Datorită sau din cauza evoluţiei. Nu există doar o evoluţie prin selecţie naturală, genetică, ci şi o evoluţie culturală. Iar dacă în cazul selecţiei naturale vorbim de gene ca unităţi de replicare, în cazul evoluţiei culturale vorbim de meme: cântece, idei, ghicitori etc.
Tot aşa cum genele se propagă în fondul genetic sărind dintr-un corp în altul la bordul spermatozoizilor şi ovulelor, tot astfel memele se propagă în fondul memetic sărind dintr-un creier în altul printr-un proces care se poate numi imitaţie (memă<gr. mimetis = a imita, termen introdus de biologul şi evoluţionistul Richard Dawkins).
Richard Dawkins, autorul cărţii "Gena egoistă", carte din care am sintetizat acest articol.
Să ne gândim la ideea de Dumnezeu. Nu ştim cum s-a ivit ea în fondul memetic, însă de ce are o atât de mare valoare de supravieţuire? Ce anume din ideea de Dumnezeu îi conferă stabilitatea şi forţa de penetraţie în mediul cultural? Valoarea de supravieţuire a memei Dumnezeu în cadrul fondului memetic rezultă din marele său impact psihologic: exercită o mare forţă de atracţie. Ea oferă un răspuns aparent plauzibil întrebărilor adânci şi tulburătoare despre existenţă. Ea sugerează că nedreptăţile din această lume pot fi reparate în cea de apoi. Acestea sunt câteva din motivele pentru care ideea de Dumnezeu e copiată atât de uşor în atâtea generaţii succesive de creiere.
Un alt aspect al doctrinei religioase, care s-a dovedit foarte eficient în a face ca religia să fie respectată, este ameninţarea cu flăcările iadului. Mulţi copii, dar chiar şi câţiva adulţi cred că vor suferi nişte chinuri cumplite dacă nu se supun poruncilor Bisericii. Aceasta este o tehnică persuasivă destul de nesuferită, provocând o adevărată tortură psihologică de-a lungul Evului Mediu, ba chiar şi astăzi. Dar este foarte eficientă. Ideea flăcărilor iadului pur şi simplu se autoperpetuează, datorită profundului său impact psihologic. Ea s-a asociat cu mema lui Dumnezeu deoarece ele se întăresc reciproc şi îşi asigură una celeilalte supravieţuirea în fondul memetic.
Un alt membru al complexului memetic religios se numeşte credinţa oarbă. Credinţa oarbă poate să justifice orice. Dacă un om crede într-un alt Dumnezeu decât noi sau chiar dacă se foloseşte de un ritual diferit pentru a-l venera pe acelaşi Dumnezeu, credinţa oarbă poate să decreteze că acel om trebuie să moară - pe cruce, pe rug, străpuns de sabia unui cruciat, împuşcat pe străzile din Beirut sau aruncat în aer într-un bar din Belfast. Acelaşi lucru este adevărat şi despre credinţa oarbă de natură patriotică sau politică.
Bibliografie: Richard Dawkins - „Gena egoistă”.
Blogul autorului: http://raulsandu.wordpress.com/
