Creierul uman este capabil de 10^16 procese pe secundă, fiind mult mai puternic decât orice computer care există în prezent. Dar creierele noastre au limitări majore. Iată 12 dintre predispoziţiile cognitive ce ne afectează comportamentul.
Calculatorul cel mai slab poate realiza operaţii matematice de mii de ori mai bine decât noi, iar amintirile noastre sunt mai degrabă precare decât fidele - în plus, suntem supuşi erorilor cognitive, acele pene enervante din gândirea noastră, care ne determină să luăm decizii contestabile şi să ajungem la concluzii eronate. În acest material sunt prezentate o duzină dintre cele mai comune şi nocive erori cognitive despre care e bine să aflaţi câte ceva.
Înainte de a începe, este important să se facă distincţia dintre predispoziţiile cognitive şi sofismele logice. Un sofism logic este o eroare de argumentare logică (de exemplu atacul la persoană, argumentaţia de tip pantă alunecoasă, argumentul circular, apelul la forţă etc.). O predispoziţie cognitivă, pe de altă parte, este o deficienţă reală sau o limitare a gândirii noastre - un cusur al judecăţii, care rezultă din erorile memoriei, atribuirea socială şi erorile de calcul (cum ar fi erorile statistice sau o falsă apreciere a probabilităţii).
Unii psihologi sociali cred că predispoziţiile noastre cognitive ne ajută să procesăm mai eficient informaţiile, mai ales în situaţiile periculoase. Cu toate acestea, ele ne determină să facem greşeli grave. Putem fi predispuşi la astfel de erori de judecată, dar cel puţin trebuie fi conştienţi de ele. În acest articol sunt prezentate câteva aspecte importante ce trebuie avute în vedere.
Tendinţa de confirmare
Ne place să fim de acord cu oamenii care sunt de acord cu noi. De aceea vizităm doar site-urile care exprimă opiniile noastre politice şi stăm împrejurul celor care au opinii şi gusturi similare. Avem tendinţa de a ne distanţa de indivizii, grupurile şi sursele de ştiri care ne fac să se simţim neplăcut sau nesiguri cu privire la opiniile noastre – fapt pe care psihologul comportamentist BF Skinner l-a numit disonanţă cognitivă. Tocmai acest mod preferenţial de comportament e cel care ne duce la tendinţa de confirmare - actul frecvent inconştient de afiliere doar la perspectivele care susţin punctele noastre pre-existente de vedere, în timp ce ignorăm sau respingem opiniile - indiferent cât de valabile sunt - care ameninţă viziunea noastră asupra lumii. Şi, în mod paradoxal, Internetul a înrăutăţit chiar şi mai mult această tendinţă.
Tendinţele de asociere la grup
Oarecum similară cu tendinţa de confirmare este şi cea de grup, o manifestare a tendinţelor noastre înnăscute tribale. Şi, ciudat, o mare parte din acest efect are de a face cu oxitocina - aşa-numita "moleculă a dragostei". Acest neurotransmiţător, ce ne ajută să creăm legături mai strânse cu oamenii din grupul nostru, îndeplineşte şi funcţia exact opusă faţă de cei din exterior - ne face suspicioşi, fricoşi şi chiar dispreţuitori faţă de alţii. În cele din urmă, tendinţele de grup ne fac să supraestimăm abilităţile şi valoarea grupului nostru de apropiaţi, în detrimentul oamenilor pe care nu-i cunoaştem cu adevărat.
Sofismul pariorului
Se numeşte sofism, dar e mai mult o eroare a gândirii noastre. Avem tendinţa să acordăm o importanţă enormă evenimentelor anterioare, crezând că ele vor influenţa cumva rezultatele viitoare. Exemplul clasic este cel cu aruncarea monedei. După ce cade capul, să spunem, de cinci ori consecutiv, înclinaţia noastră este aceea de a prezice o creştere a probabilităţii că la următoarea aruncare va fi pajura – avantajul trebuind să fie cu siguranţă în favoarea capului. Dar, în realitate, şansele sunt doar de 50/50. Cum spun statisticienii, rezultatele din aruncări diferite sunt statistic independente şi probabilitatea oricărui rezultat este de numai 50%.
Înrudită, de asemenea, este tendinţa aşteptării pozitive - care de multe ori alimentează dependenţa faţă de jocurile de noroc. Este vorba de sentimentul că şansa noastră urmează să se schimbe în cele din urmă şi că norocul este pe drum. Acesta contribuie, de asemenea, la prejudecata "mâinii" bune. În mod similar, acelaşi sentiment îl avem atunci când începem o nouă relaţie, care ne face să credem că aceasta va fi mai bună decât ultima.
Raţionalizarea post-achiziţie
Vă amintiţi de momentul când aţi cumpărat ceva cu totul inutil, defect sau prea scump, iar apoi aţi raţionalizat achiziţia într-o asemenea măsură, încât v-aţi convins singur că a fost totuşi o idee foarte bună? Da, asta e raţionalizarea post-cumpărare în acţiune - un fel de mecanism înnăscut care ne face să ne simţim mai bine după ce luăm decizii proaste, mai ales la casa de marcat. Cunoscut, de asemenea, sub numele de Sindromul Stockholm al cumpărătorului, acesta e un mod subconştient de a ne justifica achiziţiile - în special a celor scumpe. Psihologii sociali spun că acesta descinde din principiul angajamentului, dorinţa noastră psihologică de a rămâne consecvenţi şi de a evita o stare de disonanţă cognitivă.
Neglijarea probabilităţii
Foarte puţini dintre noi simt disconfort când intră într-o maşină sau când fac o plimbare cu maşina, dar mulţi dintre noi experimentează cu mare teamă intensificarea trepidaţiilor din interiorul unui avion care zboară la 10.000 de metri. Zborul, în mod evident, este o activitate cu totul nefirească şi aparent periculoasă. Cu toate acestea, cu toţii cunoaştem şi recunoaştem faptul că probabilitatea de a muri într-un accident auto este semnificativ mai mare decât aceea de a fi ucis într-un accident de avion - dar creierul nostru nu se va relaxa prin această logică de fier (statistic, avem 1 la 84 şanse să murim într-un accident de maşină, comparativ cu 1 la 5.000 şanse de a muri într-un accident de avion [alte surse indică cote de sub 1 la 20.000]). Acelaşi fenomen ne face să ne îngrijorăm de posibilitatea de a fi ucişi într-un act de terorism, spre deosebire de ceva mult mai probabil, cum e căderea pe scări sau otrăvirea accidentală.
Aceasta este ceea ce psihologul social Cass Sunstein numeşte neglijarea probabilităţii - incapacitatea noastră de a genera o senzaţie adecvată, pe măsura pericolului şi riscului la care ne expunem - care de multe ori ne conduce la supraestimarea riscurilor unei activităţi relativ inofensive, forţându-ne în acelaşi timp să le subevaluăm pe cele mai periculoase.
Efectul observaţiilor selective
Este acel efect al observării bruşte a lucrurilor pe care nu le observasem prea mult înainte - noi presupunând în mod eronat că le-a crescut frecvenţa. Un exemplu perfect este ceea ce se întâmplă după ce am cumpărat o maşină nouă şi începem să vedem inexplicabil aceeaşi maşină practic peste tot. Un efect similar se întâmplă cu femeile gravide, care observă brusc o mulţime de alte femei gravide în jurul lor. Sau ar putea fi un număr unic sau o melodie. Fenomenul nu se datorează apariţiei mai frecvente a lucrurilor, ci faptului că am selectat elementul în mintea noastră (din indiferent ce motiv) şi, ca urmare, îl observăm mai des. Problema e că cei mai mulţi oameni nu recunosc acest lucru ca o tendinţă pur selectivă, crezând că de fapt aceste elemente sau evenimente se întâmplă cu o frecvenţă crescută – lucru care poate crea un sentiment foarte deconcertant. Este, de asemenea, o prejudecată cognitivă care contribuie la sentimentul că apariţia anumitor lucruri sau evenimente nu ar putea fi o posibilă coincidenţă (chiar dacă aşa este).
Favorizarea statu-quo
Noi, oamenii, tindem să fim temători în faţa schimbării, fapt care de multe ori ne conduce la alegeri care să garanteze că lucrurile rămân la fel sau se modifică cât mai puţin posibil. Inutil să spun că acest lucru are ramificaţii în orice, de la politică la economie. Ne place să rămânem la rutina noastră, la partidele noastre politice şi să luăm masa la restaurantele noastre preferate. O parte pernicioasă a acestui subiectivism este presupunerea nejustificată că o altă alegere ar fi inferioară sau ar face ca lucrurile să meargă mai rău. Prejudecata statu quo poate fi rezumată spunând, "Dacă nu este stricat, nu-l repara" - o zicală care alimentează tendinţele noastre conservatoare. Şi, de fapt, unii comentatori spun că acest lucru este cauza pentru care SUA nu a fost în măsură să adopte asistenţa sanitară universală, în ciuda faptului că cei mai mulţi oameni susţin ideea reformei.
Înclinaţia spre negativitate
Oamenii tind să acorde mai multă atenţie veştilor proaste. Sociologii susţin că acest lucru se datorează atenţiei noastre selective şi că, dacă avem de ales, noi percepem ştirile negative ca fiind mai importante sau mai profunde. Avem, de asemenea, tendinţa de a da mai multă credibilitate veştilor proaste, probabil pentru că suntem suspicioşi (sau plictisiţi) faţă de declaraţiile contrare. Într-un context evolutiv, a lua în seamă veştile proaste poate fi mai util decât a ignora veştile bune (de exemplu, "pisicile cu colţi sabie îmi displac" vs. "aceste fructe de pădure au gust bun"). Astăzi, ne expunem riscului de a ne concentra pe negativitate în detrimentul veştilor cu adevărat bune. Steven Pinker, în cartea sa The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined (Cei mai buni îngeri ai firii noastre: de ce violenţa a scăzut), susţine că infracţionalitatea, nedreptăţile, violenţa, războiul şi alte nedreptăţi sunt în continuă scădere, dar cei mai mulţi oameni ar susţine ideea că lucrurile se înrăutăţesc - un exemplu perfect al înclinaţiei spre negativitate în funcţiune.
Efectul de turmă
Deşi suntem de multe ori inconştienţi de aceasta, ne place să mergem în direcţia curentului. Atunci când masele încep să aleagă un câştigător sau un favorit, creierele noastre individualizate încep să se închidă şi să intre într-un fel de "gândire de grup" sau de mentalitate de stup de albine. Pentru aceasta nu trebuie să fie o mare mulţime de oameni sau capriciile unei întregi naţiuni, pot fi incluse grupuri mici, cum ar fi o familie sau chiar un grup mic de colegi de birou. Efectul de turmă (efectul de aliniere) este ceea ce determină adesea comportamentele, normele sociale şi imitaţiile să se propage în rândul grupurilor de persoane, indiferent de existenţa ori nu a dovezilor ori motivelor care să susţină această acţiune. Acesta este motivul pentru care sondajele de opinie sunt adesea dăunătoare, deoarece ele pot influenţa perspectivele indivizilor conform lor. O mare parte din această eroare are de-a face cu dorinţa noastră înnăscută de a ne acomoda şi de a ne conforma, după cum au demonstrat celebrele experimente de conformitate ale lui Asch.
Eroarea de proiecţie
Ca indivizi prinşi în interiorul propriei noastre minţi 24/7, este de multe ori dificil pentru noi să limităm proiectarea în afară a propriei noastre conştiinţe şi preferinţe. Avem tendinţa să presupunem că majoritatea oamenilor gândesc la fel ca noi, deşi s-ar putea să nu existe nicio justificare pentru acest lucru. Acest neajuns cognitiv de multe ori duce la un efect înrudit cunoscut sub numele de înclinaţia către un fals consens, caz în care avem tendinţa să credem că oamenii nu numai că gândesc la fel ca noi, dar şi că sunt de acord cu noi. E o tendinţă în care ne supraestimăm gradul de popularitate şi de normalitate, presupunând că există consens cu privire la diferite aspecte, când de fapt poate să nu fie cazul de aşa ceva. O situaţie specială a acestui efect este aceea în care membrii unui grup radical sau extremist presupun că există mai multe persoane care sunt de acord cu ei decât este cazul. O alta este încrederea exagerată pe care o are cineva atunci când face predicţii asupra câştigătorului alegerilor electorale sau meciurilor sportive.
Cantonarea în prezent
Noi, oamenii, avem dificultăţi în a ne imagina într-un moment din viitor şi a ne modifica comportamentele şi aşteptările în mod corespunzător. Cei mai mulţi dintre noi ar prefera să cunoască plăcerea în prezent, lăsând pentru mai târziu durerea. Această inclinaţie are un interes special pentru economişti (de exemplu, refuzul nostru de a nu risipi banii şi de a-i economisi), ca şi pentru practicienii din sănătate. Într-adevăr, un studiu din 1998 a arătat că, atunci când au făcut alegeri alimentare pentru săptămâna următoare, 74% dintre participanţi au ales fructe. Dar când alegerea alimentelor a fost pentru ziua curentă, 70% au ales ciocolata.
Efectul de ancorare
Cunoscut şi sub numele de capcana relativităţii, este reprezentat de tendinţa de a compara şi contrasta doar un set limitat de articole. Se numeşte efectul de ancorare deoarece avem tendinţa să ne fixăm pe o valoare sau un număr care, la rândul său, devine comparabil cu orice altceva. Exemplul clasic este acela al unui articol dintr-un magazin care este expus la vânzare. Avem tendinţa de a vedea (şi evalua) diferenţa de preţ, iar nu preţul în sine. Acesta este motivul pentru care meniurile unor restaurante prezintă câteva aperitive foarte scumpe, în timp ce mai multe altele au un preţ (aparent) rezonabil. Este, de asemenea, motivul pentru care, atunci când avem de ales, avem tendinţa de a alege opţiunea de mijloc - nici prea scump, nici prea ieftin.
Traducere de Maricica Botescu după The 12 cognitive biases that prevent you from being rational.
