Rechini.
Imaginează-ți că te uiți la documentarul tău preferat despre natură. Prădătorul țâșnește din ascunzătoare, cu fălcile larg deschise, iar prada... dintr-odată devine inertă. Pare moartă.
Pentru unele animale, acest răspuns de „îngheț” – numit „imobilitate tonică” – poate fi o strategie de salvare. Oposumii „se prefac morți” pentru a evita prădătorii. La fel fac iepurii, șopârlele, șerpii și chiar unele insecte. Dar ce se întâmplă când un rechin face asta?
Într-un studiu recent, am explorat acest comportament ciudat la rechini, pisici de mare și rudele ale acestora.
În acest grup, imobilitatea tonică este declanșată atunci când animalul este întors cu burta în sus – se oprește din mișcare, mușchii i se relaxează și intră într-o stare asemănătoare cu transa.
Unii cercetători folosesc chiar această stare pentru a manipula în siguranță anumite specii de rechini.
Dar de ce se întâmplă asta? Și îi ajută cu adevărat pe acești prădători marini să supraviețuiască?
Misterul rechinului „inert”
Deși este bine documentată în întreaga lume animală, cauza imobilității tonice rămâne neclară – mai ales în ocean. În general, este considerată o reacție de apărare împotriva prădătorilor. Însă nu există dovezi clare care să susțină această idee în cazul rechinilor, iar ipoteze alternative există.
Am testat 13 specii de rechini, pisici de mare și o himeră – o rudă a rechinilor cunoscută popular drept „rechin fantomă” – pentru a vedea dacă intră în imobilitate tonică atunci când sunt întorși ușor cu burta în sus, sub apă.
Șapte specii au prezentat această reacție, dar șase nu.
Am analizat apoi aceste rezultate folosind instrumente evolutive pentru a cartografia comportamentul de-a lungul istoriei evolutive de sute de milioane de ani a familiei rechinilor.
De ce „îngheață” unii rechini? Trei ipoteze
Există trei ipoteze majore pentru a explica imobilitatea tonică la rechini:
1. Strategie anti-prădător – „se prefac morți” pentru a evita să fie mâncați
2. Rol reproductiv – unii masculi răstoarnă femelele în timpul împerecherii, deci poate că imobilitatea ajută la reducerea luptei
3. Răspuns la supraîncărcare senzorială – un fel de „blocaj” în fața unei stimulări extreme
Nicio ipoteză nu pare a fi solidă...
Rezultatele noastre nu susțin niciuna dintre aceste explicații.
Nu există dovezi convingătoare că rechinii au un avantaj dacă îngheață când sunt atacați. De fapt, prădători moderni precum orcile pot folosi această reacție împotriva rechinilor, întorcându-i pe spate pentru a-i imobiliza și apoi extrăgându-le ficatul – bogat în nutrienți – o strategie mortală.
Ipoteza reproductivă cade și ea. Imobilitatea tonică nu diferă între sexe, iar starea de imobilitate ar putea face femelele vulnerabile la împerecheri forțate sau dăunătoare.
Ideea supraîncărcării senzoriale nu este testată și confirmată, deci rămâne speculativă.
Rămășiță evolutivă?
Așa că oferim o explicație mai simplă: imobilitatea tonică la rechini este probabil o „rămășiță evolutivă”.
Analiza noastră evolutivă sugerează că imobilitatea tonică este „plesiomorfă” – o trăsătură ancestrală care a fost probabil prezentă la rechinii, pisicile de mare și himerele străvechi. Dar pe măsură ce speciile au evoluat, multe au pierdut acest comportament.
De fapt, am descoperit că această trăsătură a fost pierdută independent de cel puțin cinci ori în diferite grupuri. Ceea ce ridică întrebarea: de ce?
În unele medii, imobilitatea ar putea fi o idee proastă. Rechinii mici de recif și pisicile de mare care trăiesc pe fundul oceanului se strecoară adesea prin crăpături înguste din habitatele de corali când se hrănesc sau se odihnesc. A deveni inert într-un astfel de loc ar putea duce la blocaj – sau mai rău. Asta înseamnă că pierderea acestui comportament ar fi fost un avantaj evolutiv.
Mai degrabă decât o strategie de supraviețuire ingenioasă, imobilitatea tonică ar putea fi doar „bagaj evolutiv” – un comportament care odinioară avea un scop, dar care persistă în unele specii pur și simplu pentru că nu face destul rău cât să fie eliminat prin selecție naturală.
Este un bun memento că nu toate trăsăturile din natură sunt adaptative. Unele sunt doar ciudățenii istorice.
Munca noastră ajută la contestarea unor presupuneri vechi despre comportamentul rechinilor și scoate la lumină povești evolutive ascunse, încă în desfășurare, din adâncurile oceanului. Așa că, data viitoare când auzi că un rechin „se preface mort”, amintește-ți: ar putea fi doar memorie musculară formată acum foarte, foarte mult timp.
Traducere și adaptare după Sharks freeze when you turn them upside down de Jodie L. Rummer, profesor de biologie marină, și Joel Gayford, doctorand, Departamentul de biologie marină, ambii de la James Cook University.
Imagine: Rachel Moore
