Agerpres este o agenția de presă națională, o instituţie publică autonomă, de interes naţional, sub controlul Parlamentului. Agerpres a publicat azi articolul „Şi dacă oamenii sunt singurele fiinţe inteligente din Univers?”. Un articol lung, bine scris, bine documentat. Autorul articolului, după cum este precizat la finalul articolului, ar fi Codruţ Bălu.

Există însă o problemă: articolul nu a fost scris de Codruţ Bălu, ci a fost tradus după  The Conversation.

The Conversation, un site de pe care am tradus și noi multe articole, permite traducerea de articole, precum și preluarea acestora în limba engleză.

Nu sunt clare două lucruri:
1. De ce o agenție de presă națională traduce articole științifico-filozofice?
2. De ce Agerpres nu specifică sursa traducerii? (Și aceasta este adevărata problemă). De ce înșală publicul, lăsând să se înțeleagă că articolul este creația unui cetățean român pe nume Codruț Bălu, când, în realitate, autorul articolului este Nick Longrich, lector la Universitatea din Bath, Marea Britanie?

Greu de înțeles, dar asta spune ceva despre Agerpres:
1. Controlul pe ce se publică este vag, neprofesionist.
2. Nu au o linie clară privind ce se cade a se publica și ce nu se cade. Cel mai probabil inițiativa personală și orgoliul personal (altfel de ce să-ți asumi ce nu e scris de tine?) sunt regula la Agerpres...

Altfel, Agerpres este una dintre puținele instituții de presă care încearcă să promoveze știința, fără prea multe derapaje către pseudoștiință, ca majoritatea publicațiilor românești.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!