Permis de politicianÎn România, în anul 2012, au murit 2.042 de persoane în accidente rutiere. În 2011 au fost 2.018, iar în 2010 poliţiştii au numărat 2.377 de decese. Pentru a călători (sic!) mai departe în timp, hai să ne uităm la anul 1993: vom găsi 2.826 de morţi.

 

 

 

 

Observi un tipar, nu-i aşa? Nu sunt, într-un an, 10.000 de accidente mortale, în altul 400.000 şi în al treilea 28. Pe o perioadă de aproximativ 20 de ani numărul persoanelor care au murit în accidente rutiere este undeva între 2.000 şi 3.000, adică mai puţin de 10  pe zi.

Legea Karmei sau voinţa lui Dumnezeu, în chip ciudat, ascultă de o regulă statistică, nu ţi se pare şi ţie asta?

Dar subiectul articolului meu este altul. Înţelegând riscul reprezentat de conducerea în mod iresponsabil a unui autovehicul societatea a decis, în mod rezonabil, că nu oricine poate conduce o maşină. În primul rând trebuie să aibă o anumită vârstă (18 ani) şi, în al doilea rând, trebuie să promoveze un examen. Reţine acest concept: „examen”!

Şi acum hai să ne gândim împreună la o altă activitate, să-i spunem AP, susceptibilă, asemenea condusului unui autovehicul, să genereze victime. Cu alte cuvinte, oamenii angajaţi în AP, la fel ca şoferii iresponsabili, omoară (din culpă) alţi oameni. Dar nu mai puţin de 10 pe zi. Ci 20 pe zi. Sau 30 pe zi. Sau nu îi omoară, prin intermediul AP, ci le fac vieţile mizerabile (sau de calitate mai proastă)

Ţi s-ar părea normal că accesul la AP să fie restricţionat, adică nu oricine să se poată angaja în AP, tot aşa cum nu oricine poate conduce, indiferent de condiţii, o maşină? Ţi s-ar părea o măsură raţională că oamenii care vor să lucreze în AP să fie testaţi tot aşa cum viitorii şoferi sunt testaţi şi primesc un permis de conducere (care le poate fi suspendat dacă fac prostii)?

Şi cum ar fi dacă ţi-aş spune că AP există dar nu este reglementată? Cu alte cuvinte, regula celor 18 ani este respectată (ca în cazul circulaţiei rutiere), dar, pentru realizarea AP (echivalentul mai serios, din punct de vedere al riscurilor, pentru conducerea unei maşini), nu există nici un examen! Oricine se poate angaja în AP, activitate mai periculoasă, din punct de vedere al consecinţelor, decât şofatul, şi asta fără examen, în timp ce pentru a deţine un permis de conducere trebuie să dai un examen (de fapt, două).

Intuieşti din ce am format acronimul AP? Să-ţi las o zi de gândire? Te poţi gândi la persoane angajate în AP care iau decizii catastrofale nu pentru 2 sau 3 călători aflaţi într-un autovehicul (sau pietoni), ci pentru largi categorii sociale? Iar competentele (de leadership raţional şi echilibrat) acestor persoane nu au fost testate niciodată şi asta nu doar în România, ci nicăieri în lume?

Nu scriu acest articol de pe o poziţie elitistă (dacă te-ai grăbit să-mi reproşezi asta) sau fatalistă („nu se poate face nimic, suntem condamnaţi”), ci de pe una constructivă, aflată în căutarea unei soluţii. Dar până la soluţie, mi se pare, este necesar să realizăm că există o problemă şi să o definim corect.

Eu cred că există o problemă. Cred că, aşa cum nu oricine poate conduce o maşină, punând în pericol vieţile altor oameni, nu oricine poate conduce o ţară, punând în pericol milioane de cetăţeni. Da, înţeleg prin AP „activitate politică”. Mai înţeleg că există un filtru fixat minimal pentru posibilii şoferi incompetenţi (care nu trec testul), dar nu există un filtru pentru oamenii politici incompetenţi.

Însă, dacă vrem să evoluăm şi să trăim în societăţi mai raţionale (şi sănătoase), am putea începe prin a ne gândi la astfel de filtre. Am putea introduce permisul de politician încercând astfel să ne protejăm, în avans, de „şoferii” incompetenţi. S-ar putea să nu fie o idee bună, dar de ce să nu încercăm, măcar la o serie de alegeri (locale şi generale)?

Ştiu, ştiu, îmi vei spune că există un filtru reprezentat chiar de alegători. Nu vreau să intru acum în această discuţie, dar mă întreb, retoric: toţi alegătorii sunt competenţi? Sunt alegătorii capabili să distingă între candidaţii vizionari, limitaţi, lacomi, altruişti, inteligenţi, mai puţin inteligenţi, oneşti sau ipocriţi (mă grăbesc să menţionez că nu cunosc un sistem mai bun decât democraţia participativă)?

Există două motive din care s-a născut acest articol. Primul are de-a face cu neuroştiintele şi dificultatea uimitoare a creierului (dacă nu este antrenat în mod special) de a lega acţiunile şi deciziile de consecinţele pe termen lung. Uneori este nevoie de un an sau mai mulţi pentru a realiza consecinţele devastatoare ale unei decizii politice stupide sau neinformate. Oamenii uită sau minţile le sunt capturate de momentul prezent. Dacă trece prea mult timp între o decizie şi efectul ei oamenii nu învaţă nimic, deoarece nu reuşesc să realizeze legătura cauza-efecte (las la o parte faptul că legătura nu e niciodată simplă).

Din punct de vedere al programelor (software) instalate de selecţia naturală în creierele noastre suntem predispuşi către a căuta gratificaţia imediată şi a înţelege cu greutate (dacă vreodată) relaţiile cauzale în plan economic şi social. Însă aceasta este doar o predispoziţie împotriva căreia putem lua măsuri, în mod conştient. O veste bună, nu-i aşa?

Al doilea motiv mi-a fost furnizat de interviul sitcom cu un parlamentar PPDD de Buzău care, întrebat, printre altele, ce profesie avea, înainte de a se implica în activitatea politică (AP)  a răspuns inocent: sunt de profesie auto.

Articol preluat de pe site-ul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.