Unii pretind că noile cercetări ar arăta faptul că oamenii pot scăpa de autism, dar sunt mult mai multe şanse ca ei, pur şi simplu, să facă faţă mult mai bine bolii de-a lungul timpului. New York Times a prezentat rezultatele unui studiu interesant pe tema autismului.
Studiul arată în mod clar că numai câteva procente din cei care suferă de autism pot “scăpa” de simptoamele bolii. Povestea era ciudat de inconfortabilă, pretinzând într-un paragraf faptul că studiul, publicat de The Journal of Child Psychology and Psychiatry, va modifica modul în care părinţii “gândesc şi vorbesc despre problema autismului”, dar, de asemenea, atenţionând împotriva falselor speranţe.
Scriitorul pare a-şi da seama numai vag de modul în care acest mesaj călduţ va provoca o bombă în lumea în care trăieşte Jenny McCarthy – ea îşi va arbora, din nou, acel zâmbet malefic şi se va folosi de acest studiu pentru a lansa încă 40 de ani de dezbateri răutăcioase având ca subiect, dacă autismul este provocat de factori de mediu, în principal vaccinuri, şi, astfel, poate fi vindecat de părinţi curajoşi şi dedicaţi cum este ea sau dacă este doar o boală cu care oamenii se nasc.
Din fericire, scriitoarea în domeniul ştiinţei, Emily Willingham, a analizat studiul apărut în Forbes pentru a ne arăta ce a descoperit cu adevărat, puţine lucruri fiind noi şi, în mod cert, nimic care să ne schimbe modul de gândire asupra progresului autismului sau să ne facă să credem în leacul minune al lui McCarthy. După cum arată Willingham, oamenii care par să fi “scăpat” de autism au prezentat o un grad mai înalt de funcţionare cognitivă şi simptoame uşoare la început, iar “mulţi dintre ei au avut parte de terapie comportamentală în copilărie”.
Una dintre metodele folosite de cercetători pentru a evalua progresul a fost “formarea normală de prietenii”, capacitate pe care, uneori, persoanele cu autism, oricum, o au. Şapte din cei 34 de subiecţi ai studiului prezentau o deteriorare a “interacţiunilor sociale non verbale”, despre care cercetătorii au decis, câteodată în mod arbitrar, că erau datorate altor factori, cum ar fi anxietatea sau depresia.
Oricine a citit o singură lucrare a cuiva care are Asperger sau cunoaşte foarte bine pe cineva care are această boală, poate intui ce se întâmplă. În acest moment se întâmplă să citesc Look Me in the Eye: My Life with Asperger’s, de John Elder Robison. De-a lungul vieţii sale, Robison a învăţat să-şi compenseze limitările sociale. Atunci când era copil, el a învăţat să spună lucruri adecvate copiilor şi nu doar să le prezinte propriile lui interese obsesive. Ca adult, el a învăţat ca a spune verde în faţă cuiva – “pari a te fi îngrăşat” – nu este întotdeauna cel mai bun lucru de făcut.
Adaptarea la autism
El nu “scapă” de autism, el doar învaţă să se adapteze la el. Chiar şi mai târziu în viaţă, el scrie că şi-ar dori ca dizabilitatea lui să fie mai evidentă; atunci când vezi pe cineva într-un scaun cu rotile, noi ştim că ei nu pot să meargă, deci îi ajutăm să treacă strada. Nu există nicio cale prin care să poţi “vedea” boala Asperger, prin urmare, oamenii doar presupun că el este un nesimţit.
Willingham face o comparaţie cu diabetul, boala de care eu sufăr. Am învăţat să-mi controlez nivelul de zahăr din sânge destul de bine, dar eu, totuşi, încă sufăr de diabet. Copiii cu autism înalt funcţional sunt un alt astfel de exemplu, chiar şi mai mult în aceste zile.
Atunci când Robison era copil, nimeni nu-l putea înţelege. Ei doar credeau că el era ciudat şi că, atunci când va creşte, va deveni un ratat. Dar acum există o bine dezvoltată înţelegere a Asperger şi a simptomelor sale şi multe terapii comportamentale îi pot ajuta pe oameni, în special dacă sunt îndeajuns de deştepţi pentru a răspunde la ele. Deci este destul de logic să ne gândim că, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai mulţi oameni cu Asperger sau autism vor arăta în faţa întregii lumi ca şi cum s-ar fi “vindecat” fără a fi, totuşi, cazul.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului can-we-really-cure-autism, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu
