Mintea omului este complicată, iar înțelegerea acesteia în totalitate este imposibilă, date fiind probleme insolvabile precum: liberul-arbitru sau conștiința. Dar putea studia mintea umană și putem trage concluzii statistice privind reacțiile minții la diverse situații.
Iată un experiment simplu: am două cupe identice, cu deschiderea în jos, în care ascund, cam cum fac cei care joacă alba-neagra, două bile, una albă, cealaltă neagră, fără ca tu să vezi ce bilă este în ce cupă. Nu ai nicio informație cu privire la bilele din cupe, deci nu-ți poți baza decizia pe asta.
Îți dau 5 dolari (circa 25 lei) dacă ghicești în ce cupă este bila albă.
Și acum vine partea interesantă: ce faci dacă, după ce alegi o cupă, dar nu verifici încă ce bilă este în aceasta, îți ofer 6 dolari ca să-ți modifici decizia și schimbi cupa? La urma urmelor probabilitatea este de 50%. Nu scade dacă îți schimbi decizia.
Cel mai probabil nu-ți vei schimba această decizie.
Dacă sunt 100 de participanți la un studiu care presupune jocul descris mai sus, abia când ofer 15 dolari pentru schimbarea deciziei, 50 dintre participanți vor opta pentru cealaltă cupă, sperând să câștige mai mult.
Abia atunci când ridic miza la 50 de dolari, 90 dintre participanți își vor schimba decizia.
Întrebarea este: de unde această aversiune pentru schimbarea deciziei?
Această versiune este probabil mai bine vizibilă atunci când nu există niciun stimulent pentru a-ți schimba decizia: pur și simplu ești invitat să schimbi o cupă cu alta. De ce nu? Probabilitatea este de 50% să nimerești bila albă și dacă-ți menții decizia, și dacă ți-o schimbi. 90% dintre cei invitați să-și schimbe decizia, nu o vor face.
Pentru explicație ar fi util întâi să vă opriți un pic din citit și să vă imaginați că realmente vă aflați într-o astfel de situație: când tocmai ați optat pentru o cupă și sunteți invitat să vă modificați decizia, indiferent de oferta primită (0, 6, 15, 50 de dolari). De ce aveți tendința de a vă păstra decizia inițială? Sau poate nu?
Ok. Sperând că v-ați gândit un pic și aveți un răspuns propriu, să discutăm un pic ce cred psihologii.
Două explicații sunt vehiculate.
Prima: oamenii au tendința de a evita situațiile care pot duce la regret.
Dacă ai luat o decizie și ți-ai schimbat decizia, dar cea de-a doua decizie se va dovedi greșită, vei avea tendința să regreți. Nu era mai bine să nu-ți fi schimbat decizia? Era...
Noi, oamenii, avem o aversiune față de pierdere, ceea ce înseamnă că preferăm să renunțăm la un potențial mic câștig, dar să evităm sentimentul înfrângerii, regretul.
Tendința de a minimiza probabilitatea de a regreta ceva pare a fi unul dintre „motoarele” acțiunilor noastre. E bine de știut.
→ Citește și o sinteză cu cele mai importante idei din cartea: Gândire rapidă, gândire lentă
A doua: odată ce am optat pentru o cupă, apare sentimentul posesiei acesteia. Sau cel puțin așa spun psihologii. Nu mi se pare că ar fi așa. Iar odată ce cupa aleasă pare că-ți aparține mai mult decât cealaltă, devine dificil să renunți la ea (să-ți schimbi decizia).
Dar mă gândesc și alte procese psihologice ce ar putea fi implicate în refuzul de a ne schimba decizia în situații ca cele expuse mai sus.
1. Tendința către o minimizare a efortului depus.
Atunci când aleg o cupă, se întâmplă asta după un oarece efort de gândire și atenție. În timp ce bilele sunt amestecate și ascunse sub cupe, încerc să văd care unde ajunge. Cum spuneam însă la începutul articolului, nu am informații pentru a-mi justifica decizia. În fine, iau o decizie. Gata! Acum aștept să văd rezultatul! Am nimerit sau nu?
A, dar sunt invitat să-mi schimb decizia. Ce? Nu vreau. Să o iau de la capăt? De ce aș face-o? Ok, înțeleg că probabilitatea este de 50% să fi nimerit bila albă și dacă-mi schimb decizia probabilitatea rămâne aceeași. Dar tocmai pentru că nu se schimbă această probabilitate nu mă interesează să aleg cealaltă cupă.
2. Un pic de misticism...
Mi se oferă 6 dolari sau 15? Aici procesul mental, cel puțin în cazul meu, este... mai dubios. Poate nu sunt singur 😃. Dacă-mi păstrez decizia inițială este pentru că am sentimentul că am ales corect. Am o intuiție, la care n-aș vrea să renunț.
Este aversiunea de pierdere? Punându-mă mental într-o astfel de situație, nu o simt. Totuși, dacă aleg cealaltă cupă (6 dolari) și pierd, sigur va apărea regretul („am știut eu!”). Cu toate acestea, nu simt că, la momentul deciziei, îmi păstrez decizia de frica regretului care va apărea dacă schimb decizia și pierd.
Mă gândesc și la faptul că cei care sunt pasionați de jocuri de noroc folosesc mult ceea ce numeam „intuiție” în paragraful anterior. Cred probabil, unii, că ceva mistic se poate întâmpla, că numerele alese sunt cumva dictate de vreo entitate superioară ori că momentul zilei este cel potrivit pentru decizia norocoasă șamd. Iar dacă jucătorii au rezultate apropiate de cele pe care-au mizat, vor continua să joace, căci, nu-i așa? intuiția lor a fost aproape corectă. Iată un articol despre „era cât pe ce să câștig” și cum manipulează jocurile cei care le gestionează.
Alte opinii?
Inspirat de How fear of regret influences our decisions
Credit imagine: Pixabey
