Scientia

Acum zece milenii, când omenirea era ocupată cu inventarea agriculturii, o luminoasă stea nouă, din constelaţia pe care acum o ştim drept Centaurul (Centaurus), s-ar putea să îi fi uimit pe strămoşii noştri. Citiţi în continuare istoria acestei stele.

După ce s-a transformat în supernovă şi a explodat, ea s-ar fi ascuns vederii pământenilor în aproximativ un an, fiind uitată - până când, acum 25 de ani, un radiotelescop de lângă Canberra, Australia, i-a găsit rămăşiţele ciudate.

Tipul obiectului: rămăşiţele unei supernove
Distanţa: 26.000 de ani-lumină

Şi încă ce rămăşiţe. Resturile unei supernove tind să fie văzute ca nişte nori rotunjiţi care se extind simetric faţă de locul exploziei iniţiale, însă cele din constelaţia Centaurul au luat forma unei “tigăi”.

credit: Universitatea din Sydney

Calcule recente confirmă faptul că această formă unică nu reprezintă numai o curiozitate: ea este o hartă a istoriei supernovei, ce include una dintre cele mai rapide stele din galaxie.

În 1986, echipa ce a făcut descoperirea iniţială - condusă de Michael Kesteven, pe atunci la Institutul Herzberg de Astrofizică din Victoria, Columbia Britanică, Canada - a consemnat ciudata formă a rămăşiţei.

Farul cosmic

În plus faţă de obişnuitele învelişuri vagi rotunde de gaz fierbinte în expansiune, aceasta prezenta către exterior o alungire îngustă (vezi foto sus). Echipa s-a întrebat dacă acesta este un fel de jet aruncat de către o stea “muribundă”.

Nu s-au înregistrat progrese mari până în 2009, când altă echipă a găsit un nou indiciu important legat de forma acestui obiect ciudat, pe care ei l-au poreclit “tigaie”. Conduşi de către Fernando Camilo de la Universitatea Columbia din New York, aceştia şi-au orientat din nou atenţia spre obiect cu un alt telescop australian: radiotelescopul de la Observatorul Parkes din New South Wales.

La capătul a ceea ce pare a fi “mânerul tigăii”, cercetătorii au descoperit o stea neutronică - miezul zdrobit al stelei “decedate” în urma supernovei. Steaua neutronică se învârte rapid şi, asemenea unui far cosmic, emite unde radio ce ni se înfăţişează sub forma unor pulsaţii regulate. Astfel de stele neutronice pulsatoare sunt numite în mod corespunzător: pulsari.

Echipa a concluzionat că explozia supernovei a aruncat acest corp stelar departe de locul incidentului, lăsând în urmă o “coadă” luminoasă, ce este văzută şi în ziua de astăzi precum mânerul unei tigăi.


Întreaga istorie

Noi măsurători radio şi calcule efectuate de o echipă condusă de Stephen Chi-Yung Ng de la Universitatea McGill din Montreal, Canada, confirmă această explicaţie. Este puţin probabil ca pulsarul să fie doar “în trecere” prin resturile supernovei - probabilitatea este de aproximativ 1 la 800, ţinând cont că rămăşiţa este relativ mică, iar pulsarii sunt puţini şi foarte depărtaţi unul de altul, susţine echipa.

Au fost găsite şi alte urme luminoase lăsate de pulsari, însă aceasta este singura care poate fi conectată chiar cu rămăşiţele supernovei. Astfel este creată o înregistrare a istoriei supernovei, de la explozie până la poziţia curentă a nucleului mort. “Cele mai multe cozi ale pulsarilor sunt prea vechi - resturile supernovelor fiind deja disipate”, a spus Ng.

Misterul asimetric

Se crede că pulsarul a lăsat urma luminoasă datorită curenţilor de particule energetice pe care le degajă în spaţiul înconjurător. Aceşti curenţi intră în gazul interstelar al galaxiei, energizându-l şi făcându-l să strălucească.

Bazându-se pe lăţimea cozii, echipa lui Ng estimează că pulsarul se deplasează cu o viteză între 1000 şi 2000 de kilometri pe secundă. Acest lucru ar cataloga-o drept cea mai rapidă stea cunoscută: în prezent recordul este deţinut de o altă stea neutronică, ce se îndepărtează cu 1500 de kilometri pe secundă de rămăşiţele supernovei Puppis A, unde s-a şi născut.

Astfel de stele neutronice rapide reprezintă un mister, deoarece supernovele ar trebui să fie destul de simetrice, fiind astfel improbabil ca acestea să genereze un impuls puternic într-o anumită direcţie. Rezolvarea puzzle-ului originii “tigăii” s-ar putea deci să fi adâncit un alt mister.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Frying pan forms map of dead star's past, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Gabriel Falcutescu