Cu ceva timp în urmă a fost realizat filmul Iron Man, care a devenit rapid un film de succes, cu mari încasări. Acest film a fost lăudat pentru că a inclus multe tehnologii cu folosinţă practică. E o schimbare semnificativă faţă de alte filme în care este prezentă ştiinţa.
Hollywood-ul produce prea des filme SF cu mari erori de ştiinţă - nave spaţiale ce emit zgomote şuierătoare (Star Wars) sau călătorii spre centrul Pământului (The Core).
| Cum comunică astronauţii în spaţiu? Undele sonore au nevoie de un mediu prin care să se propage, aşa cum a demonstrat Robert Boyle acum aproape 350 de ani. Din această cauză comunicarea verbală în spaţiul extraterestru devine imposibilă, cel puţin în condiţii similare comunicării interumane normale, aşa cum o experimentăm cu toţii pe Terra. |
Am ales să vorbim în continuare despre cinci filme SF care nu respectă regula obişnuită de la Hollywood, pentru că ele prezintă informaţii ştiinţifice corecte şi credibile. Aceste filme nu sunt neapărat realiste 100%, dar prezintă ştiinţă adevărată măcar atunci când contează cu adevărat sub aspectul informaţiei furnizate.
2001: A Space Odyssey (1968)
"Hal, deschide trapa de intrare"
Deşi a fost făcută înainte de aterizarea pe Lună, această capodoperă cinematografică a lui Stanley Kubrick şi Arthur C. Clarke reprezintă o descriere surprinzător de realistă a călătoriei în spaţiu.
Filmul proiectează nave spaţiale interplanetare care folosesc o varietate de tehnici pentru a le permite oamenilor să supravieţuiască la gravitaţie 0 - unele secţiuni ale navei se rotesc pentru a genera gravitaţie artificială, altele au pereţii acoperiţi cu Velcro (sau ceva asemănător), astfel încât membrii echipajului poartă pantofi adecvaţi pentru deplasarea pe aceştia. Mai mult, noi îi putem vedea pe membrii echipajului încercând să facă faţă plictiselii şi rutinei unei îndelungate călătorii prin spaţiul cosmic.
Printre detaliile corecte ale filmului se numără:
- toate scenele în care acţiunea are loc în spaţiul cosmic sunt silenţioase - zgomotul nu călătoreşte în vid
- stelele nu se mişcă pe lângă navă - pentru ca mişcarea stelelor să fie vizibilă de pe navă, aceasta ar trebui să călătorească cu o viteză apropiată de viteza luminii
- echipajul consumă mâncare sub formă de pastă şi bea numai lichide cu paiul.
Fizica newtoniană este respectată de comportamentul navei şi de acele mici "capsule" în care astronauţii obişnuiesc să călătorească în afara navei. Problemele apar atunci când un transmiţător radio aliniat perfect, prin care echipajul comunică cu cei de pe Pământ, începe să se mişte încet din poziţia iniţială.
Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)
"Am ieşit afară. Nu mai am nicio amintire"
Personajul principal, Joel, descoperă că iubita sa, Clementine, i-a şters amintirile relaţiei lor. Dezamăgit şi supărat, el se duce la compania ce a efectuat procedura şi cere să îi fie şterse şi celelalte amintiri.
Totuşi, în cursul procedurii el realizează că vrea să păstreze amintirile până la urmă şi începe să se împotrivească ştergerii.
Această ştergere a memoriei selective depăşeşte cu mult tehnologia actuală, dar există câteva motive bune să ne gândim că ea nu ar putea fi imposibilă. Câteva forme de nebunie afectează anumite tipuri ale memoriei - de exemplu demenţa semantică, care vizează doar cunoaşterea reală a lumii, şi nu amintirile vieţii "personale."
În mod raţional, filmul proiectează memoria ca o reţea de legături. În a doua jumătate activă, Joel doarme în timp ce tehnicienii îi "operează" mintea. Noi urmărim în timp ce el trece de la amintirile relaţiei sale recente la acelea din copilărie.
Fiecare amintire cu care protagonistul se confruntă este identificată şi ştearsă de către tehnicieni. Acest lucru conduce la secvenţe spectaculoase în care el aleargă prin librării, în timp ce cărţile dispar de pe rafturi sau iese afară dintr-o casă ai cărei pereţi dispar unul câte unul.
Alien (1979)
"Nu vă pot minţi în privinţa şanselor, dar... aveţi toată mila mea"
Acest film horror SF are câteva influenţe reale, cum ar fi suspendarea funcţiilor vitale (încetarea temporară a funcţiilor vitale ale organismului, lucru obţinut, de exemplu, prin îngheţarea acestuia), folosită pentru menţinerea în viaţă a echipajului navei în timpul călătoriilor interstelare ce pot dura câteva decenii (aceşti astronauţi nu puteau călători cu viteze mai mari decât viteza luminii).
Filmul prezintă întâlnirea echipajului cu o creatură (un extraterestru) violentă cu un ciclu de viaţă delicat. Extraterestrul trece prin 3 faze în cursul filmului. Se naşte sub forma unui ou, care produce un fel de păianjen de dimensiunea unui cap, ce are o coadă puternică şi o fizionomie imprecisă, asemănătoare cu cea a reptilelor. Acesta se ataşează singur primului om pe ca îl întâlneşte şi, în timp ce se fixează pe faţa acestuia, implantează un embrion în stomacul victimei. Apoi păianjenul cade şi moare. Embrionul însă supravieţuieşte, hrănindu-se cu mâncarea digerată a victimei. În final, embrionul se desface (pe cea mai puţin plăcută cale posibilă) şi porneşte în urmărirea şi uciderea echipajului navei.
Fiecare element al ciclului de viaţă poate fi găsit în natură la paraziţi, viespii şi alte insecte colonizatoare. Suspansul filmului este dat de decizia producătorilor de a lăsa evenimentele să se desfăşoare fără a oferi explicaţii prea multe - cel care vizionează filmul trebuie el însuşi să completeze ciclul de viaţă.
Din păcate, există şi câteva aspecte ciudate. În primul rând, adultul reuşeşte cumva să crească de la 30 centimetri la 2 metri în doar câteva ore. Extraterestrul prezintă, de asemenea, pe parcursul vieţii un acid puternic în locul sângelui uman. Pentru ca acest lucru să funcţioneze, extraterestrul ar trebui să fie construit din Teflon, luând în considerare că orice ţesut organic ar fi distrus de acid.
Gattaca (1997)
"Acum discriminarea a devenit o ştiinţă exactă"
Filmul lui Andrew Niccol merită notat pentru viziunea sa cumplită, dar credibilă, a unei societăţi dominate de prejudecăţi de natură genetică.
Majoritatea copiilor sunt concepuţi folosind IFV, un proces de preimplantare genetică, ce elimină toate imperfecţiunile genetice. Un genetician prietenos explică în film unor părinţi îngrijoraţi: "Acest copil este al tot vostru, numai că este cel mai bun copil al vostru." Identităţile tuturor persoanelor şi statuturile lor genetice sunt, de asemenea, monitorizate neîncetat de către sistemul biometric de identitate.
Personajul principal, Vincent, este un "in-Valid" - numit în acest mod pentru că el a fost conceput în mod natural şi, din această cauză, el suferă de miopie şi are un defect la inimă. Fiind exclus de la toate slujbele mai puţin acelea casnice, el îl plăteşte pe un "Valid" infirm să-i împrumute identitatea sa genetică - în forma monstrelor de urină şi a asemănării - pentru ca acesta să-şi urmeze visul şi să devină astronaut.
Societatea proiectată în Gattaca este grea şi nedreaptă, câteodată semănând cu o parodie. Este remarcabil de observat cum interviul lui Vincent pentru Gattaca Aerospace Corporation consistă în întregime doar dintr-o monstră de urină. Totuşi, genetica poate oferi numai predicţii statistice, iar acestea sunt foarte rar 100% sigure. Astfel, compania ar fi trebuit să desfăşoare şi un interviu adevărat.
Cu toate acestea, Gattaca este unul dintre puţinele filme care abordează problema determinismului genetic: în ce măsură suntem noi controlaţi de gene? Vincent depăşeşte performanţele unor personaje genetic superioare, în mare parte prin voinţa sa foarte puternică. Dar înseamnă acest lucru că probele genetice chiar nu pot prezice felul în care oamenii vor îndeplini o sarcină - sau înseamnă că noi încă nu am găsit genele de voinţă?
Solaris (1972 şi 2002)
"Eram bântuit de ideea că mi-o aminteam greşit şi că greşeam în legătură cu aproape orice"
Acest film rus clasic nu apare în această listă din cauza unei anumite ştiinţe promovate, ci pentru proiectarea limitelor ştiinţei şi înţelegerii umane.
Psihologul Chris Kelvin este trimis la o staţie spaţială ce orbitează o planetă misterioasă, numită Solaris, pentru a afla de ce echipajul acesteia nu mai răspunde mesajelor transmise de locuitorii Pământului. El îi descoperă pe membrii echipajului într-o stare de depresie emoţională şi foarte curând el însuşi manifestă această stare. După ce adoarme în staţie pentru prima dată, el se trezeşte ca să o găsească pe soţia lui Rheya, care se sinucisese în urmă cu câţiva ani, stând lângă el.
Într-un anumit fel, al cărui motiv rămâne neclarificat, Solaris a adus-o înapoi pe Rheya, construind-o din memoriile soţului ei. Dar este această făptură Rheya cea adevărată sau este doar amintirea imperfectă a lui Chris, închipuită prin ideile sale preconcepute şi prin înţelegerea sa limitată? Solaris este ea însăşi o planetă inexplicabilă, creând forme geometrice bizare de-a lungul suprafeţei sale care ar putea sau nu fi în viaţă.
Autorul romanului original după care a fost realizat filmul, Stanislaw Lem, era convins că viaţa extraterestră ar fi atât de ciudată, încât oamenii nu ar fi capabili să o înţeleagă. Filmul Solaris transmite cu acurateţe acest mesaj.
Deşi este un psiholog antrenat şi, în acelaşi timp, un om educat, Chris nu poate nici măcar să-şi înţeleagă soţia. Atunci, relevă filmul, cum ar putea el înţelege o formă extraterestră cum este Solaris? Fără îndoială, devotaţii mecanicii cuantice şi cei a problemei conştiinţei vor simpatiza acest film.
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului five-science-fiction-movies-that-get-the-science-right, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Andreea Dogaru
