Efectul de seraEfectul de seră reprezintă un proces natural prin care atmosfera terestră reţine o parte a energiei trimisă de Soare spre Terra, încălzind Pământul suficient pentru a crea un mediu propice vieţii. Citiţi în continuare despre mecanismele care nasc şi întreţin acest fenomen.

 

 

 

Încălzirea globală

Încălzirea globală este o realitate. Temperaturile au crescut deja cu 0.76 grade Celsius faţă de valorile înregistrate la începutul revoluţiei industriale, iar proiecţiile oamenilor de ştiinţă indică faptul că ne vom confrunta cu creşteri suplimentare între 1.8 şi 4 grade Celsius până la sfârşitul secolului XXI. Ultima oară când variaţiile climatice au înregistrat asemenea niveluri a fost în urmă cu 125000 de ani, iar principala consecinţă a fost creşterea cu 4 până la 6 metri a nivelului oceanului planetar.

O încălzire globală cu valorile maxime estimate de Intergovernmental Panel on Climate Change (organizaţie ştiinţifică interguvernamentală înfiinţată în 1988 sub egida Națiunilor Unite cu scopul de a evalua riscurile schimbărilor climatice generate de activităţile umane) ar avea rezultate catastrofale pentru Europa. Până la 30% din speciile vegetale şi animale ar dispărea, iar dezastre naturale precum alunecările de teren şi inundaţiile ar deveni fenomene aproape obişnuite, frecvenţa lor crescând semnificativ.

Idei precum cele de mai sus se fac din ce în ce mai des auzite. De la politicienii deveniţi militanţi împotriva încălzirii globale, unii de mare succes şi răsplătiţi chiar cu premiul Oscar pentru iniţiativele lor (Al Gore), până la organisme interguvernamentale care mobilizează adevărate armate de oameni de ştiinţă în scopul studierii fenomenului încălzirii globale, toţi ne vorbesc despre urmările arderii combustibililor fosili şi despre gazele cu efect de seră.

În cele ce urmează nu ne propunem să clarificăm disputa dintre cei care pun încălzirea globală în special pe seama activităţilor umane, care în ultima sută de ani au dus la creşteri considerabile ale concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, respectiv cei care susţin existenţa unui ciclu natural încălzire răcire care se repetă odată la câteva mii de ani. În schimb, vrem să demontăm câteva concepţii greşite care există despre efectul de seră, explicând în ce constă acest fenomen.

Pe fondul discursurilor lor despre încălzirea globală, unele din ce în ce mai radicale, s-au împământenit câteva opinii eronate despre efectul de seră. Iată ce e greșit şi ce e corect atunci când vorbim despre efectul de seră:

  • Efectul de seră este un lucru rău - GREŞIT.
  • Efectul de seră este un lucru bun - CORECT.
  • Pe cale de consecinţă, un efect de seră mai pronunţat este un lucru şi mai bun - GREŞIT.
  • Un efect de seră mai mare este un lucru rău - CORECT.

 

Cum apare şi ce reprezintă efectul de seră?

Efectul de seră poate fi descris ca fiind rezultatul interacţiunii dintre lumina solară şi straturile de gaze cu efect de seră din atmosfera terestră, care se întind până la înălţimi de 100 Km deasupra suprafeţei planetei (voi explica puţin mai târziu la ce ne referim prin sintagma "Gaze cu efect de seră").

Spectrul luminii solare (un termen - lumina - folosit oarecum impropriu în acest caz şi care desemnează aici toate formele de energie care ajung pe Pământ de la Soare) este compus din lumina vizibilă, radiaţiile infraroşii (percepute de noi, oamenii drept căldură), razele gama, razele X şi radiaţiile ultraviolete.

 

Când radiaţiile solare (ca să folosim o exprimare mai aproape de realitatea de fapt) ating atmosfera terestră, în jur de 25 de procente din energia lor este reflectată înapoi în spaţiul cosmic de către nori şi alte particule atmosferice. În jur de 20 de procente sunt absorbite în atmosfera. De exemplu, moleculele de gaz din straturile superioare ale atmosferei absorb radiaţiile gama si X. Radiaţia ultravioletă este absorbită de către stratul de ozon, localizat între 19 şi 48 de km peste nivelul mării, în stratosferă (vezi articolul despre atmosfera terestră).

Restul, în jur de 50 de procente din totalul radiaţiei generate de Soare care ajunge la Terra, în majoritate lumină vizibilă, trece prin atmosferă şi ajunge la suprafaţa planetei. Solul, plantele şi oceanele absorb în jur de 85% din energia acestei lumini vizibile, restul fiind reflectat în atmosferă, în special de suprafeţe reflectorizante precum straturile de zăpadă, gheaţa sau nisipurile deşerturilor. Mai mult, o parte a radiaţiei solare absorbite de suprafaţa terestră încălzeşte acele zone, care degajă la rândul lor energie sub formă de radiaţie infraroşie (căldură), deci cu o lungime de undă mai mare decât cea a luminii vizibile, energie care ajunge şi ea în atmosferă.

 

Efect de sera

 

Revenind la conceptul de "gaz cu efect de seră", trebuie menţionat că anumite gaze care intră în compoziţia atmosferei terestre, şi aici este vorba despre vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul şi oxizii de azot, dispun de o structură chimică propice absorbţiei radiaţiei infraroşii, prevenind, cel puţin temporar, dispersarea acesteia în spaţiu.

 

Pe măsură ce aceşti compuşi chimici menţionaţi anterior absorb căldura degajată de această radiaţie infraroşie, ei se încălzesc şi încep să emită la rândul lor radiaţie infraroşie în toate direcţiile. O parte se întoarce astfel la suprafaţa Pământului, încălzind-o suplimentar şi generând ceea ce noi numim, folosind o inspirată analogie, efect de seră, iar o altă parte este în cele din urmă eliberată în spaţiul cosmic. Acest transfer de căldură creează un echilibru, o veritabilă balanţă energetică între cantitatea totală de energie care ajunge la Pământ dinspre Soare şi cantitatea eliberată de planetă înapoi în spaţiu, o balanţă extrem de importantă, vitală chiar pentru supravieţuirea formelor de viaţă de pe Terra.

Gazele cu efect de seră au un rol identic cu cel al sticlei folosite la construcţia serelor. Fără ele, energia absorbită şi reflectată de suprafaţa Pământului şi-ar găsi foarte uşor drumul înapoi în spaţiul interplanetar, lăsând în urmă o planetă neospitalieră şi un mediu deloc propice vieţii aşa cum o cunoaştem noi astăzi. S-a calculat că prezenţa şi influenţa gazelor cu efect de seră ridică temperatura medie pe Terra de la -19°C, valoare care s-ar înregistra în absenţa acestor gaze, la ceea ce în prezent este o medie de 15°C la nivel global.

 

Cum acţionează gazele cu efect de seră pe planete ca Marte şi Venus?

Pentru a înţelege importanţa acţiunii gazelor cu efect de seră şi contribuţia lor la crearea şi menţinerea unui climat propice vieţii pe Terra, putem face o comparaţie cu Marte sau Venus. Marte are o atmosferă foarte subţire, care conţine gaze cu efect de seră în concentraţii foarte reduse. Prin urmare, Marte dispune de un efect de seră extrem de redus, cu o suprafaţă în mare parte îngheţată, ce nu prezintă urme de viaţă (totuşi descoperirile oamenilor de ştiinţă, conţin indicii că este posibil ca la un moment dat Planeta Roşie să fi fost un mediu mult mai prietenos şi propice apariţiei vieţii).

La cealaltă extremă, Venus are o atmosferă care conţine dioxid de carbon în concentraţii mari, lucru care duce la reţinerea în atmosferă a unui procent foarte mare din energia radiată de suprafaţa planetei şi, prin urmare, o temperatură medie la suprafaţa planetei de 462°C — prea mare pentru a putea permite supravieţuirea oricărei forme de viaţă, cel puţin aşa cum noi o cunoaştem şi înţelegem în prezent.

Iată şi 3 pagini de web unde se pot vizualiza animaţii computerizate foarte reuşite şi lămuritoare în ceea ce privește producerea efectului de seră:

Dr. Art's guide to planet Earth

BBC News - Guide to climate change

Microsoft Encarta - Greenhouse effect

 

 

Bibliografie
www.youtube.com/watch?v=ntOjGVRimPc
encarta.msn.com/encyclopedia_761578504/Greenhouse_Effect.html