Viperă dormind.
Credit imagine: Sergiu Vîjială
Acest articol are drept scop prezentarea primelor măsuri ce trebuie întreprinse în urma unor mușcături sau înțepături ca urmare a contactului uman cu fauna, atât în apă, cât și pe uscat, până când persoana afectată se poate prezenta la serviciul de urgențe (atunci când o consultație la urgențe este indicată).
În Europa, înveninarea umană (inocularea cu venin a unei ființe umane în urma contactului cu fauna ori flora) este frecventă, în ciuda raportărilor scăzute din mass-media. Un studiu din 2013 (1) arată că în Europa, inclusiv în partea europeană a Rusiei și a Turciei, au fost raportate anual aproximativ 7.500 de mușcături de șarpe, dintre care 1.000 de cazuri de înveninare cu afectarea severă a organismului, cu o medie de patru decese.
Mușcăturile de șarpe
Mușcăturile de șarpe sunt cazuri rare de urgență medicală în Europa, dar pot fi uneori severe și pot duce la complicații. Aceste mușcături au loc de obicei între lunile mai și septembrie, cu o distribuție mai mare în sudul Europei.
Copiii și bărbății sunt mai afectați decât femeile, mușcăturile membrelor superioare și inferioare fiind înregistrate cu o frecvență disproporționată (mai multe membrele inferioare), în timp ce mușcăturile în alte părți ale corpului sunt foarte rare.
Mușcătura unei vipere este foarte rapidă (câteva sutimi de secundă), adesea descrisă ca o senzație de „lovitură de ciocan”. În jumătate din cazuri, este o mușcătură uscată sau albă, adică fără injectare de venin (caz în care sunt vizibile doar urmele colților, fără alte semne locale). Dacă se injectează venin (50% din mușcăturile de viperă în Europa), apar imediat următoarele semne locale cu formarea de edeme (acumulare de lichid în țesuturi responsabilă de „umflătura” clasică în urma traumatismelor) și, mai ales durere intensă care iradiază în tot membrul, indicând inocularea veninului (2).
Edemul poate rămâne local sau se poate extinde pe o mare parte a membrului mușcat sau chiar să se extindă dincolo de acesta, în unele cazuri afectând jumătatea de corp de pe partea mușcăturii. Acesta este cunoscut sub numele de edem extensiv. Intensitatea edemului este maximă în 3 până la 5 zile.
Rapiditatea cu care se extinde edemul indică gravitatea înveninării. Semnele și simptomele generale pot include tulburări digestive tranzitorii precum greață ori vărsături, episoade de hipotensiune (scăderea tensiunii arteriale), care răspund bine la hidratare (consum de lichide, dar nu alcool și nici băuturi carbogazoase ori îndulcite).
Sunt posibile episoade de bradicardie (scăderea frecvenței cardiace) legate de acțiunea directă a veninului ori leziuni neurologice cu tulburări de conștiință.
În urma unei mușcături de șarpe, dacă se poate, este util să se fotografieze ori filmeze șarpele pentru a putea fi identificat ulterior, întrucât tratamentul este diferit în funcție de specie. În primul rând, este esențial să fie evitate procedurile inutile sau periculoase („primum non nocere” - „mai întâi să nu faci rău”).
Nu încercați să omorâți șarpele, întrucât riscați să fiți mușcat din nou, iar efortul depus poate favoriza răspândirea veninului în organism prin accelerarea circulației sângelui.
› Întindeți-vă pe sol și încercați să rămâneți calm.
› Apelați numărul unic de urgență 112 sau Dispeceratul Național Salvamont - 0372126668 pentru a anunța accidentul și a oferi detalii asupra stării dumneavoastră și a localizării (eventual coordonate GPS).
Între timp, rana nu trebuie suptă sau arsă (nu se aprinde bricheta sau un chibrit în jurul său), nu trebuie utilizat un garou, nu trebuie tăiată ori scobită cu un cuțit pentru a se încerca îndepărtarea veninului. Recomandările OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și alte societăților de urgență sunt clare în această privință. (2, 3, 4, 5)
Pompele de venin (precum Aspivenin®) sunt ineficiente și categoric nerecomandate (6).
Se dezinfectează rana cu un antiseptic/ gel dezinfectant, iar în lipsa acestuia cu apă și săpun.
Marcați locul mușcăturii și demarcați limitele edemului, notând ora și minutele (dacă aveți un obiect de scris) sau folosiți telefonul mobil pentru a face poze frecvent. În acest fel se poate aprecia viteza cu care se răspândește inflamația. Încercați să mișcați cat mai puțin membrul mușcat. Imobilizarea membrului ajută la limitarea edemului.
Îndepărtați verigheta, inelele, ceasul, brățările înainte ca edemul se se dezvolte.
Dacă sunteți singur, nu este recomandat să conduceți către spital, întrucât puteți deveni amețit sau chiar să leșinați din cauza efectului veninului.
Nu luați aspirină, ibuprofen sau alte inflamatorii nesteroidiene, întrucât veninul favorizează tulburări de coagulare și riscați să agravați o eventuală sângerare. Numai paracetamolul este admis pentru tratarea durerii, dar nu luați mai mult de 1000 mg (1g) deodată.
Tratamentul specific pentru mușcăturile de șerpi veninoși este imunoterapia antiveninoasă, dar aceasta este indicată în puține cazuri și se administrează la spital, după o evaluare minuțioasă. Consultarea serviciului de urgență este aproape întotdeauna indicată.
Mușcăturile de păianjen
În România speciile indigene sunt toate inofensive. În urma mușcăturilor acestor specii, nu sunt descrise semne generale, iar semnele locale sunt limitate la o ușoară durere inițială, mâncărime, usturime, dureri musculare locale ori crampe, în funcție de zona mușcăturii.
Singura măsură recomandată este dezinfectarea locului mușcăturii cu un antiseptic/gel dezinfectant iar în lipsa acestuia, cu apă și săpun.
Spre deosebire de mușcăturile de șarpe, se poate aplica o cârpă umezită cu apă rece sau umplută cu gheață pe zona mușcăturii pentru a reduce inflamația și calma durerea. Ridicați zona mușcăturii, dacă este posibil.
Și nu încercați să îndepărtați veninul, rana nu trebuie suptă sau arsă (nu se aprinde bricheta sau un chibrit în jurul său), nu trebuie utilizat un garou, nu trebuie tăiată ori scobită cu un cuțit pentru a se încerca îndepărtarea veninului.
Evitați expunerea acesteia la soare până se vindecă. Daca se poate, este util să se fotografieze ori filmeze păianjenul pentru a putea fi identificat ulterior dacă apar complicații.
Pe de altă parte, mai multe specii de păianjeni care trăiesc in sudul bazinului Mării Mediterane și în sudul și sud-estul României, în special în Dobrogea, sunt potențial periculoase pentru oameni.
Mușcătura păianjenului văduvă neagră europeană (Latrodectus tredecimguttatus) induce o înveninare ce poate fi gravă. Mușcătura nu este dureroasă, dar câteva minute mai târziu apare durerea generalizată, cu contracții musculare abdominale (burtă de lemn), contracții musculare lombare și faciale și tulburări neurovegetative importante (variații bruște în 2 sensuri ale temperaturii corpului si ale tensiunii arteriale), dureri de cap, greață, vărsături, febră, frisoane, hipertensiune arterială (2).
Cu toate că tratamentul este pur simptomatic cu relaxante musculare, analgezice, și monitorizarea atentă a semnelor de disautonomie (leșin, tulburări ale respirației, probleme cardiovasculare), este recomandată apelarea numărul unic de urgență 112 pentru a se decide dacă consultarea unui serviciu de urgențe este necesară.
Tot în bazinul mediteraneean există specia Loxosceles (în principal Loxosceles rufescens) reprezentată de păianjeni mici cu un venin responsabil de un sindrom necrotic care afectează organele și pielea. Mușcătura nu este foarte dureroasă și poate trece neobservată, dar în câteva ore se dezvoltă o formă severă a bolii necesitând consultarea serviciului de urgență.
Consultați harta pentru arealul de răspândire a văduvei negre, cu toate că este posibil ca această specie să se fi răspândit în toată Europa și în mai multe zone din România.
Înțepăturile de albine
Înțepăturile de albine reprezintă un risc omniprezent în timpul activităților recreative și profesionale in natură. În Europa, pe o perioadă de 23 de ani (1994-2016), au fost înregistrate oficial 1.691 de decese provocate de înțepăturile de albine, majoritatea în Europa de Vest (42,8%) și de Est (31,9%) (7).
În fiecare an, în special în timpul verii, în spitalul în care lucrez avem 2-3 pacienți internați pe secția de terapie intensivă în urma unor înțepături de albine.
Înțepăturile de albine sunt, de obicei, responsabile de inveninari locale minore, fără extindere sau gravitate deosebită si care durează mai puțin de 12 ore. Cu toate acestea, uneori, pot avea repercusiuni grave și pot pune viața în pericol în cazul unei localizări particulare (limbă, laringe).
Un caz excepțional de înțepătura în ochi a fost descris recent în cursul acestui an la un bărbat de 55 de ani (8).
Înțepăturile de albine sunt dureroase și însoțite de semne locale cu edem, eritem (înroșire) și senzație de căldură.
În urma unei înțepături, în primul rând trebuie să se aibă grijă să se îndepărteze eventualele bucăți din ac rămase pentru a limita agravarea inveninarii. Se dezinfectează locul înțepăturii cu un antiseptic/ gel dezinfectant. Evitați scărpinarea și aplicarea de presiune ori scurgerea înțepăturii, întrucât favorizează răspândirea veninului și agravează edemul.
Durerea se tratează prin administrarea de analgezice (eventual medicamente pe bază de derivate de morfină precum codeină - în combinație cu paracetamol - sau tramadol. Paracetamol simplu ori ibuprofenul sunt opțiuni acceptabile).
Este recomandată aplicarea locală a unei surse de căldură (flacăra de la brichetă/ chibrit, aparat de uscat părul, dar nu direct pe locul înțepăturii, ci în imediata apropiere a acesteia) și apoi de rece - gheață, sticlă rece cu apă întrucât veninul este termolabil.
Diverse aparate medicale omologate și-au dovedit eficiența în astfel de cazuri (9).
În anumite cazuri, un tratament antihistaminic poate fi prescris pentru a diminua senzația de mâncărime și roșeață (în unele țări antihistaminicele se pot obține direct de la farmacie fără prescripție medicală), iar în cazuri excepționale un tratament pe bază de corticoizi este administrat pentru a reduce inflamația (în special în zona ochiului).
Înțepături și mușcături provocate de fauna marină
Fauna marină responsabilă de înțepături și mușcături este prezentă pe litoralul european, în special mediteraneean, dar și pe cel romanesc. Fie că alegem să rămânem pe litoralul Marii Negre sau să ne deplasăm pe cel mediteraneean, una dintre principalele măsuri pe care le putem adopta pentru a încerca să prevenim o eventuală înțepătură/ mușcătură este să folosim încălțămintea acvatică (aquashoes). Bineînțeles că aceasta nu ne va proteja 100%, dar scade riscul unor eventuale accidente.
Dragonul de mare, dracul de mare numit și „pește dragon” sau „vipera-de-mare” pot fi întâlnite în Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Azov, precum și în apele țărmurilor europene ale Oceanului Atlantic.
Dragonul de mare
În 2010, cel puțin 44 de persoane au fost înțepate pe litoralul românesc de către dragonul de mare (10). Acest pește vânează stând la pândă în nisip și adesea oamenii calcă pe el. Veninul nu are toxicitate sistemică (adică nu afectează întregul organism) la om atunci când este injectat subcutanat (sub piele). Simptomele sunt dominate de durere imediată și intensă, care iradiază în tot membrul. Edemul se dezvoltă, dar rămâne localizat, putând apărea semne generale legate de durere: stare de rău cu leșin, greață, agitație.
Tratamentul se bazează pe neutralizarea veninului prin schimbarea bruscă a temperaturii la locul înțepăturii, întrucât acesta este termolabil. În practică, o sursă de căldură (flacăra unei brichete, uscător de par) este apropiată de zona înțepată timp de câteva minute, apoi se aplică imediat un cub de gheață învelit într-o pânză/ șervețel din textil subțire.
După ce durerea a dispărut, rana trebuie dezinfectată, țesutul lezat trebuie verificat pentru depistarea resturilor de înțepătură si trebuie actualizată vaccinarea antitetanos la medicul de familie.
Pisica de mare
Pisica de mare se găsește atât în Marea Mediterană, cât și în Marea Neagră. În cazul unei înțepături, rana este profundă și dureroasă și poate fi complicată de edem, sângerare și ulcerație necrotică (răni adânci la nivelul pielii). Tratamentul acestor înveninări este simptomatic: analgezice, antiseptice, antibiotice, îndepărtarea resturilor înțepăturii.
Neutralizarea veninului prin schimbarea bruscă a temperaturii la locul înțepăturii este ineficientă în cazul pisicii de mare. Există, de asemenea, riscul apariției infecțiilor bacteriene în urma unor astfel de înțepături. Înțepătură unei pisici de mare este dureroasă, dar rareori fatală, cu excepția cazului în care a avut loc într-o zonă vitală a corpului, așa cum a fost cazul celebrului prezentator de televiziune si ecologist, Steve Irwin, care a fost înțepat în piept de o pisică de mare (11).
Meduzele
Mai multe specii de meduze de pe coastele europene (genurile Pelagia, Cyanea, Aurelia, dintre care Aurelia aurita și Rizostoma pulmo pot intra în contact cu oamenii în Marea Neagră) pot provoca arsuri celor care practică activități în apă.
Primul gest este să calmați victima și să o împiedicați să frece leziunile, întrucât frecarea zonei dureroase agravează simptomele.
Dacă tentaculele rămân lipite de piele în urma unei înțepături (se poate aplica spumă de ras – nu știu cine are spumă de ras pe plajă - ori nisip, întrucât sunt de obicei invizibile și greu de văzut la lumina Soarelui), acestea trebuie îndepărtate cât mai curând posibil prin spălare cu cantități abundente de apă de mare.
De asemenea, tentaculele pot fi îndepărtate cu ajutorul unei bucăți rigide de carton sau cu o bucată de plastic (un card bancar în cel mai rău caz dacă nu dispuneți de jucării ale copiilor și dacă tentaculele nu sunt foarte mari). Clătirea zonei cu apă dulce poate stimula descărcarea mai multor nematociste – organele urzicătoarea la celenterate - (agravând astfel înțepătura) și trebuie evitată. Oțetul este un tratament obișnuit pentru înțepături și poate preveni senzația de usturime declanșată la unele nematociste la anumite specii (Atenție! Nu se recomandă în apele mai temperate din jurul Statelor Unite, întrucât speciile de meduze sunt diferite). În cazul înțepăturilor ușoare, compresele cu gheată pot oferi o oarecare ameliorare a durerii. În cele din urmă, se folosesc antiseptice locale. Alte remedii populare, cum ar fi utilizarea urinei sau a alcoolului, zeama de lămâie, sare, clor, benzina ori alte idei trăsnite, trebuie evitate.
Aricii de mare
Chiar dacă aricii de mare nu sunt la fel de răspândiți în Marea Neagră precum în bazinul mediteraneean, accidente pot surveni și pe litoralul romanesc.
Aricii de mare pot provoca răni grave prin înțepare, în special atunci când sunt călcați in picioare. Veninul de pe spinările lor poate provoca dureri arzătoare intense, roșeață si umflături ale zonelor rănite. Au fost raportate cazuri rare de îmbolnăvire în urma înveninării cu arici de mare, deși efectele clinice nu sunt bine documentate.
Spinii de arici de mare pot fi fragili si dificil de îndepărtat; spinii reținuți pot provoca inflamații grave, infecții și formarea de cicatrici. Spinii de arici de mare trebuie îndepărtați imediat. Deoarece oțetul dizolvă majoritatea spinilor de arici de mare, pentru îndepărtarea spinilor care au penetrat adânc pot fi necesare mai multe etape de înmuiere sau comprese cu oțet. În anumite cazuri, poate fi necesară îndepărtarea chirurgicală a spinilor înfipți. Înmuierea părții afectate a corpului în apă fierbinte ameliorează adesea durerea.
După cum se poate observa, există câteva măsuri general valabile ce trebuie aplicate, precum fotografierea agresorului și dezinfectarea zonei afectate. Dacă veninul este termolabil în anumite situații, aplicarea unei surse de căldură sau răcire poate fi contraproductiva în altele, ducând la agravarea rănii.
Dacă în cazul mușcăturilor de șarpe consultarea unui serviciu de urgență este aproape întotdeauna indicată, în celelalte situații, în funcție de gravitate, aplicarea unor măsuri corecte și/ sau consultarea medicului de familie pot fi suficiente.
O vară plăcută si lipsită de incidente!
Notă:
Acest articol conține opiniile autorului bazate pe diferite surse științifice, fiind destinat să ofere material informativ și util despre subiectul abordat. Utilizarea acestui articol se face cu înțelegerea faptului că autorul și site-ul scientia.ro nu se obligă să furnizeze servicii medicale, de sănătate sau de orice natură profesională. Cititorii trebuie să ceară sfatul medicului sau al oricărui alt gen de furnizor competent de servicii profesionale medicale, înainte de a urma vreuna dintre sugestiile oferite aici sau de a trage concluzii din ele. În mod explicit, autorul și site-ul scientia.ro nu-și asumă nicio responsabilitate pentru eventualele situații de tragere la răspundere, prejudicii sau riscuri, personale ori de alt fel, suferite ca urmare directă sau indirectă a utilizării și aplicării conținutului acestui articol.
Bibliografie
1. Chippaux JP, Saz-Parkinson Z, Amate Blanco JM. Epidemiology of snakebite in Europe: comparison of data from the literature and case reporting. Toxicon. 2013. December 15;76:206–13. 10.1016/j.toxicon.2013.10004
2. P.C. Lapson, B.D. Ebien, L. de Haro – Morsure et piqûres par animaux venimeux en France métropolitaine (Sociète Francaise de Médecine d’Urgences 2008)
3. Parker-Cote J, Meggs WJ. First Aid and Pre-Hospital Management of Venomous Snakebites. Trop Med Infect Dis. 2018 Apr 24;3(2):45. doi: 10.3390/tropicalmed3020045. PMID: 30274441; PMCID: PMC6073535.
4. Guidelines for the management of snakebites, 2nd edition16 August 2016
5. CDC - Snakes. Symptoms
6. Premiers secours en équipe niveau 1 et niveau 2, édition de septembre 2014, pagina 181
7. Feás, X.; Vidal, C.; Remesar, S. What We Know about Sting-Related Deaths? Human Fatalities Caused by Hornet, Wasp and Bee Stings in Europe (1994–2016). Biology 2022, 11, 282
8. Ocular Bee Sting
9. Concentrated heat after insect bites/stings as an alternative to reduce swelling, pain, and pruritus
10. Dragonul de mare face victime
11. Death of Steve Irwin
• Paul S. Auerbach – Wilderness Medicine (2007)
• DAN Health&Safety Guidelines (Divers Alert Network)
• CDC - Spiders. Symptoms
• Mușcătura de șarpe
