OZNÎn articolul de astăzi ne vom înălţa deasupra deşertului Nevada la viteze mari de 3 Mach, zburând printre piscuri, şi vom ateriza pe pista 32R de la aeroportul KXTA. Ne aflăm în zona de zbor restricţionată a Poligonului de Testare şi Antrenament Nevada.

 

 

 

 

Unii spun că în legendara Zonă 51 din Nevada se testează tehnologie extraterestră; dar ce ne spune istoria?

Această zonă este folosită de la Baza Forţelor Aeriene Nellis aflată în apropiere. Cel mai adesea numită Zona 51 de către publicul larg, această bază de pe malul uscatului Lac Groom este unul dintre cele mai misterioase locuri din lume, înconjurat de zvonuri şi afirmaţii nebuneşti legate de extratereştrii şi conspiraţii.

În 2001, doi  prieteni şi cu mine am luat un Cessna Skyhawk de la Las Vegas până la Tonopag, care este foarte aproape de margine zonei aeriene restricţionate ce înconjoară Baza Forţelor Aeriene Nellis. Acest lucru se întâmpla chiar înaintea atacurilor teroriste de pe 9-11 (după, zona restricţionată este mult mai mare, iar ruta urmată de noi nu mai este posibilă în zilele noastre). Dar la acel moment, zburând pe lângă radarul din vârful Muntelui Bald, am putut să ne aflăm, legal, chiar deasupra Lacului Groom, unde am realizat destul de multe fotografii şi filmări. Am fost contactaţi de turnul de control al traficului aerian când ne aflam la Lacul Groom, turn ce era în mod evident vizibil din locul în care ne aflam şi am fost întrebaţi care este destinaţia noastră. I-am transmis că ne îndreptăm spre Tonopah şi ne-a întrebat dacă vrem să ne îndrume către Tonopah. Acesta era modul său de a spune „Poate aţi vrea să vă îndreptaţi direct spre Tonopah şi să nu mai zăboviţi pe graniţa noastră.” Dar având în vedere faptul că nu făceam nimic ilegal, i-am refuzat oferta şi ne-am continuat planul de zbor original. Am văzut multe piste de aterizare împrăştiate în jurul Bazei Nellis, dar niciuna la fel de bine dezvoltată ca şi cea de la Lacul Groom.

 



De ce am putut să facem acest lucru la o bază despre care toată lumea crede că este atât de secretă? Se spune că guvernul neagă existenţa acesteia sau că nu apare pe hărţi. Există într-adevăr un mare secret privind Zona 51. După Joerg Arnu, fondator al siteului Dreamland Resort: „Cel mai mare secret legat de Zona 51 este că nu a fost niciodată secretă.”

La sfârşitul anilor 1950, Comisia de Energie Atomică SUA a creat Zona de Testare Naţională pentru testarea dispozitivelor nucleare în cadrul Poligonului pentru tunuri şi testare a bombelor din Las Vegas. Această zonă imensă a fost împărţită în parcele numite simple Zona 1, Zona 2 şi aşa mai departe; şi doar zonele de la 1 la 30 au devenit în final parte a proiectului. Zona 51 a fost doar o bucată de teren rămasă între multe alte terenuri asemănătoare.

Proiectul AQUATONE al CIA avusese ca rezultat un model ce avea să devină avionul de spionaj U-2, dar din motive de securitate, au dorit un loc mai privat decât Baza Forţelor Aeriene Edwards pentru dezvoltarea acestuia.

În 1955, o echipă condusă de proiectantul şef al Lockheed Martin, legendarul Kelly Johnson, a zburat de-a lungul Nevadei în căutarea unui alt loc. Au găsit unul în Zona 51: lacul (devenit salină) Groom, pe care l-au descris drept „Un loc de aterizare natural perfect... la fel de neted ca şi o masă de biliard, fără nevoia de a interveni asupra acestuia.” Era ascuns în spatele dealurilor şi bine protejat între zone militare din preajmă. La începerea construcţiilor, Comisia de Energie Atomică a trimis un comunicat de presă la un număr de 18 ziare şi posturi radio, anunţându-le despre această poziţie.

Pentru a atrage toţi angajaţi civili de care era nevoie, Kelly Johnson şi-a numit noua creaţie Ferma Paradisului. Şi, în cei peste 50 de ani de atunci, muncitorii se referă în general la aceasta drept Ferma. Dar a avut multe nume. Până în 1956 crescuse suficient încât să fie adăugată în baza de date a comitatului Lincoln drept Watertown. Piloţii de la Baza Nellis o numesc adesea Cutia sau Pătratul Roşu în care ei nu se avântă, iar personalul ce se ocupă de securitate a fost auzit numindu-l, prin radio, Farfuria.

O referire oficială la Aria 51 se face într-un documente al CIA din 1967 (număr BYE 2369-67), în care se discută transferul a trei nave A-12 din Zona 51 direct la Baza Aeriană Kadena din Okinawa, cu trei realimentări pe drum, cu scopul de recunoaştere a Vietnamului de Nord. În anii 1970 numele său oficial a devenit Detaşamentul 3, Centrul de Testare în Zbor al Forţelor Aeriene, iar acum se numeşte oficial simplu Zona Naţională de Testări Clasificate. Dar de vreme ce angajaţii nu au libertatea de a discuta despre slujbele lor, nu veţi auzi niciodată pe nimeni numind-o aşa. O numesc de obicei Ferma sau Site-ul. Publicul larg o numeşte încă Zona 51 sau uneori Dreamland.

Securitatea şi confidenţialitatea au fost a constantă de-a lungul istoriei Lacului Groom. Nimeni din afara bazei nu a avut vreodată acces la ce se lucra acolo şi pentru multă vreme ceea ce se întâmplă acolo a fost clasificat.

Aşadar condiţiile erau propice când în 1989 un om pe nume Bob Lazar i-a declarat unui reporter de televiziune din Las Vegas că lucrase acolo în ultimul an la o navă extraterestră a cărui mod de funcţionare încercau a îl descoperi. Lazar s-a bucurat ani buni de multe invitaţii la showuri TV, precum şi de alte tipuri de publicitate.

Multe persoane ce cred în OZNuri au vrut să creadă povestea lui Lazar, având în vedere faptul că le confirma convingerea că extratereştrii vizitaseră Pământul, dar şi că guvernul ascundea asta. Dar toată lumea ce a verificat mai serios faptele prezentate de Lazar – până şi Stanton Freidman, principalul purtător de cuvânt al comunităţii OZN – a descoperit că nimic din ce spunea acestea nu rezita unei verificări mai atente.

Există un articol excelent pe site-ul Webland Resort care rezumă toate aspectele ce au fost invalidate din cele declarate de Lazar, inclusiv fiecare detaliu al propriului trecut, precum şi faptul că nu înţelege deloc fizica particulele şi teoria cuantică.

Povestea lui Lazar s-a şubrezit şi mai mult începând cu 1991 când mare parte din secretul ce înconjura activităţile de la Lacul Groom a fost înlăturat. Un program numit OXCART a fost declasificat, program ce presupunea dezvoltarea aeronavei A-12 şi  a succesorului său ceva mai mare şi mai capabil, SR-17 BlackBird. Curând după iniţierea programului U-2, Kelly Johnson a primit sarcina de a proiecta un avion ce poate zbura destul de sus şi destul de repede încât să nu poată fi doborât. Istoria declasificată a confirmat că la acest obiect s-a lucrat la Lacul Groom de-a lungul anilor 1960 şi 1970, fapt ce nu a surprins pe nimeni ce urmăreşte cercetarea aerospaţială. Avioanele A-12 şi SR-71 erau cunoscute publicului de decenii; şi de vreme ce niciun alt aerodrom nu s-a ocupat vreodată de dezvoltarea lor, Lacul Groom este răspunsul logic printr-un proces simplu de eliminare.

În 2007, angajaţii au ieşit de sub incidenţa clauzei de confidenţialitate, iar cei pensionaţi vorbesc acum deschis despre munca efectuată acolo, susținuți de sertare întregi de documente declasificate și de fotografii. Multe dintre ele aparțin Roadrunners Internationale, o asociație a eroilor războiului rece care au lucrat la Lacul Groom. Deloc surprinzător, numele lui Bob Lazar nu apare pe listele de membri.

Însă chiar și aia, poveștile nebunești au continuat să persiste. În 2011, autoarea Annie Jacobsen a publicat Zona 51: O istorie necenzurată a cele mai secrete baze militare a Americii, scriind despre ceva ce mai fusese luat în considerare și de alții de-a lungul anilor, și anume că, teoretic, farfuria zburătoare din 1947 (ce nu a existat) a fost luată pentru a fii studiată în Zona 51. Membrii Roadrunners nu sunt fani ai lui Jacobsen. Într-un articol de pe siteul lor se concluzionează:


Dar ce se întâmplă la Lacul Groom de când s-a încheiat programul SR-71? Cel puțin alte câteva proiecte a fost declasificate. Aeronavele sovietice capturate MiG-17 și MiG-21 au fost testate acolo. Avionul invizibil F-117, declasificat în 1988, a fost dezvoltat la Lacul Groom sub numele de cod HAVE BLUE și SENIOR TREND. Primul avion pe care a fost testată tehnologia stealth, TACIT BLUE, și-a "derulat" scurta carieră tot acolo și a fost declasificat în 1966. Biografiile oficiale ale Forțelor Aviatice numesc un număr de piloți care au fost repartizați Detașamentului 3, Centrul de testare în zbor al Forţelor Aeriene, inclusiv Joe Lanni „Broadway” care a pilotat 10 tipuri de avioane clasificate diferite între 1992 și 1997. Acestea sunt informații publice.


În aprilie 2001 Joerg Amu și un asociat observau zona aeriană Groom Lake dintr-un loc numit Powerlines Overllok și au ascultat traficul radio. După-amiaza târziu, au auzit turnul menționând faptul că au în vizor un avion care se apropia denumit "slowmover". Mai târziu, la 7:10 PM, au observat un avion cu o lumină albă decolând la un unghi neobișnuit de înalt și apoi făcând manevre pentru o vreme. Angajații sunt transportați între Lacul Groom și Las Vegas la bordul unei mici flote de avioane 737 private numite Janets. Una dintre acestea, Maple 25, aștepta să decoleze când a fost informată de către turn că departamentul de pompieri nu avea pe nimeni acolo, deoarece așteptau să aterizeze un avion numit "fastmover".

Câteva minute mai târziu, Maple 25 a răspuns turnului că vor elibera locul pentru "fastmover". Acesta, cu callsign-ul Henry 68, s-a oferit să facă o trecere la joasă altitudine, pentru a-i permite aeronavei Janet să decoleze. Apoi Maple 25 a raportat că va fi gata de plecare de îndată ce trece Henry 68. În tot acest timp, Arnu a privit lumina albă și a putut concluziona că mișcările aeronavei corespund cu transmisiile interceptate. A observat-o apoi întorcându-se spre a ateriza la 8:10 PM.

Desigur că aceste două obiecte, "slowmover" şi "fastmover" ar putea fi orice, dar orice ar fi fost, cineva a considerat necesară referirea la ele doar prin intermediul acestor nume de cod. În mod normal astfel de comunicări ar fi mai concrete (folosindu-se tipul avionului) pentru a evita ambiguitatea. Luând în considerare cele ce se știu despre Lacul Groom este ușor de presupus că acestea erau aeronave clasificate ce se aflau în dezvoltare.

Tot ceea ce se știe și este documentat despre Zona 51 este în acord cu ce ne-am aștepta să aibă guvernul SUA: o zonă de testare de maximă securitate utilizată în scopul de a își îmbunătăți aeronavele clasificate.

Toate celelalte sugestii despre Zona 51, referitoare la extratereştrii, OZNuri sau orice alte noțiuni din filmele science-fiction, sunt doar teorii nefondate, neexistând nicio dovadă. Activitățile despre care se știe ar justifica singure securitatea și mărimea zonei, așa că este greu de imaginat cum și unde s-ar efectua cercetări asupra navelor extraterestre. Concluzia este că aceste speculații neplauzibile reprezintă un înlocuitor nedorit pentru ceea ce ar trebui să fie în realitate apreciere pentru contribuția reală a celor de la Lacul Groom în istoria aeronautică.

 



Traducere după Aria 51. Facts and fiction de către Anca Negulescu, cu acordul editorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.