Industria aviatică se aşteaptă la o creştere de 7 ori a traficului aerian până în 2050 şi la o creştere de 4 ori a emisiilor de gaze cu efect de seră, dacă nu intervin schimbări fundamentale între timp. Dar cât de radicale ar trebui să fie aceste schimbări şi care vor fi efectele acestora asupra avioanelor? Pasul fundamental pe care l-ar putea face industria aviatică ar fi acela de a construi şi utiliza avioane comerciale electrice.
- Detalii
- Scris de: Ashley Dove-Jay
Un lanţ este atât de rezistent pe cât este cea mai slabă verigă a sa. Securitatea computerelor depinde de hardware, software şi de... tine. Cea mai mare vulnerabilitatea este utilizatorul. De ce s-ar strădui unii să "spargă" parole criptate, când utilizatorii sunt dispuşi să le ofere ei înşişi?
- Detalii
- Scris de: Bill Buchanan
Vizionez serialul Star Trek: The Next Generation în cele mai multe dimineţi ale săptămânii în timp ce-mi desfăşor activitatea obişnuită. Pe lângă faptul că acesta reprezintă un motiv minunat de a lua o pauză de la ceea ce am de făcut, episoadele sale mă fac să mă gândesc la modul prin care oamenii ar putea comunica cu civilizaţiile extraterestre. De exemplu, atâta timp cât nu există un „Parlament" al civilizaţiilor din Univers în care să se poarte negocieri diplomatice o astfel de comunicare interstelară poate fi o problemă.
- Detalii
- Scris de: Elizabeth Howell, Universe Today
Efectele caracteristice ale supraîncălzirii motorului sunt reducerea puterii, creşterea consumului de carburant şi un regim funcţional zgomotos. Creşterea anormală a temperaturii în sistemul de răcire este semnalată de termometrul de bord sau becul de control. La unele vehicule apare şi o emisie de vapori pe la buşonul de umplere al radiatorului.
- Detalii
- Scris de: Ovidiu Drobotă
Ce este materia? Ce este energia? Ce ţine materia legată? Cum interacţionează diferitele elemente constitutive ale Universului la nivel fundamental? În ce raport se află Pământul cu restul Universului? Putem prezice mişcarea stelelor?
- Detalii
- Scris de: Michelle Simmons, The Conversation
De respectarea anumitor condiții privind agentul refrigerator depind anduranţa, siguranţa funcţională şi performanţele motorului. Acest lichid trebuie să aibă următoarele calităţi: o temperatură de fierbere cât mai înaltă, punctul de congelare cât mai coborât, neagresivitate chimică în raport cu materialele cu care vine în contact pe traseul de răcire din motor, să nu formeze depozite, să aibă o căldură specifică mare, să nu spumeze şi să nu fie inflamabil.
- Detalii
- Scris de: Ovidiu Drobotă
Telefoanele cu cameră foto au evoluat mult în ultimii ani, dar ele nu permit întotdeauna obţinerea unor imagini de calitate din prima încercare, nemaivorbind de o calitate DSLR a acestora. În continuare puteţi afla cum să obţineţi fotografii de o calitate mai bună cu ajutorul camerei foto din smartphone-ul vostru. Se spune că cel mai bun aparat de fotografiat este cel pe care îl avem la dispoziţie la un moment dat, dar asta nu înseamnă că acesta va captura întotdeauna cele mai bune imagini.
- Detalii
- Scris de: Whitson Gordon
Importanța algoritmilor în viața noastră nu poate fi exagerată. Ei sunt folosiți practic peste tot, de la instituții financiare la site-urile de întâlniri. Dar unii algoritmi ne modelează și ne controlează lumea mai mult decât alții, iar aceștia 10 sunt cei mai importanți. Înainte de a începe, să recapitulăm rapid câteva lucruri.
- Detalii
- Scris de: George Dvorsky
Ah, testul de sarcină. Pot doar să sper că motivul pentru care vreţi să aflaţi cum funcţionează este acela că faceţi unul într-un caz fericit, încercând să aveţi un copil, şi că nu este vorba de celălalt scenariu, care implică ceva mai multă sudoare pe frunte! În orice caz, în mod şocant, testele de sarcină care folosesc mostre de urină există încă din 1350 î. e. n.. Da, 1350 î. e. n.!
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut
Soarta supravieţuirii stirpei lui Hitler se află în mâinile a doar cinci membri ai familiei: cei doi fii ai surorii vitrege a lui Hitler (Angela Hitler), Peter Raubal şi Heiner Hochegger şi cei trei fii ai fratelui vitreg al lui Hitler, Alois Hitler Jr., care mai sunt în viaţă: Alexander, Louis şi Brian Stuart-Houston. În timpul vieţii sale, Hitler s-a zbătut să obţină ceea ce el considera drept perfecţiune. Era convins că rasa ariană era rasa supremă şi a ordonat moartea unor oameni nevinovaţi pentru a accelera atingerea acestei „perfecţiuni”.
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut
Interiorul detectorului Super-Kamiokande, Japonia
Large Hadron Collider (Marele accelerator de hadroni) de la CERN a intrat în cultura populară: actorul de comedie John Stewart glumeşte pe seama lui în The Daily Show, personajul Sheldon Cooper visează despre el în The Big Bang Theory, iar răufăcători imaginari fură de la accelerator antimaterie în Angels & Demons.
- Detalii
- Scris de: Sarah Witman
Deşi utilizarea liniei de comandă nu reprezintă întotdeauna opţiunea optimă pentru sistemul de operare Windows, există anumite lucruri pe care le puteţi face numai din cadrul acesteia. În continuare vom vorbi despre câteva comenzi utile, pe care este bine să le cunoaşteţi, dacă nu cumva ştiţi deja despre ele.
- Detalii
- Scris de: Walter Glenn
Tor reprezintă cea mai simplă modalitate pentru „navigarea” anonimă pe Internet, dar nu toată lumea înţelege importanţa acestei facilităţi ori de ce ar trebui ea folosită. În cele ce urmează vom vedea ce anume face Tor, cine îl foloseşte cât şi, probabil cel mai important lucru, ce NU face Tor.
- Detalii
- Scris de: Thorin Klosowski
Se pare că în fiecare săptămână aflăm despre o nouă problemă de securitate a telefoanelor inteligente. Fie că este vorba despre o deficienţă a sistemului de operare iOS, despre o scurgere de date din cadrul anumitor aplicaţii (cum ar fi informaţiile privind adresele personale ale utilizatorilor) sau utilizarea unor parole nesigure pe telefoanele noastre, securitatea smartphone-ului de cele mai multe ori nu este luată în serios.
- Detalii
- Scris de: Thorin Klosowski
Cu un secol în urmă un căutător de bureţi submarini a descoperit în Marea Mediterană, între Peninsula Peloponez din Grecia şi Insula Creta, ceva uluitor: epava unei nave care s-a scufundat aproximativ acum 2.000 de ani şi care era plină cu ceramică, bijuterii, vin şi multe statui din marmură şi bronz. Atunci când acesta a revenit la suprafaţă „a spus că a găsit o mulţime de femei moarte, goale".
- Detalii
- Scris de: TodayIFoundOut