Scientia

Sunt persoane care nu par a avea capacitatea de a regreta răul făcut şi care, în consecinţă, îl pot repeta cu sânge rece. În fapt, istoria omenirii este împănată cu momente de cruzime inimaginabilă. Ce este în neregulă cu omul? Poate această "boală" fi vindecată?

Vi se întâmplă să plângeţi când urmăriţi un film? Vi se pare insuportabil să priviţi o persoană aflată în suferinţă, căci vă simţiţi parcă la fel de rău şi dumneavoastră? Asta înseamnă că sunteţi o persoană empatică, ce are capacitatea de a se pune în locul celuilalt.

empatíe

f. capacitate intuitivă de a se plasa în locul altei persoane, de a simţi ceea ce simte ea;

Momentul nazist
Naziştii au folosit prizonieri evrei în cumplite experimente ce presupuneau imersiunea subiecţilor în apă rece, cu scopul de a colecta date privind capacitatea de adaptare a omului la temperaturi extreme. Au fost colectate date, cele mai bune disponibile, despre corelaţia dintre rata bătăilor inimii şi timpul petrecut în apa îngheţată, la zero grade Celsius. Totul s-a petrecut în lagărul de concentrare de la Dachau. Cum pot  însă oamenii trata semeni ca pe nişte simple obiecte de studiu? Cum reuşesc să-şi blocheze tendinţa naturală de simpatie pentru alte fiinţe din aceeaşi specie?

Răul, parte din natura umană?
Răul (capacitatea de a face rău) este înţeles de mulţi ca făcând parte din natura umană şi care se declanşează, conform psihologiei sociale, atunci când individul uman este pus în anumite conjuncturi sociale. Dar care este explicaţia pentru comportamentul omului în circumstanţe speciale?

Citiţi aici o serie de articole uluitoare despre comportamentul omului în circumstanţe speciale!

Lipsa empatiei, ca sursă a răului
Simon Baron-Cohen, profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea Cambridge, propune în ultima sa carte, intitulată "Empatia de nivel zero: o nouă teorie asupra cruzimii umane" ca explicaţie a capacităţii omului de face rău ceea ce el numeşte "eroziunea empatiei", care are la bază emoţii negative, ca resentimentul, dorinţa de răzbunare, ura ori dorinţa de a proteja urgent ceva.

Empatie zero...
Celebra curbă a lui Gauss se aplică populaţiilor de oameni din punct de vedere al capacităţii de a empatiza: toţi ne regăsim pe această curbă, unii către vârful clopotului, cu o capacitate de empatie ridicată, alţii, puţini, la baza acestuia, cu empatie zero ori aproape de zero.

Ce-i caracterizează pe cei cu simpatie zero? Aceştia nu-şi dau seama cum le recepţionează ceilalţi prezenţa ori comportamentul, nu ştiu cum să interacţioneze cu ceilalţi şi nu se pricep la a le anticipa emoţiile ori reacţiile. Aceste persoane trăiesc în propriul univers, convinse de propriile opinii şi cred că cei care au opinii diferite sunt nişte ciudaţi.

Căile "regale" către empatie zero
Empatia de nivel zero nu apare însă întâmplător, ci, în esenţă, prin trei rute principale: psihopatia, borderline şi tulburări de personalitate tip borderline. Alcoolul, oboseala, depresia, dar şi schizofrenia reduc disponibilităţile personale privind empatia.

Cercetătorii au cercetat creierul celor care suferă de borderline şi au descoperit că sunt diferenţe importante în ceea ce este numit "circuitul empatiei" - cortexul frontal orbital şi cortexul temporal. Pe de-o parte s-au observat legături slabe între neurotransmiţători şi unul dintre receptorii seretoninei, pe de altă parte scanarea creierului a dezvăluit o activitate scăzută în zonele ce formează circuitul empatiei.

De asemenea, s-a constatat că cei care au avut o copilărie nefericită (abuzaţi de adulţi) suferă la maturitate de afecţiuni emoţionale, căci tratamentul la care sunt supuşi în copilărie se repercutează asupra conformaţiei creierului, cum ar fi subdezvoltarea amigdalei (cu rol în formarea şi procesarea emoţiilor). Modificări cerebrale pot fi văzute şi la femeile abuzate sexual ori la cei care suferă de sindromul post-traumatic.

Empatie
credit: mattgarnett.deviantart.com

Un caz bucureştean...
Acum câţiva ani la unul dintre posturile de televiziune a apărut o ştire despre un om al canalelor bucureştene (da, există şi aşa ceva, deşi probabil că mulţi bucureşteni, cu un program zilnic bine stabilit, habar nu au) care îşi ucisese cu un cuţit un coleg de "breaslă", fost prieten de ani buni.  Un ziarist a ajuns până la ucigaş cu microfonul şi l-a întrebat dacă regretă că l-a ucis pe prietenul său pentru o bucată de pâine. Insul a avut o remarcă de genul "Să-mi pară rău? Îmi pare rău că nu l-am tăiat bucăţi, că nu l-am făcut fărâmiţe!". Într-adevăr, îşi ucisese camaradul cu doar 2-3 lovituri de cuţit. Probabil că povestea a îngrozit pe privitori (inclusiv pe mine). Acest om nu era în stare ca la ore bune după săvârşirea unei crime abominabile să aibă regrete, să simtă milă faţă de victimă...

Psihopaţii, şi probabil că persoana de care am vorbit mai sus se numără printre psihopaţi, sunt de temut pentru că pot face rău unor semeni şi nu arată că le-ar păsa. Deci nu există limite intuibile ale răului pe care-l pot pricinui. O persoană "normală", în principiu, nu are resurse pentru a face rău unei alteia pentru că empatia îl obligă la a fi blând: suferinţa celuilalt se transferă sieşi.

Copilăria şi impactul asupra dezvoltării personale
Neglijarea în copilărie şi expunerea la stres prelungit afectează funcţionarea hipocampului şi modul în care sistemul neural răspunde la o ameninţare. Amigdala este o componentă a creierului care răspunde la ameninţare ori stres. Ce face? Semnalează hipotalamusului eliberarea hormonului ACTH, care, prin intermediul sângelui ajunge la glandele suprarenale, care, la rândul lor, eliberează hormonul numit cortizol (hormonul stresului). În hipocamp există receptori pentru cortizol care permit reglarea stresului. Prea mult stres poate afecta (diminua) hipocampul iremediabil.

Empatia, între utilitate şi ignorare
Empatia este o resursă importantă, dar nu este în agenda nimănui: şcoli, politică ori domeniul afacerilor. Pe de altă parte, empatia ar putea, probabil, regla conflicte istorice, dar mai nimeni nu apelează la aşa ceva. De pildă eternul conflict israelo-palestinian. Deşi sunt evrei şi palestinieni care şi-au pierdut membri ai familiei în acest conflict fără sfârşit şi care au ajuns să empatizeze cu "inamicul", înţelegându-l pe "celălalt" şi suferinţa aceluia, aceştia sunt priviţi ca simple curiozităţi; îndârjirea şi ura sunt predominante la cei mai mulţi, după câte se pare.

Empatia este un solvent universal. Poate anticipa şi rezolva probleme interpersonale, maritale, politice, de serviciu etc. Cum? Prin dorinţa şi dezvoltarea capacităţii de a-l înţelege pe celălalt, sentimentele acestuia, poziţia în care se află la un moment şi limitele impuse de această situaţie. Pe scurt, punerea în locul celuilalt.

Bibliografie:
guardian.co.uk/science/2011/mar/27/the-science-of-empathy