Un acord de pace intermediat de SUA între Republica Democrată Congo (RDC) și Rwanda obligă cele două națiuni africane la o înțelegere îngrijorătoare: una în care o țară își cedează resursele minerale unei superputeri în schimbul unor asigurări opace privind securitatea.
Acordul de pace, semnat în iunie 2025, are ca scop încheierea a trei decenii de conflict între RDC și Rwanda.
O componentă esențială a acordului obligă ambele națiuni să dezvolte un cadru de integrare economică regională. Acest aranjament ar extinde cooperarea dintre cele două state, guvernul SUA și investitorii americani în privința „lanțurilor minerale transparente și formalizate de la sursă la utilizator”.
În ciuda bogăției sale minerale imense, RDC se află printre cele mai sărace cinci țări din lume. A căutat investiții americane în sectorul său minier.
La rândul său, SUA a promovat un posibil program de investiții de miliarde de dolari pentru a ancora lanțurile sale de aprovizionare cu minerale într-un teritoriu traumatizat și sărac.
Pacea promisă de acordul din iunie 2025 depinde, așadar, de legarea lanțului de aprovizionare cu minerale de SUA, în schimbul unei supravegheri militare puternice – dar vag formulate – din partea Washingtonului.
Acordul de pace prevede și crearea unui comitet comun de supraveghere – cu reprezentanți ai Uniunii Africane, Qatarului și SUA – care să primească plângeri și să rezolve disputele dintre RDC și Rwanda.
Dar, în afară de acest comitet de supraveghere, acordul nu creează nicio obligație concretă de securitate pentru SUA.
Relația dintre RDC și Rwanda a fost marcată de război și tensiune încă de la sângeroasele războaie congoleze: primul (1996–1997) și al doilea (1998–2003). În centrul multor conflicte se află bogăția minerală a RDC, care a alimentat competiția, exploatarea și violența armată.
Acest nou acord de pace introduce un aranjament de tip „resurse contra securitate”. Astfel de acorduri nu sunt noi în Africa. Ele au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000 ca tranzacții de tip „resurse contra infrastructură”. În cadrul lor, un stat străin accepta să construiască infrastructură economică și socială (drumuri, porturi, aeroporturi, spitale) într-un stat african. În schimb, obținea o participație majoritară într-o companie minieră de stat sau acces preferențial la resursele minerale ale țării gazdă.
Studiem de peste 20 de ani dreptul minier și guvernanța resurselor în Africa. Întrebarea care se pune acum este dacă un acord intermediat de SUA de tipul „resurse contra securitate” va ajuta RDC să beneficieze de propriile resurse.
Pe baza cercetărilor noastre în domeniul mineritului, dezvoltării și sustenabilității, credem că acest lucru este puțin probabil.
Motivul este că acest tip de schimb este doar cea mai recentă formă a unui model de troc cu resurse, pe care China și Rusia l-au introdus în țări precum Angola, Republica Centrafricană și chiar RDC.
Trocul cu resurse în Africa a erodat suveranitatea și puterea de negociere a statelor bogate în resurse minerale, precum RDC și Angola.
Mai mult, acordurile de tip „resurse contra securitate” sunt mai puțin transparente și mai complicate decât formele anterioare de troc.
Deficitul de securitate ale RDC
RDC dispune de importante zăcăminte de minerale critice precum cobalt, cupru, litiu, mangan și tantal. Acestea sunt esențiale pentru tehnologiile secolului XXI: inteligență artificială, vehicule electrice, energie eoliană și echipamente de securitate militară.
Rwanda, deși are mai puține resurse decât vecina sa, este al treilea cel mai mare producător mondial de tantal, utilizat în electronică, aerospațial și dispozitive medicale.
Timp de aproape 30 de ani, mineralele au alimentat conflictul și violența severă, în special în estul RDC. Tungstenul, tantalul și aurul (cunoscute ca 3TG) finanțează și alimentează conflictul, în timp ce forțele guvernamentale și aproximativ 130 de grupuri armate se luptă pentru controlul asupra siturilor miniere profitabile. Numeroase rapoarte și studii au implicat vecinii RDC – Rwanda și Uganda – în sprijinirea extracției ilegale de 3TG în această regiune.
Guvernul RDC nu a reușit să extindă controlul securității asupra vastului său teritoriu (2,3 milioane km²) și a populației sale diverse (109 milioane de oameni, reprezentând 250 de grupuri etnice). Resursele limitate, provocările logistice și corupția au slăbit forțele armate ale statului.
În acest context, sprijinul militar american devine extrem de atractiv. Dar cercetările noastre arată că există capcane.
Ce riscă să piardă statele
Acordurile de tip „resurse contra infrastructură” sau „resurse contra securitate” oferă de obicei statelor africane stabilitate pe termen scurt, finanțare sau bunăvoință internațională. Însă costurile sunt adesea de durată, deoarece afectează controlul suveran.
Iată cum se întâmplă asta:
-
anumite clauze din aceste contracte pot bloca reformele de reglementare viitoare, limitând autonomia legislativă;
-
alte clauze pot fixa prețuri scăzute pe termen lung, împiedicând țările să beneficieze de creșteri ulterioare ale prețurilor la materii prime;
-
clauzele arbitrale mută adesea soluționarea disputelor în instanțe internaționale, ocolind justiția locală;
-
împrumuturile pentru infrastructură sunt garantate adesea prin veniturile din resurse, ceea ce izolează exporturile și subminează controlul fiscal suveran.
Există numeroase exemple în Africa de pierdere sau aproape pierdere a suveranității în urma acestor tipuri de acorduri.
De pildă, împrumutul de 2 miliarde de dolari obținut de Angola de la China Eximbank în 2004, garantat cu petrol. Plata se făcea lunar, în livrări de petrol, iar veniturile erau direcționate către conturi controlate de partea chineză. Designul acestui împrumut a lipsit autoritățile angoleze de orice control asupra acestor venituri, chiar înainte ca petrolul să fie extras.
Aceste acorduri fragmentează și responsabilitatea. Ele implică adesea mai multe ministere (apărare, minerit, comerț), ceea ce slăbește supravegherea și responsabilitatea. Fragmentarea face ca sectoarele de resurse să fie vulnerabile la capturarea de către elite. Persoane influente din interior pot manipula acordurile în folos propriu.
În RDC, acest lucru a dus la o cleptocrație violentă, în care bogăția din resurse este deturnată sistematic, în loc să servească binele public.
În cele din urmă, există riscul perpetuării traumelor extragerii. Comunitățile strămutate pentru exploatarea minieră și degradarea mediului în multe țări africane sunt dovada unor prejudicii persistente asupra mijloacelor de trai, sănătății și coeziunii sociale.
Aceste probleme nu sunt noi. Dar atunci când extracția este legată de securitate sau infrastructură, astfel de daune riscă să devină caracteristici permanente, nu costuri temporare.
Ce trebuie schimbat
Mineralele critice sunt „critice” pentru că sunt greu de extras sau de înlocuit. În plus, lanțurile lor de aprovizionare sunt vulnerabile strategic și expuse politic. Cine controlează aceste minerale controlează viitorul. Africa trebuie să se asigure că nu își vinde viitorul.
Într-o lume remodelată de interesele globale pentru minerale critice, statele africane nu trebuie să subestimeze valoarea strategică a resurselor lor. Ele dețin o putere considerabilă.
Dar această putere contează doar dacă este folosită strategic. Asta înseamnă:
-
investiții în capacitate instituțională și juridică pentru a negocia acorduri mai bune;
-
cerințe privind crearea de valoare adăugată locală;
-
transparență și supraveghere parlamentară asupra acordurilor legate de minerale;
-
respingerea acordurilor care ocolesc standardele privind drepturile omului, protecția mediului sau suveranitatea.
Africa are resursele. Trebuie să păstreze și puterea pe care acestea o oferă.
Traducere după Africa’s minerals are being bartered for security: why it’s a bad idea de Hanri Mostert, SARChI Chair for Mineral Law in Africa, University of Cape Town și Tracy-Lynn Field, Professor of Environmental and Sustainability Law, University of the Witwatersrand
