Radiotelescoapele scanează cerul, iar computerele sortează datele, căutând semne ce ar putea indica prezenţa unor semnale artificiale venind din spaţiu. Vânătorii de extratereştrii, de pază în deşert, urmăresc orice lumină mişcându-se deasupra bazelor militare.
Cu toţii caută răspunsuri la următoarea întrebare: este mica noastră civilizaţie de pe mica noastră planetă albastră singură în galaxie sau mai sunt şi alţii, care, ca şi noi, doresc să ne întâlnim?
Există civilizaţii extraterestre dezvoltate tehnologic?
Majoritatea astrobiologilor par să creadă aceasta. Fizicianul Enrico Fermo, după ce a comparat lipsa dovezilor altor civilizaţii cu numărul inevitabil imens de civilizaţii ce ar exista, a răbufnit: unde sunt ceilalţi? Cea mai faimoasă încercare de a oferi un răspuns la aceasta este ecuaţia Drake, când Frank Drake a luat în considerare şapte variabile relevante, în 1961. Înmulţindu-le pe toate – stelele ce au planete, planetele ce prezintă forme de viaţă inteligente, numărul celor ce au decis să trimită semnale în spaţiu şi aşa mai departe – vei obţine numărul probabil de civilizaţii cu tehnologie pe care putem spera să le întâlnim.
Problema evidentă este ca aceste aproximări nu au baze solide. La Institutul pentru Descoperirea Inteligenţei Extraterestre al lui Frank Drake (Institutul SETI), 130 de oameni de ştiinţă din toate domeniile imaginabile efectuează cercetări în mai multe domenii decât am putea enumera, toate fiind de ajutor pentru a estima fiecare variabilă. Cele mai acceptate supoziţii din zilele noastre încadrează acestea şanse undeva între 1 şi 10. Dar nimeni de la SETI nu pretinde că avem cunoştinţe clare. Chiar Frank Drake a spuse că ecuaţia era utilă doar pentru a ne organiza ignoranţa.
Există extratereştri contemporani cu noi?
Un factor pe care mulţi oameni uită să-l ia în considerare este timpul. Să ne gândim la galaxie ca la un pom de Crăciun cu beculeţe colorate împrăştiate în spaţiu. Fiecare aprindere a fiecărui beculeţ este pulsul de viaţă al unei civilizaţii tehnologice. Deşi ar putea fi multe luminiţe aprinse în acelaşi moment, şansa ca două adiacente să fie aprinse deodată este cu mult mai mică. Chiar dacă am putea privi cerul noaptea şi vedea un lumină mare aprinsă care să indice fiecare lume ce prezintă o civilizaţie, acea informaţie ar putea fi veche de sute, mii ori chiar zeci de mii de ani. Dacă am lansa o navă spaţială către oricare dintre ele, chiar dacă am putea călători la o viteză demnă de luat în considerare pe lângă viteza luminii, şansele ca acea civilizaţie să existe încă până ajungem noi acolo sunt mici.
Chiar şi civilizaţiile ce supravieţuiesc erei nucleare şi reuşesc a nu se autodistruge sunt vulnerabile în faţa Mamei Naturi. Ucigaşi tereştri precum supervulcanii şi epidemiile şi cei cosmici precum asteroizii, supernovele şi novele, toate pot distruge chiar şi cele mai înfloritoare populaţii. Nicio civilizaţie nu trăieşte veşnic şi pe o axă a timpului de 14 miliarde de ani, foarte puţine vor coexista în apropiere în acelaşi timp.
Ar putea extratereştrii să ajungă aici?
Problema călătoriei interplanetare este bine cunoscută. Necesarul de timp şi energie pentru a parcurge acele distanţe sunt cu mult peste nivelul nostru actual. Aceste probleme sunt la fel de dificile şi pentru extratereştrii. Chiar dacă presupunem că fiziologia lor este adaptată hibernării pe durata a mai multor secole, spaţiul interstelar rămâne totuşi un deşert fără resurse şi toată energia ar trebui transportată de ei.
De asemenea, ar trebui să ne întrebăm şi dacă misiunea de a ne vizita ar mai implica şi o întoarcere. Sondele noastre Pioneer şi Voyager sunt evident doar dus. A construi un vehicul destinat să viziteze alt sistem solar şi apoi să se întoarcă ar fi de mii de ori mai dificil. Dacă ar trebui să aterizeze, ar trebui să poată nu doar atât, dar şi să fie repus în mişcare, să ajungă pe orbită şi apoi să se întoarcă. Un plan mult mai plauzibil pentru un asemenea vehicul ar fi să călătorească doar până pe orbită, ceea ce ar reduce cu mult necesarul de energie. Dar aceasta ar limita şi dezvoltarea ştiinţifică şi nu ar permite contactul direct.
Soluţii ştiinţifico-fantastice exotice ce permit evitarea problemelor călătoriei, precum găurile de vierme şi viteza superluminică, au fost studiate şi avem o înţelegerea de bază a acestora. Găurile de vierme traversabile – scurtături între diverse părţi ale spaţiului – au fost teoretizate, dar ar necesita materie exotică care este în prezent doar o noţiune ipotetică. Viteza superluminică (warp în Star Trek) are de asemenea ipoteze realiste interesante, dar ar fi necesare cantităţi imense de energie pentru a transporta chiar şi doar câţiva atomi şi de asemenea ar fi necesari cel puţin 100 de ani pregătirile pentru a călători 100 de ani lumină.
Desigur, doar pentru că noi nu am rezolvat aceste probleme nu înseamnă că nicio civilizaţie nu le poate depăşi. Dar în timp ce acestea sunt posibilităţi filozofice, nu sunt posibilităţi practice din ceea ce cunoaştem până în momentul de faţă.
Apoi se aplică şi supoziţia că o civilizaţie ar fi putut coloniza sistemele solare vecine, evitând astfel cataclismele şi supravieţuind şi propagându-se nelimitat; dar problemele călătoriei interstelare şi numărul relativ mic de planete potrivite întemeierii unor colonii fac acest lucru la fel de puţin probabil ca vizitele între civilizaţii.
Ar veni în persoană-extraterestră sau ar trimite o navă-robot?
Trimiterea unei nave ar fi mult mai practică. Ar putea transmite aceleaşi mesaje şi informaţii precum un extraterestru propriu-zis; nu ar avea nevoie de sisteme de menţinere a vieţii; iar mărimea redusă ar face necesarul de energie mult mai tangibil.
Chiar dacă extratereştrii ar plănui să călătorească în persoană, ar face la fel cum am făcut noi în cazul Marte, Venus, al Lunii şi al tuturor celorlalte corpuri pe care le-am vizitat: ar trimite întâi sonde spaţiale. Astfel nu s-ar risca nicio viaţă şi ar exista o mai bună înţelegere a mediului înainte de a trimite fiinţe vii.
O dată ajunşi aici, ce ar face extratereştrii?
A răspunde la această întrebare nu e prea uşor. Nu există nicio cale de a şti cu certitudine, dar putem presupune că ar face acelaşi lucru pe care l-am face şi noi dacă am vizita altă planetă. Când am trimis probele Pioneer şi Voyager, am dat atâtea informaţii despre noi câte au încăput: cum arătăm, unde suntem şi o înregistrare cu sunete de pe Pământ. Cea mai bună presupunere a noastră este că extratereştrii ce ne-ar vizita ar vrea să ştim despre ei şi să ne ajute să le răspundem.
Unii cred că extratereştrii au vizitat deja Pământul şi că tot ce au făcut a fost să construiască nişte piramide din pietre şi să lase urme în lanurile de porumb, după care au plecat. Pare improbabil, considerând costurile şi dezvoltarea necesare pentru a trimite o sondă spaţială, că am face aceasta. Am dori să aflăm mai multe despre ei şi ei despre noi. Misiunea cu cea mai mare şansă de succes ar fi probabil să trimitem informaţii despre noi; iar pentru ei, asemenea. Fără întoarcere, risc minim de eşuată.
Nu ar trebui să ne aşteptăm ca sonda noastră spaţială noastră să aibă suficientă energie pentru a zbura de jur împrejur, a muta stânci sau a scăpa de versiunea lor de avioane de luptă. Poate mai târziu în dezvoltarea noastră tehnologică, ar putea; dar primele noastre încercări de a contacta alte civilizaţii au constat doar în a trimite înregistrări.
Şi dacă au fost aici extratereştrii, am şti?
La această întrebarea se răspunde printr-o alta: a fost vizita lor doar dus sau dus-întors?
Să ne imaginăm că detectăm o civilizaţie extraterestră, apoi ne decidem să trimite o sondă spaţială. Până ar ajunge aceasta acolo ar trece atât de mult timp, încât respectiva civilizaţie ar putea avansa într-atât încât sonda noastră să fie depăşită. Aşa că ar fi mai bine să nu ne obosim cu a crea o sondă ce să se şi întoarcă, dar să permită civilizaţiei să răspundă prin intermediul tehnologiilor mai noi dezvoltate între timp.
Luând în considerare costurile (energetice sau financiare), am putea probabil crea zeci de astfel de sonde spaţiale la preţul ce ar fi necesar dezvoltării şi lansării uneia singure care să se şi întoarcă. Şi pentru extratereştrii ar fi la fel.
Luând în considerare atât aceasta, cât şi faptul că probabilitatea de a invita un răspuns ar fi mai mare în cazul unei sonde spaţiale-dus, am şti probabil dacă extratereştrii ne-ar fi vizitat. Am avea probabil sonda lor expusă la muzeul Smithosnian şi am fi urmat instrucţiunile lor pentru a-i contacta.
Nu s-au descoperit însă niciodată nici înregistrări, nici sonde spaţiale extraterestre, nici alte dovezi. Aşa că putem trage concluzia că nu am fost vizitaţi de niciun extraterestru în modul cel mai simplu şi probabil: o sondă spaţială de natură robotică, gândită pentru a călători până aici fără a se întoarce.
Ar putea extratereştrii să fi rezolvat problemele călătoriei fizice, vizitându-ne în alt mod?
Unii oameni sugerează că extratereştrii avansaţi se pot proiecta astral sau că au găsit altă modalitate de a călători fără corpuri. Acestea ar putea fi ficţiune de calitate, dar nu prea au tangenţe cu ceea ce ştim despre modul în care funcţionează universul.
În realitate, există o modalitate de a duce la bun sfârşit cea mai probabilă misiune fără a călători fizic acolo, şi anume aceea de a livra informaţie despre civilizaţia ta unui vecin. Nu e nevoie de trilioane de dolari şi sute de ani, precum e nevoie pentru a trimite o cutie plină cu dosare cu informaţii; mai bine transportăm informaţia acolo acum, la viteza luminii, pentru costuri minime, prin radio. Oricine fiinţă destul de inteligentă pentru a căuta şi asculta semnale radio s-a gândit deja la translaţie. Sunt constante universale şi matematice ce pot fi folosite ca puncte de referinţă: şirul lui Fibonacci, pi, masele atomice, numărul lui Avogardo şi aşa mai departe.
Ceea ce ne aduce la răspunsul nostru original: o vizită a extratereştrilor în carne şi oase este scenariul cel mai puţin realist şi nu există nicio dovadă că s-a întâmplat. Mai probabil este că vom fi vizitaţi de o sondă robotică şi nu există dovezi care să susţină nici că acest lucru a avut deja loc. Cel mai probabil este că vom auzi de la vecinii noştri interstelari prin radio, iar de când ascultăm nici aceasta nu s-a întâmplat.
Aşadar, suntem singuri? Nu cred. Ştim că aceste probleme sunt greu de rezolvat. Dacă vreo pereche de civilizaţii le-a rezolvat, noi nu am fost invitaţi la petrecere. Aceasta nu înseamnă însă că nu vom fi invitaţi mâine sau anul viitorul, sau într-o sută de ani. Continuaţi să priviţi cerul dacă trebuie; dar dacă ne vom întâlni vecinii, şansele sunt mari că această întâlnire să se facă prin intermediul telescoapelor mai întâi.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Are We Alone?, publicat pe skeptoid.com, cu acordul editorului.
Traducere: Anca Negulescu
