Decenii întregi de cercetare în parapsihologie nu au produs dovezi solide, reproductibile ale existenţei fenomenelor paranormale. Deşi aparent fără sens, interesul unor oameni de ştiinţă pentru parapsihologie a dezvăluit lucruri uimitoare despre creier.
Mai sunt 5 minute până la miezul nopţii şi sunt singură acasă. Lucrez noaptea târziu şi singura sursă de lumină din cameră e licărul albăstrui care vine dinspre ecranul calculatorului. Locuiesc într-o suburbie liniştită a Londrei şi la această oră din noapte doar zgomotele sinistre şi şuieratul vulpilor de pradă de la marginea oraşului mă mai deranjează.
Ridic receptorul pentru a-l suna pe Michael Thalbourne, psiholog la Universitatea din Adelaide, Australia. Vreau să discut cu el despre studiile sale pe tema şansei, coincidenţei şi paranormalului. Deşi nu am stabilit dinainte un moment pentru acest interviu, am ţinut totuşi legătura prin e-mail, aşa că pauza lungă care urmează după ce mă prezint e deconcertantă. Când Thalbourne se hotărăşte în cele din urmă să vorbească pare luat prin surprindere. “Tocmai îţi scriam un e-mail,” îmi spune.
Instinctul îi dictează lui Thalbourne să caute o explicaţie paranormală pentru sincronizarea noastră. Prima mea reacţie e să sugerez o variantă mai banală. Se pare că el se încadrează, după unii psihologi, în categoria “oilor”, în timp ce eu mă număr printre “capre”.
Terminologia din lumea animală izvorăşte dintr-un pasaj biblic despre un păstor care îşi împărţea turma în oi – simbolizând naţiunile care credeau în Dumnezeu – şi capre, reprezentându-i pe necredincioşi. Thalbourne şi tagma din care face parte sunt interesaţi totuşi de un subiect puţin diferit: credinţele în paranormal şi supranatural. Şi se pare că asemenea convingeri sunt neaşteptat de des întâlnite. De pildă, un studiu efectuat în 1998 pe 1000 de adulţi din Marea Britanie a dezvăluit faptul că o treime dintre aceştia credeau în prezicerea viitorului, jumătate în telepatie şi nici mai mult nici mai puţin de două treimi dintre subiecţi erau de acord cu afirmaţia că unii oameni au puteri pe care ştiinţa nu le poate explica.
Decenii de cercetare în domeniul parapsihologiei nu au furnizat dovezi ale existenţei fenomenelor paranormale care să poată fi reproduse în mod convingător, căzând testul aspru al investigaţiei ştiinţifice. Atunci de ce ar fi oamenii de ştiinţă atât de interesaţi dacă oamenii cred sau nu în paranormal? Pentru că studiile privind diferenţele dintre “oi” şi “capre” au dezvăluit de-a lungul anilor lucruri uimitoare cu privire la modul în care funcţionează creierul uman.
Până de curând, “oile” trebuiau iertate pentru plictiseala manifestată la auzul rezultatelor acestor cercetări – majoritatea nu tocmai măgulitoare la adresa lor. Studiu după studiu sugerau că “oile” vedeau evenimente paranormale acolo unde nu era nimic doar pentru că nu se pricepeau la interpretarea probabilităţilor şi datelor statistice şi nici la argumentaţia logică. Dar mai nou cercetările ar putea să le redea “ovinelor” o parte din mândria pierdută. Se pare că tipul de gândire implicat în credinţa în paranormal ne ajută să desfăşurăm o serie de sarcini cognitive importante, de la localizarea prădătorilor până la recunoaşterea feţelor familiare. De asemenea, “oile” tind să fie mai inventive şi mai creative. Unii psihologi cred chiar că oamenii care sunt de părere că au puteri paranormale precum telepatia, visurile premonitorii ori alte forme de percepţie extrasenzorială e posibil ca în realitate să acceseze informaţii înmagazinate în subconştientul propriu, fără a conştientiza acest lucru.
Imaginaţi-vă, de exemplu, că vă plimbaţi pe marginea străzii alături de Bob, un vechi prieten şi că vă treziţi gândindu-vă la un fost coleg de cameră comun, Joe. “Mă întreb ce s-o fi ales de Joe”, spuneţi. “Uluitor!,” spune Bob. “Chiar la Joe mă gândeam şi eu.” D-voastră credeţi că e vorba de o simplă coincidenţă. Bob suspectează că la mijloc ar fi o formă de telepatie. Dar există şi o a treia explicaţie: fără să fiţi conştienţi de acest lucru, atât d-voastră, cât şi Bob aţi observat ceva ce v-a amintit de Joe. Poate că aţi trecut pe lângă cineva care aduce puţin cu el sau poate un produs din vitrina unui magazin v-a amintit de Joe.
Thalbourne a fost primul care a propus ideea că oamenii al căror subconştient trimite deseori asemenea informaţii către partea conştientă a minţii sunt cei care vor face adesea apel la paranormal pentru a-şi justifica trăirile. Psihologul a inventat şi un nou termen – transliminalitate – care desemnează această tendinţă de trecere a informaţiei de la nivelul subconştientului către partea conştientă a minţii. A conceput şi un chestionar cu ajutorul căruia se măsoară transliminalitatea. Chestionarul conţine întrebări despre cât de buni sunt subiecţii la a-şi folosi imaginaţia, dacă au o receptivitate crescută la sunete şi imagini ori dacă au simţit vreodată că beneficiază de calităţi speciale. Thalbourne şi alţii au arătat în câteva studii că transliminalitatea este un indicator bun al poziţionării oamenilor pe o scară de tipul oi-capre. Cu alte cuvinte, cu cât sunteţi mai buni la a vă “regla pe frecvenţa“ propriului subconştient, cu atât creşte probabilitatea să credeţi în paranormal.
Chiar şi numai această corespondenţă ar fi fost de ajuns pentru a sugera că Thalbourne ar putea fi aproape de o concluzie importantă. Iar în 2002 un grup de la Colegiul Goldsmiths din Londra a raportat o uimitoare demonstraţie practică a transliminalităţii (Perception, vol. 31, pag. 887). Aceştia au cerut subiecţilor să ia parte la un test cu cărţi Zener, test care aparent era unul pe tema percepţiei extrasenzoriale. Cărţile Zener reproduc unul din cinci simboluri posibile: un cerc, o cruce, un pătrat, o stea ori trei linii ondulate. Subiecţii au fost aşezaţi în faţa unui monitor de calculator pe care era afişat versoul unei cărţi. Au trebuit să apese o tastă pentru a alege simbolul care credeau că se găseşte pe faţa cărţii. Şi apoi le era arătată cartea.
Indicii subliminale
Ce nu ştiau subiecţii e că subliminal le erau "servite" indicii cu privire la simbolul ce urma să apară. Înainte de apariţia versoului unei cărţi, era afişată pentru doar 14,3 milisecunde faţa acesteia, prea puţin pentru a se întipări în mintea participanţilor, cel puţin în cazul majorităţii. Totuşi, unii s-au dovedit în stare să folosească în mod subconştient indiciul şi în consecinţă au obţinut rezultate mai bune. "Subiecţilor în cauză rezultatele obţinute le dădeau senzaţia că posedă ceva abilităţi extrasenzoriale," spune psihologul Chris French, conducătorul experimentului. Oamenii care au fost cei mai buni la a "prinde din zbor" imaginile subliminale s-au dovedit a fi şi cei mai "transliminali" conform chestionarelor lui Thalbourne. A fost o dovadă simplă a felului în care accesarea subconştientului poate crea aparenţa unor abilităţi paranormale.{jcomments on}
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol de Clare Wilson. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
