Alfred Adler s-a născut în 1870, al doilea din șase copii într-o familie care locuia în suburbiile Vienei. Adler a fost invitat să se alăture cercului lui Freud (un grup care dezbătea ideile freudiene) după ce l-a apărat pe Freud la o prelegere. Ca și Jung, el s-a despărțit ulterior de Freud, la insistența acestuia ca membrii Cercului de la Viena să susțină teoria sexuala a lui Freud.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
În primii ani ai secolului al XX-lea un grup de prieteni și asociați ai lui Freud se întâlneau în mod regulat pentru a dezbate ideile acestuia. Acest grup a fost numit Cercul de la Viena. Unii membri ai Cercului de la Viena acceptaseră practic toată teoria lui Freud. Alții erau foarte sceptici. Dezacordurile au ajuns la un capăt în 1911, când Freud a insistat ca toți membrii Cercului de la Viena să accepte teoria sexuală sau să părăsească grupul. Carl Jung și alți șapte l-au părăsit în acest an.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Pentru Freud, teoria sa sexuală a fost cea mai importantă contribuție a sa. El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența déjà vu prin asocierea cu o amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei (Slochower, 1970). Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care gândea Freud.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Freud credea că sinele este o sursă de gânduri și sentimente copilărești sau necivilizate, multe dintre ele (ca pofta trupească sau ura față de părinți) fiind inacceptabile pentru eu, impunându-se deci un fel de rezistență. Freud a simțit că această idee era una dintre cele mai mari intuiții și contribuții originale. Într-un eseu autobiografic din 1925, el a menţionat că: "Am numit acest proces refulare (eng. repression): este o idee nouă și nimic asemănător nu a mai fost identificat vreodată în viața mentală".
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Numele lui Sigmund Freud domină istoria timpurie a teoriilor personalității. Freud a propus prima teorie majoră a personalității și prima procedură în psihoterapie. El a zugrăvit o imagine a personalității umane care a inspirat un puternic devotament, dar și o opoziție puternică.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Tulburarea de personalitate multiplă (TPM) este etichetată ca tulburare de identitate disociativă (TID) atunci când produce suferinţă unei persoane și este clasificată ca tulburare psihică. Despre TID am vorbit în contextul tulburărilor disociative din capitolul 12 (Psihologia anormalului). Multe cazuri de personalitate multiplă nu sunt tulburări psihiatrice, după standardele moderne. Așa cum vom vedea atunci când ne vom lovi de perena întrebare, "Ce definește comportamentul anormal?" în capitolul următor, experții sunt de acord că tulburările psihiatrice (care merită această etichetă) sunt doar acelea care provoacă suferinţă.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Hermann Rorschach și pete de cerneală (Testul Rorschach)
Testele de personalitate au apărut în anii '30. Anterior, testele psihologice au fost folosite pentru repartizarea elevilor la un nivel adecvat în școală (testarea educațională) sau pentru măsurarea inteligenței. Noile teste de personalitate din anii '30 au avut drept scop să ajute terapeuții în determinarea problemelor unui client, ca un ghid al terapiei. Ca beneficiu suplimentar, ele au oferit cercetătorilor posibilitatea de a măsura trăsăturile de personalitate.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
În ce măsură trăsăturile de personalitate sunt și trăsături genetice? Dacă ne uităm la animalele non-umane, precum câinii, putem vedea rolul experiențelor de viață (de exemplu, un câine care a fost crescut cu multă dragoste va avea o personalitate plăcută), însă putem vedea, de asemenea, și personalități de rasă.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
În 1937, cu aproximativ douăzeci de ani înainte de a scrie cuvintele de mai sus, psihologul Gordon Allport și-a propus să răspundă la întrebarea: „Ce este personalitatea”. În loc să plece de la propria sa jachetă conceptuală, el a decis să analizeze modurile în care celelalte persoane au folosit cuvântul.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Feţe interpretate în acelaşi mod de oameni din culturi diferite
Cuvintele emoție și motivație sunt legate etimologic între ele (în istoria limbajului). Motiv provine de la lat. motus - mișcare. Emoție provine de la lat. emotus - mișcat. Emoțiile ne mișcă; motivele ne mișcă. Tot ce te motivează te mișcă, probabil, și din punct de vedere emoțional. Un eveniment care îți produce emoții puternice te poate motiva să te orientezi spre ceva sau să te îndepărtezi de ceva.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Abraham Maslow ar putea fi considerat un teoretician al motivației sau un teoretician al personalității. El a fost câte puțin din ambele. Una dintre primele sale cărți a fost Motivația și Personalitatea (1954). Poate că este mult mai revelator titlul pe care Maslow a vrut să-l folosească inițial pentru acea carte: Higher Ceilings for Human Nature (Nivelurile superioare ale naturii umane) (Maslow, 1970, p.ix). El s-a apropiat de acest titlu cu ultima lui carte, publicată postum: The Farther Reaches of Human Nature (Realizările superioare ale naturii umane) (1971).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Maimuţele sunt dispuse la efort pentru privilegiul de a privi printr-o ferestruică
Teoria motivațională a lui Hull a dominat psihologia motivației la sfârșitul anilor '30 și în anii '40. Ultima lucrare mare a lui Hull a fost publicată în anul 1952, cu puțin timp înainte de moartea sa. Psihologii puseseră deja la îndoială accentul exclusiv pus de Hull asupra diminuării pulsiunii. Hull redusese toată motivația la o problemă de diminuare a pulsiunilor sau a tensiunilor neplăcute.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Motivația (de la cuvântul latinesc motivus - care pune în mişcare) este studiul activării, direcției, intensității și duratei comportamentului. Este un proces psihic care acoperă un teritoriu larg! De ce iei deciziile pe care le iei? De ce dedici timp unor activități mai degrabă decât altora? Sunt întrebări referitoare la ceea ce îți activează și îți direcționează comportamentul, ce generează impulsul de a te îndrepta către anumite obiective.
- Detalii
- Scris de: Russ Dewey
Bob Beamon
Care sunt caracteristicile unui antrenor bun? Conform publicației LeUnes and Nation (1996), antrenorul bun are următoarele caracteristici: a. Informat. "Antrenoratul nu este diferit de predare", se afirmă în LeUnes and Nation și orice profesor trebuie să fie "informat cu privire la activitatea predată". b. Metodic în predarea competențelor. Recent, toate ramurile sportive populare au operaționalizat competențele specifice, iar acest fapt împreună cu condiționarea sunt precursorii necesari pentru performanța la nivel de expert.
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey
Bob Beamon
În prestația lor, sportivii pot atinge stări unice ale conștiinței ca rezultat al îndelungatei lor pregătiri anterioare și al concentrării lor intense din timpul unei competiții. Când totul merge bine pentru un atlet, sportivul poate avea o percepție modificată asupra timpului și un sentiment al performanței de înaltă calitate, obținută fără efort. Conștiința de sine este diminuată, pe măsură ce individul se confundă "total" cu jocul său. Din acest motiv, o astfel de stare este uneori numită "joc în stare de inconștiență".
- Detalii
- Scris de: Russell A. Dewey