Scientia

Scientia terras irradiamus

Newsletter zilnic!

Ultimele intrebari pe QA

Participaţi la concursul "Medicina azi"! (06.02-25.05)! Citiţi regulamentul concursului.


Unul din primele afrodiziace, descoperit Imprimare Email
Ştiri ştiinţă. Biologie
Scris de Robert T. Gonzalez   
Luni, 02 Ianuarie 2012 12:42

AfrodiziacPentru majoritatea dintre noi, mirosul materiei organice în descompunere este ultimul lucru la care ne gândim atunci când suntem... excitaţi. Dar acum oamenii de ştiinţă au arătat că, cel puţin în cazul musculiţelor, mirosul de fructe coapte sau putrezite este excitantul suprem.

 

 

Oamenii de ştiinţă au descoperit unul din primele afrodiziace adevărate

Ar putea ajuta asta la explicarea faptului pentru care alte creaturi, cum ar fi oamenii, asociază adesea mâncarea cu sexul?

Un iz uşor e de ajuns pentru activarea căilor cerebrale de iniţiere a curtării. Şi deşi oamenii de ştiinţă aflaseră deja de ceva vreme că aceste canale ar putea determina musculiţele mascul să umble ţanţoş şi să iniţieze ritualul de împerechere, ceea ce nu ştiau ei este că aceste comportamente pot fi declanşate de un miros.

”Este unul din primele cazuri de afrodiziace reprezentate de mâncare, o cale senzorială specifică din sistemul olfactiv declanşând comportamentul sexual”, spune cercetătorul elveţian Richard Benton, care a condus studiul.

Echipa a descoperit legătura dintre sex şi miros în timp ce investiga simţul olfactiv la musculiţe. Atunci când a descoperit că una din căile cerebrale pe care le identificaseră fusese asociată în trecut cu reglarea comportamentului sexual, lucrurile au devenit interesante.

Testând peste 160 de mirosuri diferite, echipa a identificat trei compuşi care ar putea excita musculiţele: fenilacetaldehida, acidul fenilacetic şi feniletilamina – substanţe chimice care se găsesc în mod normal în fructele şi plantele care fermentează. Descoperirile lor dezvăluie o legătură evoluţionistă interesantă între hrănire şi comportamentul reproductiv.

”Asta sugerează că acesta este un adevărat mecanism biologic ce face ca musculiţele să se poată împerechea într-un mediu ce oferă hrană, un loc bun pentru a face sex şi pentru a da naştere ulterior musculiţelor-pui”, a spus Benton. ”Apare şi întrebarea dacă alte organisme au căi senzitive similare.”

Descoperirile cercetătorilor au fost publicate în ultimul număr al revistei Nature.

 

 

Textul reprezintă traducerea articolului Scientists have discovered one of the world’s first true aphrodisiacs, publicat de io9.com.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache

 


Citeşte şi:



Ultimele mesaje pe forum
Probabilitate
Cred ca te complici prea mult pentru clasa a 8-a.Aflarea in mod direct a numerelor in intervalul dat (babeste, cum ai spus) nu e complicata deloc. Poate vrei sa zici ceva mai lunga sau mai plicticoasa, dar complicata nici vorba. Cu un spreadsheet se poate face in c...
mic exercitiu intelectual: geocentrism vs heliocentrism
Citat din mesajul lui: alexandru n. din Mai 16, 2012, 08:10:31 - experimentele lui Airy (numite convenabil de mainstream ”Airy’s failure”; de notat că George Airy era la rândul lui convins de heliocentrism, şi a pornit la acea experimentare cu gândul să demonstreze...
Problema: oglinda concava
Nu conteaza. Pozitia focarului este la o distanta de 0.5R atat fata de O cat si fata de O', nu? Se schimba doar semnul diferentei de sub modul.
Tangenta despre scrierile lui Ioan Damaschin
Citat din mesajul lui: AlexandruLazar din Ieri la 10:25:56 Eu sunt departe de a minimaliza importanța Sf. Ioan Damaschin în filosofia europeană; cu siguranță scrierile sale au fost un factor de progres, din păcate nu tocmai reprezentativ pentru Biserica acelor seco...
Scientia