Scientia

Pareidolia este caracteristica minţii omeneşti de a identifica tipare acolo unde există doar o mică similaritate cu imaginea desluşită. În a doua parte a articolului vom vorbi deci despre tendinţa noastră de a detecta modele şi de a forma diverse asocieri.

Bucuroşi să fim creduli (1)

Abilităţile celor care cred în paranormal nu se termină aici. Se pare că aceştia se pricep mai bine decât “necredincioşii” şi la recunoaşterea tiparelor semnificative în fundaluri ori zgomote de fond aparent haotice. Exemplul clasic care ilustrează această trăsătură, cunoscut sub numele de pareidolia, se referă la persoanele care pretind că văd imagini ale Fecioarei Maria, să zicem, pe zidurile unei clădiri ori pe o tortilla, plăcinta din porumb sud-americană.


Pareidolia poate fi atât auditivă, cât şi vizuală, după cum demonstrează moda actuală de a detecta fenomene vocale electronice (EVP), presupusele mesaje “de dincolo” ascunse în zgomotul dezordonat al înregistrărilor audio.

Psihologii au privit până recent această caracteristică drept un neajuns al „oilor”. Dar Peter Brugger, specialist în neuroştiinţe la Spitalul Universitar din Zürich, Elveţia, crede că interpretarea este discutabilă. El explică faptul că oamenii comit ceea ce statisticienii numesc o eroare de tipul 1 atunci când detectează un tipar unde acesta nu există – cu alte cuvinte, când se lasă foarte uşor înşelaţi. O eroare de gradul 2 apare atunci când cineva eşuează în a recunoaşte un model care este real – atunci când este prea sceptic. Brugger subliniază că recunoaşterea tiparelor este un aspect important al percepţiei umane, care ne permite să identificăm feţele familiare sau prădătorii camuflaţi în natură. „Dintr-o perspectivă evoluţionistă, preţul plătit pentru protecţia împotriva erorilor de tipul 2 este susceptibilitatea la cele de gradul 1,” spune Brugger. El speculează că erorile comise de cei naivi ar putea fi cele mai puţin periculoase pentru indivizi. „Dacă nu vezi tigrul ascuns în iarbă, eşti mort. Dacă vezi tigrii pretutindeni vei fugi mereu, dar măcar vei scăpa cu viaţă.”

Ce determină tendinţa noastră de a detecta tipare şi de a forma asocieri? S-a dovedit că un factor cheie îl reprezintă influenţa celor două emisfere cerebrale. În domeniul psihologiei s-a scris multă literatură de popularizare de proastă calitate pe tema diferenţelor dintre oamenii „de dreapta” şi cei „de stânga”, categorisiţi astfel după emisfera cerebrală a cărei activitate ar predomina într-un caz sau altul. Dar majoritatea oamenilor de ştiinţă care activează în domeniul neuroştiinţelor acceptă ideea că partea stângă a creierului este responsabilă în principal pentru limbaj şi analiza logică, în timp ce partea dreaptă este implicată în special în creativitate şi în ceea ce s-ar putea numi „gândire laterală” – crearea de conexiuni între concepte disparate.

Câteva studii recente care folosesc tehnici diverse sugerează că în cazul oamenilor care cred în paranormal emisfera dreaptă are o influenţă mai puternică în cadrul activităţii cerebrale. În 2000, grupul condus de Brugger a demonstrat de pildă că în cazul persoanelor care cred în existenţa fenomenelor paranormale activitatea electrică înregistrată în emisfera dreaptă este superioară celei măsurate cu ajutorul unei electroencefalograme la cei care nu cred în aceste fenomene (Psychiatry Research: Neuroimaging, vol. 100, pag. 139). Folosind o abordare diferită, în anul 2001 aceiaşi cercetători au cerut subiecţilor să stabilească asocieri între cuvinte folosind, pe rând, cele două părţi ale creierului (privind cuvintele, pe rând, cu câte unul singur dintre ochi). Când şi-au folosit partea dreaptă a creierului, participanţii catalogaţi ca „oi” s-au dovedit mai rapizi decât „caprele” la depistarea conexiunilor între cuvinte vag înrudite precum „leu” şi „dungă” (conexiunea fiind în acest caz „tigru”) (Psychopatology, vol. 34, pag. 75). În unele cazuri, spune Brugger, „scepticii nici măcar nu au sesizat că ar exista vreo relaţie între cuvinte.”

Analizând şi extremele, există însă şi aspecte neplăcute care reies din studiile efectuate asupra persoanelor în cazul cărora activitatea cerebrală a emisferei drepte este predominantă. Brugger şi alţii au demonstrat că acest tip de activitate cerebrală este relativ mai mare şi în cazul persoanelor care suferă de schizofrenie, în special al celor care prezintă simptome care includ convingeri false. Brugger spune că acest aspect al studiilor sale nu s-a bucurat deloc de succes în rândul celor care cred în fenomenele paranormale. "Sunt o persoană foarte antipatizată," recunoaşte el.

Bineînţeles că nici Brugger şi nici altcineva nu susţine ideea că cei care cred în paranormal sunt schizofrenici. Dar dacă, pe de o parte, o capacitate sporită de a detecta tipare şi de a forma asocieri este de dorit, s-ar putea pe de alta susţine şi ideea că în cazul "credincioşilor" în paranormal tendinţa aceasta este prea pronunţată. Dar, din nou, asta depinde de categoria în care ne încadrăm, a "oilor" sau a "caprelor".

Personal fac parte din cea de-a doua categorie şi am tendinţa de a alege explicaţiile "lumeşti". Iată, de pildă, cum justific faptul că Thalbourne îmi scria un email chiar în momentul în care eu l-am sunat pentru a realiza acel interviu. Mai devreme în acea zi, pe când era deja noapte în Adelaide, îi trimisesem un email în care îl întrebam dacă ar putea găsi câteva momente pentru a sta de vorbă cu mine. Mai târziu m-am decis să risc oricum şi un telefon şi, nedorind să rămân trează pentru a lucra mai mult decât ar fi necesar, l-am sunat la miezul nopţii, când în Australia era deja dimineaţa, 8 şi jumătate, oră la care mi-am imaginat că ar putea fi cel mai devreme la serviciu. În realitate el ajunsese la birou chiar cu ceva vreme înainte şi îşi începuse ziua de lucru asemenea multora dintre noi, pornind calculatorul şi citind şi răspunzând la mesajele primite peste noapte prin email - printre care s-a întâmplat să se afle şi cel primit de la mine. QED.

În schimb, Thalbourne insistă în a interpreta evenimentul ca reprezentând una din micile coincidenţe stranii ale vieţii. Pe de altă parte însă el recunoaşte fericit că este ceea ce am numit în acest articol o "oaie". "Viaţa mea este plină de multe coincidenţe aparent neînsemnate, dar ocazional chiar mai spectaculoase, care sugerează o formă insolită de cauză şi efect," spune el. "Cred că nu pot să nu cred în ea."

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol de Clare Wilson. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.