procesul eliminării Hedges a identificat ”făptaşii” – carii comuni de mobilier (Anobium punctatum) în Europa de nord şi carii mediteraneeni de mobilier (Oligomerus ptilinoides) în sudul Europei. Doar aceste specii fac orificii de dimensiunile respective, atacă acelaşi tip de lemn şi se găsesc în aceste zone.
Înainte de studiul lui Hedges, nu aveam nicio idee despre istoria răspândirii fiecăreia dintre aceste specii. Dar urmele au dezvăluit că ele sunt separate de o graniţă invizibilă care a repartizat carii obişnuiţi de mobilă la nord, iar pe cei mediteraneeni la sud. Timp de patru secole nu se găsea o specie pe teritoriul celeilalte. Deoarece carii nordici sunt mai sensibili la temperaturi ridicate şi la umiditate joasă, se pare că a fost ţinut la distanţă şi împiedicat să se apropie de zonele sudice de către ”ruda” sa mediteraneană.
În prezent această separare nu mai este valabilă. Amândouă speciile există în zilele noastre în cea mai mare parte a Europei. Pe măsură ce negoţul şi comerţul au luat amploare pe continent, ele s-au răspândit nu numai prin intermediul blocurilor de lemn, dar şi prin piese de mobilier, obiecte casnice şi altele. Mediul constant din interiorul caselor a apărat cele două specii de agresiuni climatice şi le-a permis astfel cucerirea unor noi teritorii.
Hedges este de părere că alte xilogravuri ne pot povesti istoria insectelor din alte colţuri ale lumii. ”Sunt şi alte regiuni pe glob, renumite pentru exploatarea lemnului, cum ar fi Japonia, China şi Americile”, a spus el. “Benjamin Franklin avea propria sa tipografie în Philadelphia şi a produs câteva tipărituri faimoase după gravuri în lemn, cum ar fi celebrele caricaturi politice – benzi desenate ”Înscrie-te sau mori” (Join, or Die). Diferite specii xilofage şi-au croit şi în acest caz drum prin lemn, iar acum este posibilă descoperirea istoriei lor în acelaşi mod.”
Credit imagini: Rijksmuseum, Amsterdam; Blair Hedges, Wikimedia Commons.
Traducere realizată de Daniela Albu după Wormholes in old books preserve a history of insects.
