FurtunăUn Pământ mai cald, mai umed, cu un nivel de CO2 mai ridicat ar putea susţine viaţa – dacă ar exista timp pentru adaptare. Problema pentru planetele, animalele şi oamenii din ziua de astăzi o constituie faptul că s-au adaptat climatului neobişnuit de stabil al ultimelor mii de ani.

 

 

 

 

Nivelul mării va creşte, dar cât? (9)

Acum lumea se încălzeşte extrem de rapid şi ar putea deveni mai fierbinte decât a fost pentru milioane de ani, climatul va deveni instabil în viitorul previzibil.

Aceasta va fi o provocare imensă. Multe specii vor fi nevoite să se mute pentru a rămâne într-un interval de temperatură tolerabil. Animalele vor fi, de asemenea, nevoite să-şi modifice perioada de gestaţie sau migraţie pentru a se sincroniza cu resursele de hrană. Multe nu vor reuşi: studii teoretice bazate pe scenarii destul de conservatoare au dus la estimări teribile – o treime sau chiar mai mult din speciile terestre vor dispărea. Studii asupra efectelor reale ale încălzirii până în prezent susţin aceste concluzii. Şi noi suntem adaptaţi la anumite condiţii climatice, de la locurile în care locuim, precum zonele de coastă joase, la recoltele pe care le creştem. Încălzirea, combinată cu riscul ridicat al inundaţiilor şi secetelor extreme, va conduce la o listă în rapidă creştere a impacturi posibil dăunătoare, de la preţuri usturătoare ale mâncării la foamete şi migrare în masă. Cât de grave vor fi repercusiunile depinde în parte de noi, dacă începem să ne pregătim, spre exemplu prin creşterea recoltelor ce pot rezista în condiţii extreme, creând coridoare pentru ca animalele şi plantele sălbatice să poată migra şi prin a nu construi în zonele în care acestea îşi găsesc hrana.

 



Frecvenţa inundaţiilor şi secetelor va creşte

Aerul cald înglobează mai multă căldură: cu aproximativ 5%  mai multă pentru fiecare grad în plus. Aceasta rezultă în mai multă ploaie şi zăpadă per ansamblu şi ploi şi ninsori mai intense în medie. Acest efect este deja evident şi este mai intens decât au prezis modelele.

Precipitaţii mai puternice înseamnă mai multe inundaţii. Deşi nu putem spune dacă o anumită inundaţie este datorată schimbărilor climatice, modelele indică faptul că schimbările climatice fac astfel de catastrofe mult mai probabile şi mai extreme. Numărul mare de inundaţii din ultimii un an sau doi, de la Pakistan la SUA, ar fi putut să nu bată atâtea recorduri dacă nu ar fi existat încălzirea globală.

Deşi mare parte a lumii va avea parte de mai multe ploi în medie, vor fi în continuare perioade uscate. Şi când se va întâmpla aceasta, solurile se vor usca mai rapid din cauza temperaturilor mai ridicate. O dată ce solurile se usucă, căldura Soarelui produce încălzirea acestora în loc să evaporeze apei, conducând la valuri de căldură. Aceasta a fost una din cauzele valului de căldură de proporţii ce s-a manifestat în 2003 în Europa.


Se vor înteţi uraganele?

Este necesară multă energie pentru transformarea apei în vapori. Când vaporii de apă condensează şi formează nori, această energie stocată este degajată, încălzind aerul din jur şi făcându-l să se ridice şi să se răcească, conducând la evaporarea unei mai noi cantităţi de apă şi tot aşa. Acest proces conferă energia necesară condiţiilor extreme precum furtunile. Este motivul pentru care ciclonii tropicali sau uraganele se formează doar deasupra mărilor calde: fără o sursă substanţială de aer umed, rămânând rapid fără energie.

Pe măsură ce atmosfera inferioară va deveni mai caldă şi mai umedă în decursul următoarelor decenii, va exista mai multă energie pentru a declanşa furtunile extreme. Dar cât de des vor apărea acestea? Uraganele sunt relativ rare, deoarece se formează doar în anumite condiţii optime pentru aşa ceva. În timp ce temperaturi mai ridicare ale suprafeţelor mărilor le va favoriza apariţia, vânturile mai puternice le-ar putea distruge. Rezultatul ar putea fi mai puţine uragane per ansamblu, dar mai puternice atunci când apar. Având în vedere că puterea distructivă a uraganelor creşte exponenţial cu creşterea vitezei vântului, câteva furtuni intense a putea produce mai multe stricăciuni decât mai multe furtuni mai slabe.


Pentru latitudini nordice temperate, veştile ar putea fi mai bune. Furtunile de zăpadă sunt provocate în mare parte de diferenţele de temperatură dintre aerul rece de la poli şi cel mai cald al maselor de aer de la tropice. Astfel de furtuni ar putea deveni mai puţin comune ca rezultat al reducerii diferenţelor de temperatură datorate încălzirii rapide a Arcticului.



Când se vor atinge puncte critice?


Dacă Arcticul s-ar răci brusc, gheaţa maritimă s-ar recupera în câţiva ani. Dacă calotele de gheaţă din Groenlanda şi Antarctica pierd suficientă gheaţă pentru a creşte nivelul mării cu mai mult de un metru, totuşi, ar dura mii de ani ca ninsorile să ducă la reformarea acestora. Riscul este real: ştim că gheaţa din Antarctica de Vest s-a prăbuşit de multe ori în trecut, crescând nivelul mării cu cel puţin 3 metri.

Putem identifica multe alte astfel de puncte critice. Amazonul s-ar putea transforma din pădure tropicală în pajişte, la fel cum Sahara s-a uscat brusc acum 8000 de ani. Cantităţi enorme de metan ar putea fi eliberate din hidraţii de metan submarini.

Chiar şi fără aceste puncte, există o inerţie enormă în sistemul climatic. Durează decenii ca până şi cele mai recente rezultate ale creşterii nivelului gazelor de seră – o creştere în temperaturile de suprafaţă – să fie vizibile. Durează secole ca anumite efecte să apară, precum scăderea cantităţii de oxigen din oceane pe măsură ce acestea se încălzesc. Astfel de efecte sunt în mare ireversibile pe o scală a timpului umană. Altele, precum dispariţia speciilor şi a marilor oraşe (datorită creşterii nivelului mării) nu sunt deloc reversibile. Pericolul este că până vom realiza că suntem pe cale de a atinge aceste puncte fără de întoarcere, ar putea fi prea târziu.




Cea mai mare incertitudine legată de schimbarea climatică

Aţi sări de pe un zgârie-nori? Dar dacă cineva v-ar zice că fizicienii nu înţeleg încă în totalitate gravitaţia: aţi risca atunci?

Încă mai avem multe de învăţat despre gravitaţie, dar aceasta nu înseamnă că a sări de pe un zgârie-nori este o idee bună. Similar, avem încă multe de învăţat despre climă, dar aceasta nu înseamnă că a umple atmosfera de gaze de seră este o idee bună.

Incertitudinea este o trăsătură definitorie a ştiinţei. Dovezile absolute există doar în matematică. În lumea reală, este imposibil de dovedit că teoriile ştiinţifice sunt corecte în toate circumstanţele; putem dovedi doar că sunt incorecte. Acestea i-ar putea face pe oameni să îşi piardă încrederea în concluziile ştiinţifice, dar nu ar trebui. Istoria recentă a ştiinţei nu este a teoriilor bine înrădăcinate ce au fost dovedite false. Din contră, este una a teoriilor ce sunt gradat rafinate. Legile gravitaţiei ale lui Newton ar putea fi considerate depăşite, dar sunt suficient de precise pentru a fi utilizate în multe scopuri de către cercetătorii moderni.

În acelaşi mod, deşi există incertitudini enorme despre cum se va schimba clima în următoarele decenii şi secole - şi care vor fi consecinţele, sunt şi multe de care suntem siguri. Una dintre aceste certitudini este că nivelul crescut de gaze de seră produce încălzirea. Şi pe măsură ce tot mai multe dovezi susţin aceasta şi celelalte aspecte ale sistemului climatic, probabilitatea că problema este prezentată în mod exagerat scade.

De fapt, cea mai mare sursă de incertitudine nu are poate nimic de a face cu ştiinţa sau cu sistemul climatic global, ci cu noi.

Vom arde şi ultima picătură de combustibil fosil? Sau o descoperire tehnologică incredibilă va face trecerea la energie inepuizabilă o plimbare în parc? Vom continua să construim oraşe în locuri vulnerabile la creşterea nivelului mării, precum Shanghai?

Nimeni nu poate răspunde la aceste întrebări, dar ceea ce putem afirma este că societate umană se supune mult inerţiei. Chiar dacă ar exista dorinţa de a micşora emisiile gazelor, ar dura decenii. Din păcate aceasta dorinţă nu există – multe persoane influente continuă să nege existenţa unei probleme climatice.

Mulţi doar vorbesc despre soluţii, fără a face nimic. Chiar şi politicienii ce promit a face ceva în privinţa încălzirii globale nu fac nimic. Multe dintre ţările ce au semnat Protocolul de la Kyoto au eşuat în îndeplinirea puţinului promis. În acelaşi timp, unele ţări din Europa se angajează pentru atingerea unor scopuri ambiţioase: reducerea emisiilor până în 2030, paralel cu construirea de noi termocentrale.

Până în momentul în care nevoia de acţiuni radicale va deveni orbitor de evidentă, cea mai bună oportunitate de a stopa efectele negative se va fi dus. Dar chiar şi dacă s-ar lua acţiuni astăzi, orice succes în limitarea încălzirii globale va fi întâmpinat cu scepticism la adresa chiar a necesităţii acestora. Cea mai mare incertitudine este poate metoda prin care să convingem oamenii să acționeze astăzi pentru a ajuta la protejarea viitorului, atât al lor, cât mai ales al generaţiilor ce vor urma.

Încă un lucru este cert: doar ştiinţa poate dezvălui cum va reuşi planeta noastră să fie o casă decentă pentru miliarde de oameni fără a se prăbuşi.

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului Climate change. What we do and don't know, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Anca Negulescu