Suntem, de regulă, înmărmuriți și revoltați atunci când auzim de atrocități împotriva unor nevinovați, de nedreptăți strigătoare la cer. Ne întrebăm, onest (credem), cum e posibil așa ceva? Cum e posibil Holocaustul? Cum sunt posibile crimele în masă? Cum este posibilă indiferența globală față de suferința celorlați?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Observ că puțini realizează că să spui că o populație e într-un fel sau altul (gen „românii sunt geniali / patrioți / dezorganizați etc.”) este, cel mult, ca și cum ai spune despre zece pietre, dintre care 4 sunt roșii, 3 sunt galbene, 2 albe și una neagră, că „pietrele sunt roșii”.
• Infantilismul unor lideri ai lumii este ușor vizibil pe timpul paradelor militare și al demonstrațiilor unor arme noi. În pofida costumelor scumpe, gândirea, comportamentul și discursul acestora sunt încă cele ale unui șef de trib preistoric.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În 2015 o afirmație a faimosului scriitor italian Umberto Eco a împânzit mijloacele de comunicare în masă: „Rețelele de socializare dau drept la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Apoi erau rapid aduși sub tăcere, dar acum au același drept la cuvânt ca un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia imbecililor”.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În urma cu câteva săptămâni am primit o întrebare, care în esență sună cam așa: „Mi-ar plăcea dacă ați scrie un articol despre déjà-vu și posibilitatea de a prevedea viitorul apropiat, nu prin „magie”, ci prin capacitatea minții de a „calcula” rapid cel mai probabil și logic viitor”, prin „intuiție”. Întrebarea originală o puteți găsi aici.
Cred că două aspecte sunt importante de analizat: întâi, de ce nu este posibil să prevedem (calculăm) viitorul, mai apropiat ori mai îndepărtat, și, doi, de ce ceea ce numim „intuiție” ne ajută în multiple situații să estimăm rezultatul unei acțiuni (deci, cumva, să „ghicim” viitorul), fără a implica nimic misterios, paranormal. Primul aspect ține de legile fizicii, al doilea ține de evoluție și experiența de viață.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dacă nu ne gândim serios la întrebare, pare că lucrurile sunt clare în ce privește emoțiile. Știm ce sunt, pentru că le experimentăm zilnic. Dar lucrurile nu sunt însă nici foarte clare și nici foarte simple (motivul pentru are nu sunt foarte clare...). De pildă, este „surpriza” o emoție? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Acest „de ce” este esențial, pentru că arată nevoia unei teorii a emoțiilor, care să permită ulterior definirea acestora. Având o definiție, putem stabili ulterior ce este și nu este o emoție.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Luna trecută mai mult de 100 de milioane de oameni s-au uitat la Squid Game, sângerosul serial de pe Netflix. Dacă violența de pe ecran este dăunătoare sau nu pentru noi a făcut obiectul unor studii extinse. Consensul este că poate avea efecte negative. Dar întrebarea de ce ne place să privim violența a primit mult mai puțină atenție.
Moartea, sângele și violența au atras mereu mulțimea. Vechii romani se adunau să vadă carnagii pe Colosseum. În secolele care au urmat execuțiile publice au constituit mari atracții. În epoca modernă, regizorul de film Quentin Tarantino este de părere că: „În filme violența este tare. Îmi place”. Se pare că mulți dintre noi suntem de aceeași părere. Un studiu despre filmele cu încasări mari a descoperit că 90% dintre ele conțin cel puțin un fragment în care personajul principal a fost implicat într-un act de violență. În mod similar, majoritatea americanilor savurează filmele de groază și văd astfel de filme de câteva ori pe an.
- Detalii
- Scris de: Simon McCarthy-Jones
Universul are circa 13,8 miliarde ani, Terra în jur de 4,5 miliarde de ani, iar viața a apărut acum aproximativ 3,5-4 miliarde ani. A durat, așadar, circa 3,5-4 miliarde de ani pentru a avea o specie inteligentă ca omul. Iar 100 de ani au fost necesari pentru a ajunge la o tehnologie primitivă la super-rețelele moderne de calculatoare, la o „armată” de roboți pe Marte, la navete spațiale care au ieșit deja din sistemul solar ori care urmează, la progrese remarcabile privind inteligența artificială șamd. Și este posibil ca acesta să fie doar începutul progresului tehnologic al omenirii, căci 100 de ani nu înseamnă mare lucru la scara istoriei speciei noastre. Sigur, asta dacă nu cumva ne-am atins limitele progresului și dacă nu găsim vreun motiv suficient de bun pentru a ne autodistruge într-un război.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În acest articol prezentăm 10 idei ale unor cercetători de marcă în domeniul neuroștiințelor, care încapsulează prezentul și viitorul înțelegerii creierului uman.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dacă viața a apărut și evoluat pe Terra așa cum credem astăzi, iar universul este cel pe care ni-l descrie știința, atunci este sigur că există alte ființe pe alte planete în această lume. Deși nu putem fi siguri că ar arăta ca omul, presupunem că evoluția are propriile restricții și direcții de progres, iar aceste ființe extraterestre ar trebui să aibă multe asemănări cu ființe pe care le cunoaștem deja de pe Terra.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Frescă de pe pereții Vilei Lidiei (sec. I î.e.n.), Lidia fiind soția împăratului roman Octavianus Augustus
Europa de astăzi moștenește multe dintre ideile și practicile stabilite pe timpul existenței Imperiului Roman. Dar viața privată a romanilor avea multe practici care ar fi considerate bizare sau inacceptabile astăzi. Realitatea, după cum o să vedeți mai jos, a fost mult mai stranie decât cea prezentată în diverse filme care au ca subiect Imperiul Roman. În acest articol o să vorbim exact despre aceste practici.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Actul gândirii constă, în esență, în așteptarea gândurilor să apară. Aici nu vorbesc despre reproducerea a ceea ce știi (deși și aici avem emoții), ci de producerea a ceea ce nu știi (încă). Așadar, vorbesc despre gândirea pură, când gândul vine și este imposibil de prezis cum va arăta.
Complet neexplorat de știință acest fenomen, căci este imposibil, dar tulburător: șiruri întregi de gânduri apar cumva instantaneu, iar tu, cel care le gândești, nu ai niciun control (ci doar iluzia controlului). De exemplu, habar nu am avut cum vor arăta aceste două paragrafe, ce cuvinte îl vor umple și ce idei îl vor popula, cu excepția faptului că aveam o intuiție vagă, nearticulată încă: faptul că gândul se naște în mod misterios. Iar în final ți-l asumi; gândul e al tău, deși nu știi prea multe despre facerea lui...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Pentru vechii egipteni, în corp existau trei entități: ka, ba și akh. Ba era ceva apropiat de ceea înțelegem azi prin „suflet” și era reprezentat printr-o pasăre cu cap de om.
Limbajul poate lămuri, clarifica, dar poate și crea confuzie ori dezinforma. Evoluția mentalităților, progresul științific și tehnologic au dus și la modificări lingvistice de substanță. Mulți termeni care odată aveau o semnificație, chiar dacă nu reflectau nimic real, au rămas în limbajul curent, dar ei nu mai indică nimic.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cred că impresia unora, care poate fi bine sprijinită teoretic, că trăim într-o simulare computerizată derulată și controlată de o civilizație avansată are la bază faptul că mintea umană (capacitățile noastre cognitive) are anumite limite naturale, care reflectă evoluția noastră ca specie și care stabilesc „zona” în care mintea umană poate opera cu eficiență.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Acesta e un articol pentru aceia dintre noi terorizați de bunul-simț. Cine nu are în echiparea proprie niște idei-forță sau cogniții/credințe de esență? Ele intră la narațiunea despre sine. Potrivit acesteia, cineva ar putea să creadă, spre exemplu, că e o persoană isteață foc. Ba chiar, și e o diferență, nu doar să creadă, ci să fie identificată cu această convingere (she has a core belief, m-ar englezi un cognitivist de la uzina cognitivă de terapeuți).
- Detalii
- Scris de: Seramis Sas, Ph.D
Acest articol a fost generat de o întrebare (cea din titlul acestui articol) de pe Twitter. M-am gândit un pic la subiect, dar cum au ieșit mai multe cuvinte decât îți permite Twitter-ul să pui într-un număr rezonabil de mesaje, am zis că e mai bine să le adun într-un articol.
Întrebarea reflectă „înțelepciunea populară” și are, prin urmare, un nivel de imprecizie destul de ridicat, pentru că nu este clar la ce se referă „inteligența”. Dar acesta este meritul „înțelepciunii populare”, nu? Și anume faptul că încapsulează în cuvinte puține o experiență îndelungată a multora. Sigur, înțelepciunea populară nu trebuie să fie mereu „corectă”, dar trebuie să fi pornit de la ceva real :)
- Detalii
- Scris de: Iosif A.