Întrebarea „Cum ar trebui să trăim?” este una pe care mulți o pun în momente de criză, atunci când modul obișnuit de a trăi este profund afecta. Dar această întrebare nu este întotdeauna o simplă cerere de a primi un răspuns direct, ca și cum am putea primi cumva răspunsul „corect” din partea lumii.
Acest tip de întrebare poate fi asemănat cu o durere care cere un răspuns ce atenuează tot atât pe cât rezolvă.
Nu este deloc evident că filosofia academică poate aborda o astfel de întrebare în mod adecvat. După cum a sugerat filosoful australian Raimond Gaita, o asemenea întrebare izvorăște din adâncul fiecăruia dintre noi, din umanitatea noastră și, ca atare, avem o chemare comună în a găsi un răspuns.
Zona academică ratează adesea acest punct, ignorând profunzimea subiectului, și răspunde ca și cum problemele despre sensul vieții ar fi puzzle-uri logice, de dizolvat sau respinse ca probleme nereale sau rezolvate într-un singur fel pentru totdeauna.
Este adevărat că, de-a lungul timpului, filosofi precum Gilbert Ryle și, mai recent, Mikel Burley, au cerut o revizuire a modului academic de a aborda asemenea întrebări, în sensul unei abordări mai „profunde” sau extinse. Dar, deși sporesc conștientizarea complexității și diversității acestor întrebări, astfel de abordări eșuează totuși în a atinge profunzimea pe care originea lor umană o conferă.
Prezența unei profunzimi în astfel de întrebări nu provine doar din contextul în care sunt puse, ci și din originea lor, din cel care le rostește. Ele sunt întrebări reale pentru oameni reali și nu ar trebui să fie respinse cu o piruetă logică sau tratate ca un subiect interesant pentru un seminar.
Aș râde dacă aș auzi un computer întrebând „Cum ar trebui să trăim?” după ce l-am învins la șah, dar aș plânge auzind o soție întrebându-și soțul, la moartea fiului lor: „Cum ar trebui să trăim?”.
Deși au fost rostite aceleași cuvinte, aceste întrebări au forme diferite: întrebarea mamei conține o profunzime calitativă, o umanitate care lipsește din întrebarea computerului. Trebuie să recunoaștem acest lucru dacă vrem să găsim un răspuns la întrebarea anume pe care ea a pus-o cu atâta durere.
Computerul este un lucru care nu poate pune în mod semnificativ asemenea întrebări; în contrast, este ofensator să numești o persoană „lucru”. Doar un om poate pune un astfel de tip de întrebare în acest tip de context. Am recunoaște în cuvintele mamei o profunzime care dezvăluie ceva poate anterior ascuns despre ea însăși; întrebarea computerului nu este nici măcar numită superficială. Pur și simplu pare să nu aibă nimic de acest fel de dezvăluit despre sine, asemenea unui papagal care repetă cuvintele învățate, fără complexitatea contextului uman care le dă, de obicei, sens. Asta nu înseamnă că nu e posibil să avem într-o zi computere zi inteligente, „conștiente”, sau că limbajul uman ar fi „privat”; este mai degrabă apropiat de observația lui Wittgenstein: „Dacă un leu ar putea vorbi, noi nu l-am putea înțelege”.
Aceasta înseamnă că forma pe care o ia un limbaj reflectă contextul social complex al vieții vorbitorului, iar gradul în care împărtășesc o formă de viață similară cu vorbitorul este același grad în care pot înțelege semnificativ enunțul său.
„Viața” computerului, presupunem, este fie unidimensională, din cauza lipsei de profunzime, fie, chiar dacă ar avea profunzime, aceasta ar fi incomunicabilă prin limbaj uman, pentru că, simplu spus, noi și el suntem atât de diferiți.
Umanitatea care dă profunzime limbajului nostru este pur și simplu inaccesibilă cipurilor de siliciu și firelor de cupru și invers.
Această profunzime a condiției umane face parte din ceea ce înțelegem atunci când vorbim despre umanitate, spirit sau suflet, iar oricine dorește să chestioneze sau să exploreze acest aspect al condiției umane trebuie să o facă într-o formă de limbaj care să poată accesa și reproduce această profunzime.
Numim aceste forme de limbaj „spirituale”. Dar această manieră de a vorbi nu trebuie luată literal. Nu înseamnă că spiritele, sufletele și Dumnezeu există sau că trebuie să credem în existența lor literală pentru a folosi acest tip de limbaj.
Întrebările despre sensul vieții și altele de același fel sunt adesea greșit înțelese de cei prea grăbiți să le considere cereri simple pentru un răspuns obiectiv adevărat.
Luați, de exemplu, ce înțeleg ateii prin „suflet” atunci când resping propunerea cognitivă care afirmă existența literală a sufletelor, în comparație cu ceea ce vreau să spun eu când descriu sclavia drept distrugătoare de suflet.
Dacă ateii ar susține că sclavia nu poate fi distrugătoare de suflet pentru că sufletele nu există, atunci aș spune că există aici un sens care le scapă că iau totul „la literă”.
Dacă afirmația „Sclavia este distrugătoare de suflet” este tratată într-o formă pur cognitivă, atunci nu doar că denaturează ceea ce vreau să spun, ci mă și împiedică activ să o spun vreodată.
Eu vreau să exprim ceva care reprezintă profunzimea experienței prin care trec: nu este vorba de a face o afirmație implicită despre existența sau non-existența sufletelor – nu este afectată de existența lor literală sau inexistența lor.
Acest tip de sens al limbajului spiritual se află într-o altă dimensiune decât cea în care caută cognitivismul, indiferent de ateismul prezent sau nu, și acest lucru se realizează prin capacitatea noastră de a insera o dimensiune a profunzimii în forma limbajului nostru prin procesul non-cognitiv de a exprima, descrie și evoca simțul umanității din ceilalți.
Când luăm în considerare cum să răspundem la întrebarea „Cum ar trebui să trăim?”, ar trebui mai întâi să reflectăm asupra felului în care ea este pusă – este o întrebare cognitivă care caută un răspuns literal, factual, sau este de asemenea, în parte, o remarcă spirituală non-cognitivă, adresată unei situații particulare, umane și profund umane?
Această întrebare, atât de des rostită de noi în vremuri de criză și disperare sau de iubire și bucurie - exprimă și chiar definește simțul umanității din noi.
Traducere după Philosophy cannot resolve the question ‘How should we live?’ (CC BY-ND 4.0) de David Ellis, profesor de filozofie, etică și religie la Leeds Trinity University.
