O inchiziție politică modernă se manifestă în „piețele publice digitale” din Statele Unite. Activistul de extremă dreapta Charlie Kirk, ucis recent, a devenit punctul central al unei campanii coordonate de reducere la tăcere a criticilor, care amintește în mod tulburător de unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria americană.
Persoanele care l-au criticat public pe Kirk sau care au făcut comentarii considerate insensibile cu privire la moartea sa sunt amenințate, concediate sau „doxate” (eng. doxed, se referă la căutarea, identificarea și publicarea datele personale).
Profesori și cadre universitare au fost concediate sau sancționate — unul pentru că a scris despre Kirk că era rasist, misogin și neonazist, altul pentru că l-a numit pe Kirk „nazist care răspândește ură”.
Sunt și jurnaliști care și-au pierdut locurile de muncă după comentarii legate de asasinarea lui Kirk, ca prezentatorul de televiziune de noapte Jimmy Kimmel.
Un site numit „Demascați ucigașii lui Charlie” publica numele, adresele și locurile de muncă ale celor care spuneau lucruri critice la adresa lui Kirk, dar a fost închis.
Vicepreședintele JD Vance a susținut acest tip de reacție publică, îndemnând susținătorii să „îi demascheze… ba chiar să sune la locul lor de muncă”.
Aceasta este „cultura anulării” de extremă dreapta, de o amploare pe care SUA nu a mai cunoscut-o de la era McCarthy din anii 1950.
Nașterea mccarthismului
Epoca McCarthy poate părea estompată în memoria colectivă, dar este important să înțelegem cum s-a desfășurat și ce impact a avut asupra Americii. După cum spunea filozoful George Santayana: „Cei care nu-și pot aminti trecutul, sunt condamnați să-l repete”.
Din anii '50, „mccarthism” a devenit sinonim cu practica de a lansa acuzații nefondate de lipsă de loialitate împotriva adversarilor politici, deseori prin cultivarea fricii și prin umilire publică.
Termenul provine de la senatorul Joseph McCarthy, republicanul care a fost principalul arhitect al unei necruțătoare vânători de vrăjitoare menite să elimine presupusul pericol comunist din instituțiile americane.
Campania a inclus persecuții publice și private, de la sfârșitul anilor '40 până la începutul anilor '50, cu audieri în fața Comitetului pentru activități neamericane din Camera Reprezentanților și a Subcomitetului permanent de investigații al Senatului.
Milioane de angajați federali au trebuit să completeze formulare de verificare a loialității, în timp ce sute au fost concediați sau nu au fost angajați. Sute de personalități de la Hollywood au fost și ele incluse pe liste negre.
Campania a vizat în paralel și comunitatea LGBTQI+ din administrație — episod cunoscut sub numele de „Panica Lavandă” (Lavender Scare).
La fel cu „doxingul” de azi, martorilor în cadrul audierilor li se cerea să dea numele simpatizanților comuniști, iar anchetatorii transmiteau presei liste de potențiali martori. Marile corporații anunțau angajații care invocau Amendamentul Cinci și refuzau să depună mărturie că vor fi concediați.
Cel mai grav impact al mccarthismului a fost poate asupra discursului public. O tăcere adâncă s-a așternut peste politica americană, oamenii fiind prea speriați să-și exprime opiniile, de teamă să nu fie interpretate ca disidente.
Când, la începutul anilor 2000, înregistrările Congresului au fost desecretizate, Subcomitetul Permanent de Investigații a declarat că audierile „fac parte din trecutul nostru național, pe care nu ne putem permite nici să-l uităm, nici să-l repetăm”.
O nouă vânătoare de vrăjitoare sub Trump
Astăzi, însă, o campanie similară este dusă de administrația Trump și de alți actori de dreapta, care alimentează frica de „inamicul din interior”.
Această nouă campanie de a pune pe liste negre criticii guvernului urmează un tipar asemănător epocii McCarthy, dar se răspândește mult mai rapid prin intermediul rețelelor sociale și vizează, după toate aparențele, mult mai mulți americani obișnuiți.
Chiar înainte de uciderea lui Kirk, existau semne îngrijorătoare ale unei renașteri mccarthiste în primele zile ale celui de-al doilea mandat Trump.
După ce Trump a ordonat desființarea programelor publice de Diversitate, echitate și incluziune (DEI), instituțiile civile, universitățile, corporațiile și firmele de avocatură au fost presate să procedeze la fel. Unele au fost amenințate cu investigații sau cu blocarea fondurilor federale.
În Texas, o profesoară a fost acuzată că a îndrumat echipele ICE (Immigration and Customs Enforcement) către presupuşi non-cetăţeni dintr-un liceu.
Un grup numit „Canary Mission” a identificat deținători de „green card” pro-palestinieni pentru deportare. Și chiar săptămâna aceasta, Universitatea din California, Berkeley, a recunoscut că a predat numele angajaților acuzați de antisemitism.
Susținătorii campaniei de expunere a celor care îl critică pe Kirk și-au justificat acțiunile ca protejând țara de ideologiile „anti-americane” și „woke”. Această narațiune adâncește polarizarea, reducând totul la o viziune maniheistă: „oamenii buni” versus „elita de stânga coruptă”.
Faptul că asasinarea politicienei democrate Melissa Hortman nu a provocat aceeași reacție din partea dreptei dezvăluie un dublu standard evident.
Un alt dublu standard: încercările de a reduce la tăcere pe oricine îl critică pe Kirk pentru ideologia sa contondentă, dar tolerarea afirmațiilor sale mult mai scandaloase. De pildă, l-a numit pe George Floyd, un bărbat de culoare ucis de poliție, „gunoi”.
În climatul actual, empatia nu este un „termen inventat de new age”, așa cum spunea Kirk, ci pare a fi extrem de selectivă.
Pericolul este sporit: când vecinii devin dușmani și dialogul este închis, posibilitățile de conflict și violență cresc.
Mulți discută deschis despre paralelele cu ascensiunea fascismului în Germania și chiar despre posibilitatea unui nou război civil.
Un simț al decenței?
Paralelele dintre mccarthism și trumpism sunt frapante și tulburătoare. În ambele epoci, disidența a fost confundată cu lipsa de loialitate.
Cât de departe se poate merge? La fel ca în epoca McCarthy, depinde parțial de reacția publicului la tacticile lui Trump.
Influența lui McCarthy a început să scadă când, în 1954, a acuzat armata că e indulgentă cu comunismul. Audierile, transmise națiunii, nu au mers bine. La un moment dat, avocatul armatei i-a adresat o replică devenită celebră: „Până în acest moment, domnule senator, cred că nu am înțeles niciodată cu adevărat cruzimea sau iresponsabilitatea dumneavoastră […] Chiar nu aveți niciun simț al decenței?”.
Fără o rezistență colectivă și concertată împotriva acestui nou mccarthism și fără o revenire la normele democratice, riscăm o degradare și mai mare a vieții publice.
Sângele democrației este dialogul; garanția ei este disidența. A abandona aceste principii înseamnă a netezi drumul spre autoritarism.
Traducere după Political witch hunts and blacklists: Donald Trump and the new era of McCarthyism de Shannon Brincat, lector de relații internaționale și politice, University of the Sunshine Coast, Frank Mols, lector de științe politice, The University of Queensland, Gail Crimmins, profesor asociat, University of the Sunshine Coast.
