Dedic acest articol colegilor și populației din Ucraina.
Detectorul de silicon (Silicon Drift Detectors - SDD), care execută măsurători spectroscopice de mare precizie
Studiul atomilor exotici este foarte important pentru a înțelege interacțiunea nucleară tare. În acest context proiectul de cercetare SIDDHARTA-2 la acceleratorul DAFNE de la Frascati, Italia, are un obiectiv ambițios: prima măsurare a deuteriului kaonic, un atom în care electronii sunt înlocuiți de kaoni, particule care conțin un quarc „strange”.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Top 10 politicieni ruși anti-Occident, care au familiile în Occident
Sursa: uacrisis
Da, nu este chiar un articol de știință, dar este un subiect important, care, din câte am observat, nu apare în presa românească generalistă, așa că în actualul context merită făcută o excepție de la „linia” obișnuită a site-ului.
O să vedeți că în timp ce Putin și cercul său restrâns de colaboratori vorbesc zilnic poporului rus despre cât de rău este Occidentul, în fapt mulți au familiile în Occident, la studii ori trăindu-și viețile cu banii „cinstiți” obținuți în urma muncii grele prestate de „iluștrii” lor părinți / soți. Familiile politicienilor ruși trăiesc în vile de lux la Paris, frecventează facultăți de prestigiu americane și au iahturi de lux prin diverse porturi europene. Cu ura-n suflet, firește...
Vladimirrrrrrr Putin...
Să începem cu cel care „urăște” cel mai mult Vestul: președintele Putin. Fosta lui soție, Lyudmila Aleksandrovna Ocheretnaya, trăiește în Franța (cu copilul ei și al lui Putin, o fată), unde și-a luat o vilă de multe milioane de euro. E om de afaceri, desigur. S-a și recăsătorit între timp. Nu-i place Rusia din motive neclare... Sigur, nicio legătură cu Putin. Femeie independentă de afaceri. A luat-o de la zero, spălând vase prin restaurante :)
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Acesta un exemplu „clasic” de reprezentare a sistemului nostru solar. Dar reprezentarea este înșelătoare, căci nici raporturile dintre dimensiunile corpurilor cosmice, nici dintre distanțele dintre acestea nu sunt corecte.
În urmă cu câteva zile am publicat un articol în care am reprezentat „cuplul” Soare - Pământ, corelând datele esențiale ale celor două: diametrul și distanța dintre acestea. Imaginea respectivă arată cât de mică este planeta noastră în raport cu Soarele și cât de mare este distanța dintre cele două. Articolul îl puteți citi aici.
După ce am terminat articolul respectiv m-am gândit că un alt lucru care nu a mai fost făcut vreodată, din motive evidente (distanțele enorme), este crearea unei imagini a întregului nostru sistem solar, în care să corelez, de asemenea, diametrele corpurilor cosmice cu distanțele dintre ele.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
Întrebarea milenară cu privire la sensul vieții omenești își are răspunsul chiar sub ochii noștri, doar că suferim de cecitate în fața evidenței: sensul vieții noastre este distracția! Acesta nu este un pamflet, ci un articol cât se poate de serios. Dacă aveți argumente contra, sunt curios să le citesc. Nu trebuie decât să vă dați un pas în spate și să priviți către lume: în esență, ceea ce-și doresc oamenii să facă este să se distreze. De aceea cred că specia noastră ar trebui redenumită din Homo sapiens în Homo delectationis.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
KATRIN. Credit imagine: www.kit.edu
Neutrinii, particule elementare care fac parte din modelul standard al fizicii moderne, sunt cele mai misterioase particule dintre cele pe care le cunoaștem. Au o masă atât de mică, încât nu am reușit s-o măsurăm până în prezent. Am putea spune că vorbim despre insuportabila ușurătate a... neutrinilor, parafrazându-l pe Kundera :).
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Teoriile care încearcă să explice și încadreze prostia mi s-au părut mereu fascinante, poate și pentru că fenomenul pe care-l studiază e ca gravitația. E lege, pentru că știm că există, și teorie pentru că nu știm de ce există.
- Detalii
- Scris de: Krossfire
LISA (concepție NASA)
Undele gravitaționale ce provin din spațiu reprezintă o sursă de informații incredibil de importantă pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine universul.
În 2037 se plănuiește lansarea în spațiu a unui nou detector de unde gravitaționale, LISA (Laser Interferometer Space Antenna), care va fi capabil să măsoare unde gravitaționale care provin de la noi surse, asimetrice, ce ar putea să ne dea informații despre noi câmpuri de energie sau care ar putea contribui la teorii dincolo de relativitatea generală a lui Einstein.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Clic pe imagine pentru o rezoluție mult superioară.
Nu pot să nu revin la gândul ăsta din când în când: planeta noastră este doar un rest de praf cosmic, rămășiță a formării Soarelui cu circa 4,5 miliarde de ani în urmă. Terra se rotește de atunci în jurul acestei mingi de foc nucleare, cu noi „în cârcă” de doar câteva sute de mii de ani.
Pentru a da o imagine de ansamblu m-am hotărât să creez o imagine care nu cred că a mai fost vreodată creată pe Internet (cea de mai jos), adică o imagine în care să arăt distanța enormă dintre Soare și Terra, luând în calcul dimensiunile reale ale celor două corpuri cerești. Cu alte cuvinte, am corelat distanța reală dintre Soare și Terra cu diametrele reale ale celor două și am redus totul la o imagine (enormă) care să ne dea cea mai bună perspectivă asupra locului nostru în raport cu Soarele.
Dacă priviți cu atenție imaginea de mai jos, o să observați că formularea „rest de praf cosmic” nu este o metaforă, căci literalmente Terra este doar o „scăpare”, o bucată infimă de materie ce s-a „salvat” cumva din „ghearele” gravitației enorme exercitate de materia ce a format Soarele.
- Detalii
- Scris de: Vlad Lazăr
Prin peregrinările mele pe diverse site-uri, văzând ce mai spun diverși oameni de știință, invariabil dau și de opinii care se pot numi oricum, numai știință nu. Recent am dat de un titlu care mi-a atras atenția pe site-ul BigThink „The great Big Bang misconception”. Sunt mereu interesat de astfel de subiecte, pentru că mă aștept să aflu un amănunt ori o nuanță care-mi scăpase. Dar și pentru că e fascinat să vezi oamenii vorbind despre ce nu știu.
În esență, teoria Big Bang este rezonabilă, cu destule probleme conceptuale, dar și cu sprijin observațional. Problema cea mai importantă pare a fi aceea că nu dispunem de fizica necesară pentru a descrie o singularitate, adică acel moment ipotetic de început al universului, în care tot universul era de o dimensiune foarte mică (cât de mic? depinde de autor).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• O nouă terapie, denumită terapia celulei CAR-T, s-a dovedit eficientă vreme de 12 ani în combaterea leucemiei, pe doi pacienți. În esență, terapia constă în recoltarea unor celule imune de tip T de la pacient, modificarea genetică a acestora pentru a produce proteine denumite „receptori de antigen chimeric”, care pot recunoaște celulele canceroase, și reintroducerea acestora în organismul pacientului.
Terapia a fost aplicată și în alte tipuri de cancer pe mii de pacienți cu rezultate rezonabile, dar este considerată încă foarte scumpă și riscantă, ceea ce o face aplicabilă deocamdată doar în cazuri în care nimic altceva nu dă rezultate.
• O tulpină extrem de virulentă a HIV, cu efecte mai severe și cu o rată de transmisibilitate mai mare, circulă prin Europa de zeci de ani. Medicația de care dispunem împotriva HIV este încă eficientă.
Dar e de amintit că virusurile nu evoluează mereu către tulpini dominante mai puțin severe, cum se tot vorbește în media, în contextul epidemiei de SARS-CoV-2.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Tsunami. Imaginea nu are nicio legătură cu evenimentele invocate în articol
Pe 15 ianuarie 2022, vulcanul Hunga Tonga-Hunga Ha’apai din Tonga a erupt, provocând un tsunami care s-a propagat în toate direcțiile în Oceanului Pacific.
Pe măsură ce vestea despre erupție s-a răspândit, agențiile guvernamentale din insulele învecinate, dar și de la distanțe mult mai mari, ca cele din Noua Zeelandă, Japonia sau coasta de vest a Statelor Unite ale Americii au emis avertizări meteorologice privitoare la tsunami. La doar 12 ore de la erupția inițială, valuri înalte de peste un metru au lovit linia de coastă a Californiei, la mai bine de 8.000 de kilometri de locul de origine a erupției.
- Detalii
- Scris de: Sally Warner
Citesc cu surprindere pe un site care se dorește a fi, printre altele, de informație științifică lucruri uimitoare. Dar ce spun eu uimitoare, de-a dreptul halucinante! Nu ai cum să rămâi indiferent când citești că știința ar fi confirmat existența unor portaluri în spațiu-timp! Să vedem despre ce este vorba.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Fizica cuantică este la baza unor noi tehnologii, computerul cuantic, care se bazează pe qubit - un sistem care folosește suprapunerea de stări. Menținerea îndelungată a unui qubit este însă dificilă, datorată așa-numitei decoerențe. În acest context noul record obținut de un grup de cercetători care a folosit carbură de siliciu (carborundum) și lasere este remarcabil: 5 secunde.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu
Sunt convins că ați auzit deja de rezultatele unui recent sondaj de opinie dat publicității de Strategic thinking group (numele în engleză al grupului e o garanție a calității muncii, bănuiesc 😀).
Pe scurt, 65,7% dintre români ar fi spus că pandemia a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, iar 28,5% ar fi spus că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În imaginea din stânga: imagine a galaxiei Andromeda. În dreapta: roiul globular B023-G78, unde a fost identificată gaura neagră.
Credit: Iván Éder, https://www.astroeder.com/; HST ACS/HRC
Cum iau naștere găurile negre super-masive, cu masă enormă, este încă un mister. În acest context descoperirea recentă a unei noi găuri negre cu masa de circa 100.000 de ori cea a Soarelui, deci nici foarte mare, dar nici mică, este extrem de interesantă, atât pentru a se înțelege mai bine găurile negre, cât și procesul de formare a galaxiilor.
- Detalii
- Scris de: Cătălina Curceanu