Vanatorii de meteoritiPeter Willis şi echipa lui de cercetători de la Jet Propulsion Lab. din Pasadena, California, al NASA, au avut o problemă. De fapt, mai bine zis au avut o soluţie care avea nevoie de o problemă. Sunteţi derutaţi? Să-l lăsăm pe Peter să încerce o explicaţie...

 

 

 

"Echipa mea şi eu am descoperit un nou laborator într-un cip", a spus Willis, un om de ştiinţă de la Microdevices Lab al JPL. "În esenţă acesta miniaturizează un instrument de procesare automată şi analiză a mostrelor care poate fi instalat pe viitoarele nave spaţiale şi trimis către planete, asteroizi şi luni îndepărtate. O provocare cu care ne confruntăm este găsirea de mostre noi şi interesante pe care să ne testăm cipul."

 

Echipa JPL

Vânătorii meteoritului Battle Mountain de la JPL. De la stânga la dreapta: Peter Willis, Amanda Stockton, Josh Schoolcraft, Fernanda Mora, Morgan Cable, J.P. Kirby.
credit: NASA/JPL-Caltech.


Echipa a ieşit deja pe teren în căutarea mostrelor aparte. În unele din precedentele lor expediţii, ei au vânat fosile de trilobit în câmpul de lavă de la Amboy, California şi au adunat mostre de la izvorul hidrotermal de lângă Parcul Naţional Yosemite. Însă Willis şi echipa lui ştiau că atunci când testezi ceva destinat pentru o altă lume, este bine să-l încerci pe ceva ce nu aparţine acestei lumi. Ce aveau ei nevoie era un semn din ceruri. În seara zilei de 21 august 2012, o mare minge de foc care a făcut din noapte zi a fost văzută deasupra unui lanţ muntos la jumătatea drumului dintre Reno şi Salt Lake City. Prin convenţie, meteoritul a fost numit după cel mai apropiat oraş sau trăsătură geografică importantă.

"Am auzit prima dată de meteoritul Battle Mountain în dimineaţa de miercuri, 5 septembrie", a spus Willis. "Eram pe drumul către Nevada în după-amiaza următoare." Meteoriţii sunt rămăşiţe ale asteroizilor şi cometelor care au căzut pe pământ. Provocarea cu aceşti vizitatori celeşti este că cu cât rămân mai mult timp pe Pământ, cu atât mai mult sunt supuşi efectelor corozive ale substanţelor pământene. Laboratorul în miniatură într-un cip al JPL, (informaţii despre această tehnologie sunt disponibile online), a fost "însărcinat" cu căutarea de markeri chimici şi aminoacizi care îşi aveau originea în spaţiu, nefiind formaţi pe cale naturală aici, pe Pământ. Pentru a testa noul lor instrument, echipa lui Willis avea nevoie de o bucăţică fumegândă din ceruri.

După o noapte la motelul din zonă, Willis, împreună cu partenerii din JPL Amanda Stockton, Josh Schoolcraft, Fernanda Mora şi Morgan Cable, şi-au încărcat automobilul cu echipamentul de alpinism şi multă apă şi au pornit spre Battle Mountain, Nevada. De asemenea, tovarăş de drum, pe post de pilot de expediţie, a fost J.P Kirby.

Kirby, un om de ştiinţă experimentat de la Planetary Science Institute din Tucson, Arizona, a participat deoarece căderile de meteoriţi sunt observate atunci când roca din spaţiu cu pricina goneşte prin atmosferă la zeci, dacă nu sute de mii de metri deasupra solului. Cu o distanţă mare între mingea de foc zburătoare şi sol, există şanse destule de a greşi în localizarea potenţialelor puncte de impact ale meteoritului. Pentru a face cele mai bune presupuneri despre locul unde pot fi localizaţi meteoriţii, Kirby a lucrat cu Mark Fries, tot de la Planetary Science Institute şi prim cercetător la Galactic Analytics, LLC, San Diego, pentru a-şi planifica expediţia.

"Citeşti poveşti în care oamenii îşi duc câinele la plimbare sau fac altceva la fel de inofensiv şi găsesc un meteorit", mărturiseşte Kirby. "Câteodată norocul chior chiar joacă un rol în descoperirile de meteoriţi, dar noi avem un orar încărcat şi zona Battle Mountain este întinsă, deluroasă şi înşelătoare, aşa că un plan era cu siguranţă necesar."


 

Membri JPL vaneaza meteoriti la Battle Mountain

Membrii JPL vânează meteoriţi pe Battle Mountain, Nevada.
credit: NASA/JPL-Caltech



Lucrând cu informaţiile de la radarul meteo, precum şi cu mărturii ale celor ce au văzut mingea de foc, Fries a generat o zonă de impact pe care echipa să-şi concentreze căutările. Folosind o tabletă, Kirbi a combinat harta generată de Fries cu hărţi topografice ale regiunii Battle Mountain.

"În prima zi am acoperit 6 mile (10 kilometri) de teren muntos pe jos, dar nu am găsit decât roci terestre şi ocazional, guşteri", a spus Willis.

"În ziua următoare avea să fie ultima noastră încercare, aşa că ne-am gândit să descindem mult mai adânc în zona estimată de impact. Problema era că cea mai accesibilă rută ne purta printr-o zonă de minerit activă. Am aflat imediat că minerii nu sunt aşa de interesaţi de pietrele din spaţiu."

Pentru că Battle Mountain este o zonă a minelor de aur, iar aurul valorează greutatea sa în... aur în zilele de azi, vizitatorii inoportuni de orice gen sunt în general descurajaţi.

"Ne confruntam cu o pană când au venit la noi şi ne-au spus să ne întoarcem", povesteşte Willis. "Oricum aveam nevoie să reparăm roata. Aşa că ne-am întors spre oraş pentru a ne regrupa şi a căuta o altă rută care nu traversa vreun teren minier."

Pe noua rută am profitat din plin de capabilitatea 4x4 a maşinii. Echipa a avut de înfruntat serpentine înguste, abrupte, neasfaltate şi pline de nisip înainte de a ajunge aproape de centrul zonei estimate de impact. Până au parcat era deja mijlocul după-amiezii. În următoarele trei ore echipa s-a împrăştiat în direcţii diferite, dar nu s-a găsit nimic de origină extraterestră. La 4:30 pm, venea timpul să se tragă linie. Echipa nu vroia să parcurgă acele serpentine neasfaltate periculoase pe timp de noapte, dacă aveau de ales.

La 4:30 pm, Josh Schoolcraft de la JPL îşi începea ultima etapă a căutării... când l-a văzut. Acolo, pe munte, în mijlocul noroiului ars de soare, pietre şi buruieni se găsea o rocă de un negru închis.

"Am ştiut îndată că era ceea ce căutam", a spus Schoolcraft. "Era o masă neagră, carbonizată, neatinsă de vreme, diferit de orice altceva ce am văzut în cele două zile de căutări. Era clar că se afla acolo de foarte mult timp."

Schoolcraft a dat semnale şi în curând toată lumea s-a adunat, înconjurând bucata căzută din cer de 8 centimetri lăţime.

"La început toată lumea era cam dezorientată", mărturiseşte Willis. "Apoi ne-am pus pe treabă şi am făcut fotografii înainte de a colecta meteoritul într-o manieră sterilă."

Pe drumul de întoarcere către vehicul, Willis a auzit mai multe strigăte şi a crezut că echipa sa a mai găsit un alt meteorit.

"Dar era doar un şarpe-cu-clopoţei iritat", povesteşte Willis. "S-a întors în gaura lui şi noi ne-am întors acasă, cu o bucată proaspătă de spaţiu sigilată într-un sac de mostre."

Un fragment de 630 de grame din meteoritul Battle Mountain este supus în prezent analizelor de sistemele de laborator într-un cip ale echipei de la JPL.

 


Traducere realizată de Răzvan Gavrilă după How to hunt a space rock, cu acordul Phys.org.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro