Imaginează-ți că te trezești cu știrea că o nouă tulpină mortală de gripă a apărut în orașul tău. Autoritățile sanitare minimalizează situația, dar rețelele sociale sunt inundate de afirmații contradictorii ale unor „experți medicali” care dezbat originea și gravitatea virusului.
Spitalele sunt pline de pacienți cu simptome asemănătoare gripei, ceea ce împiedică alți pacienți să primească îngrijire și duce, în final, la decese.
Treptat, iese la iveală că o putere străină a orchestrat această panică răspândind informații false – cum ar fi ideea că tulpina are o rată foarte mare de mortalitate. Cu toate acestea, în ciuda deceselor cauzate, nu există nicio regulă care să definească acest atac drept un act de război.
Acesta este războiul cognitiv, în care domeniul cognitiv este folosit pe câmpul de luptă sau în atacuri ostile, dar care se situează sub pragul războiului propriu-zis.
Un exemplu clasic de război cognitiv este un concept numit „control reflexiv” – o artă perfecționată de Rusia timp de decenii. Aceasta presupune modelarea percepției adversarului în favoarea ta, fără ca acesta să înțeleagă că a fost manipulat.
În contextul conflictului din Ucraina, acest lucru a inclus narațiuni despre revendicări istorice asupra teritoriului ucrainean și portretizarea Occidentului ca fiind corupt moral.
Războiul cognitiv urmărește obținerea unui avantaj asupra adversarului prin țintirea atitudinilor și comportamentului la nivel individual, de grup sau de populație. Scopul este modificarea percepțiilor asupra realității, transformând „modelarea cogniției umane” într-un domeniu critic al războiului. Este, așadar, o armă într-o luptă geopolitică ce se joacă între mințile oamenilor, nu între teritorii.
Pentru că războiul cognitiv poate fi purtat fără a provoca daune fizice – cele care sunt reglementate de legile actuale ale războiului – el există într-un vid juridic. Dar asta nu înseamnă că nu poate provoca, în cele din urmă, violență bazată pe informații false sau răni și decese ca efecte secundare.
Bătălia minților, daune fizice
Ideea că războiul este, în esență, o confruntare mentală, în care manipularea cognitivă este centrală, datează încă din vremea strategului Sun Tzu (secolul al V-lea î.Hr.), autorul „Artei războiului”. Astăzi, domeniul online este principala arenă pentru astfel de operațiuni.
Revoluția digitală a permis crearea de conținut tot mai personalizat, adaptat tendințelor evidențiate de amprenta noastră digitală – un proces numit „microțintire” (microtargeting). Inteligența artificială poate livra conținut țintit fără să facă poze sau să înregistreze videoclipuri. Tot ce e nevoie este un prompt IA bine conceput, care să susțină narațiunea și obiectivele actorilor rău-intenționați, inducând publicul în eroare fără ca acesta să realizeze.
Astfel de campanii de dezinformare pătrund tot mai mult în domeniul fizic al corpului uman. În războiul din Ucraina, narațiunile de tip „război cognitiv” continuă. Printre ele se numără acuzațiile că autoritățile ucrainene ascund sau provoacă în mod deliberat focare de holeră. De asemenea, acuzațiile privind laboratoare de arme biologice sprijinite de SUA au fost folosite ca pretext pentru invazia pe scară largă a Rusiei.
În timpul pandemiei de COVID-19, informațiile false au dus la decese atunci când oamenii au refuzat măsuri de protecție sau au folosit remedii dăunătoare. Unele dintre aceste narațiuni au fost parte dintr-o luptă geopolitică. În timp ce SUA desfășura operațiuni de informații sub acoperire, actori statali din Rusia și China au coordonat campanii folosind personaje generate de IA și microțintire pentru a influența opiniile comunităților și indivizilor.
Capacitățile de microțintire pot evolua rapid, pe măsură ce metodele de cuplare creier-mașină devin mai eficiente în colectarea de date privind tiparele cognitive. Modalitățile de îmbunătățire a interfeței om-mașină includ de la electrozi avansați aplicați pe scalp, până la ochelari de realitate virtuală cu stimulare senzorială pentru o experiență imersivă.
Programul N3 (Next-Generation Nonsurgical Neurotechnology) al DARPA arată cum aceste dispozitive ar putea ajunge să citească și să scrie simultan în mai multe puncte ale creierului. Totuși, aceste unelte pot fi și controlate ilegal de hackeri sau alimentate cu date toxice ca parte a unor strategii viitoare de manipulare informațională sau perturbare psihologică. Legarea directă a creierului la lumea digitală va estompa granița dintre domeniul informațional și corpul uman într-un mod fără precedent.
Vidul legal
Legile tradiționale ale războiului pornesc de la ideea forței fizice – bombe și gloanțe – ca principală preocupare, lăsând războiul cognitiv într-o zonă gri juridică. Este manipularea psihologică un „atac armat” care justifică autoapărarea conform Cartei ONU? Deocamdată, nu există un răspuns clar. Un actor statal ar putea folosi dezinformarea în domeniul sanitar pentru a genera victime în masă într-o altă țară, fără a declara război.
Lipsuri similare există și în situațiile în care un război convențional este deja în desfășurare. În acest caz, războiul cognitiv poate estompa granița dintre dezinformarea militară permisă și perfidia interzisă.
Imaginează-ți un program umanitar de vaccinare care colectează în secret ADN, folosit de forțele militare pentru a cartografia rețele de insurgenți bazate pe clanuri. Această exploatare a încrederii în sistemul medical ar constitui viclenie (perfidie) conform dreptului umanitar – dar doar dacă începem să recunoaștem astfel de tactici manipulative ca parte a războiului.
Dezvoltarea reglementărilor
Ce se poate face pentru a ne proteja în această nouă realitate? În primul rând, trebuie să regândim sensul cuvântului „amenințare” în contextul conflictelor moderne. Carta ONU interzice deja „amenințările cu folosirea forței” împotriva altor state, dar această formulare ne menține într-un tipar de gândire orientat exclusiv spre amenințări fizice.
Când o putere străină îți inundă mass-media cu alerte false în legătură cu securitatea sanitară pentru a crea panică, nu este asta o amenințare la fel de eficientă ca o blocadă militară?
Deși problema a fost recunoscută încă din 2017 de către grupurile de experți care au redactat „Manualul de la Tallinn” privind războiul cibernetic (regula 70), cadrul juridic actual nu a ținut pasul.
În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că daunele de natură psihologică sunt o formă reală de afectare a omului. Când ne gândim la răni de război, ne imaginăm răni fizice. Dar tulburarea de stres post-traumatic este recunoscută de mult ca o rană legitimă de război – de ce nu și efectele psihice ale operațiunilor cognitive țintite?
În final, legile tradiționale ale războiului s-ar putea să nu fie suficiente – trebuie să privim către cadrul drepturilor omului pentru soluții. Acesta include deja protecții pentru libertatea de gândire, libertatea de opinie și interdicții privind propaganda de război – care ar putea proteja civilii de atacuri cognitive. Statele au obligații să respecte aceste drepturi atât pe teritoriul propriu, cât și în afara lui.
Folosirea unor tactici și tehnologii tot mai sofisticate pentru a manipula cogniția și emoțiile reprezintă una dintre cele mai insidioase amenințări la adresa autonomiei umane în prezent. Doar prin adaptarea cadrului legal la această provocare putem consolida reziliența societății și echipa generațiile viitoare pentru a face față crizelor și conflictelor care vor urma.
Traducere după Cognitive warfare de David Gisselsson Nord, profesor, Facultate de medicină, Lund University și Alberto Rinaldi, post-doctorand în drepturile omului și drept umanitar la Lund University.
Imagine: depositphotos.com
