Secolul al XVII-lea a cunoscut o înflorire a cunoştinţelor medicale, păstrându-se din acea perioadă un set de 79 de picturi, cunoscute ca tangkas, ce împletesc cunoştinţele medicale practice cu tradiţia budistă şi cu învăţăturile locale.
Secolul al XVII-lea a cunoscut în Tibet o înflorire a cunoştinţelor medicale, remarcându-se construirea unui colegiu medical monahal şi scrierea câtorva texte medicale influente. Cel mai frapant a fost, probabil, un set de 79 de picturi, cunoscute ca tangkas, a căror destinaţie a fost să ilustreze al patrulea volum cuprinzător dintr-un tratat medical numit „Berilul albastru”.
Create între 1687 şi 1703, aceste picturi, tangkas, sunt piese vibrante ale artei educaţionale, ce îmbină cunoştinţele medicale practice cu tradiţiile budiste şi învăţăturile tibetane; ele descriu lucruri ca utilizarea semnelor şi a visurilor pentru punerea unui diagnostic, însă nu lipseşte nici descrierea a sute de plante medicinale şi a instrumentelor medicale. Picturile conţin şi scheme ale anatomiei umane.
Cuvântul „tangka” (sau „thangka”) derivă de la cuvintele tibetane ce înseamnă „picturi ce pot fi rulate, realizate pe suprafeţe plane” sau de la „înregistrare scrisă”. Începând de la crearea lor iniţială, cu mai mult de 3 secole în urmă, cele 79 de tangkas ce aparţin „Berilului albastru” au fost reproduse cu migală de nenumărate ori de către călugării medici, ca parte a formării lor medicale. Tangkas sunt şi în zilele noastre folosite pentru predarea în şcolile medicale, în Nepal. Acest schelet uman privit din faţă face parte dintr-un set produs în Kathmandu în anii 1990, sub îndrumarea unui artist autodidact din Nepal, Romio Shrestha. Mai mult de 40 de asistenţi au recreat picturile folosind pigmenţi obţinuţi din surse naturale, cum ar fi minereul de mercur pentru roşu, piatra semipreţioasă lapis lazuli pentru albastru şi sarea de sulf pentru galben.
Această imagine a anatomiei umane, văzută din faţă, este folosită pentru a-i învăţa pe doctorii tibetani în formare clasificarea oaselor, poziţionarea organelor interne, dar şi alte lucruri despre corpul uman.
Anatomiştii tibetani au numărat un total de 360 de oase în corpul uman- semnificativ mai mult decât cele 206 oase descrise în cărţile medicale din Vest. Acestă diferenţă rezultă din faptul că doctorii tibetani au considerat cartilajele, la fel şi unghiile de la mâini şi de la picioare, ca fiind oase. Alte evaluări anatomice dezvăluie neconcordanţe similare, cum ar fi, de exemplu, calculul tibetan ce afirmă că există 21.000 de fire de păr pe capul uman, în timp ce medicina modernă estimează faptul că scalpul are o medie de 100.000 de foliculi piloşi.
Copacul diagnosticului
Embriologia umană
Instrumente medicale
Medicaţie herbală
Medicina budistă
Metode tratament
Anatomia punctelor vulnerabile
Picturile au fost comandate de către al cincilea regent a lui Dalai Lama, Desi Sangye Gyatso, care a avut calitatea de conducător temporar al Tibetului, după ce Dalai Lama a murit în 1682. Gyatso a pus mare valoare pe precizia ilustraţiilor, consultând frecvent specialişti medicali şi încurajând folosirea cadavrelor proaspete drept modele pentru picturi. Cu toate acestea, el a lăsat mult loc pentru creativitatea simbolică, aşa cum reiese din reprezentarea organelor interne, cum ar fi de exemplu stomacul (reprezentat ca un diamant roşu), intestinele mici (reprezentate ca un vârtej) şi intestinul gros (reprezentat ca nişte valuri albastre).
Citiţi şi Alchimia medicinală în jurul anului 1512
Traducere după ancient-anatomy-circa-1687.
Traducerea: Irina Duceac
