Dar sunt toate limbile la fel? Ori unele furnizează un punct de intrare în lumea cuantică a transformărilor şi fluxurilor continue? În capitolul anterior am vorbit despre o societate (a indienilor Blackfoot) care se desfăşoară într-o lume a fluxului continuu.
Bohr despre inadecvarea limbajului (38)
Înseamnă asta că limba lor este diferită de a noastră şi poate mai adaptată pentru o discuţie a teoriei cuantice?
Bătrânii Blackfoot spun că modul în care ei vorbesc între ei este profund diferit de modul în care vorbesc cu non-nativii şi că modului lor original de a vorbi îi este asociat un mod diferit de a înţelege lumea.
Înainte de a examina această afirmaţie trebuie să ne oprim asupra unei teorii controversate numite ipoteza Whorf-Sapir. Această ipoteză afirmă că limba vorbită de o anumită societate este strâns dependentă de modul în care respectiva societate se raportează la lume. Modul în care societăţile structurează evenimentele şi istoria, precum şi modul în care înţelege timpul şi separarea spaţială pot fi descoperite prin examinarea modului în care limbajul funcţionează.
Dezbaterea care înconjoară ipoteza Whorf-Sapir tinde să escamoteze contribuţia sa importantă ca o abordare alternativă la modul în care recepţionăm lumea. Abordarea modernă a lingvisticii, cea bazată pe teoria lui Noam Chomsky, afirmă că diferenţele dintre limbile vorbite pe Terra sunt superficiale, întrucât toate limbile se bazează pe o structură lingvistică profundă. Cum ar putea deci ca aspecte mărunte să dea naştere la diferenţe importante în ceea ce priveşte receptarea lumii?
În Instinctul limbajului, populara carte de lingvistică a lui Steven Pinker, autorul realizează o versiune reducţionistă a ipotezei Whorf-Sapir şi apoi purcede la a o "executa". Pinker consideră că ipoteza Whorf-Sapir afirmă că limbajul este cauza modului în care noi gândim despre lume.
Apoi Pinker arată o varietate de cazuri şi experimente în care gândul uman este capabil să ocolească restricţiile limbajului. Dar, în fapt, ipoteza Whorf-Sapir nu este reducţionistă şi mecanicistă în felul în care Pinker arată. Această ipoteză înseamnă o abordare subtilă a limbajului şi a modului de receptare a lumii, dar subtilităţile sunt dificil de testat în laborator, iar psihologii preferă o versiune simplistă a unei teorii, care să poată fi verificată ori respinsă.
Sunt dovezi categorice care indică faptul că modul în care percepem o anumită situaţie depinde de contextul în care este prezentată. Un aspect al acestui context este limbajul şi astfel limbajul, percepţia şi modul de înţelegere a lumii sunt legate inexorabil.
Societăţile umane trăiesc în medii şi ţinuturi cu geografie diferită. Natura din jurul nostru ne poate "îndemna" să vânăm, să lucrăm pământul, să pescuim, să construim mici localităţi rurale ori să trăim o existenţă nomadică. Aceste activităţi afectează modul în care societatea este organizată; ele determină cum relaţiile de familie şi proprietatea sunt structurate. Este inevitabil ca limbile şi viziunile asupra lumii care se dezvoltă în diverse societăţi umane să meargă mână în mână, influenţându-se reciproc; aici cuvântul "influenţă" este departe de a însemna "cauză".
Eschimoşii Inuit şi bogăţia limbajului. Se arată adesea că întrucât eschimoşii Inuit vânează şi călătoresc în nordul îndepărtat, aceştia au învăţat să facă diferenţa între diferitele moduri în care se prezintă zăpada, având, în consecinţă, un vocabular bogat pe acest subiect, al zăpezii. Dar acest vocabular bogat nu îi face pe cei din populaţia Inuit să observe diferite aspecte ale zăpezii într-un sens mecanicist. Este vorba doar despre faptul că ei dispun de un instrument precis pentru a-şi exprima ceea ce percep. Având asemenea "instrumentar" la dispoziţie, ei au capacitatea de a face diferenţe fine în privinţa rezultatelor percepţiei lor.
Noi, de asemenea, în lumea noastră tehnologizată, am dezvoltat un vocabular bogat. Avem de a face cu diferite tipuri de maşini, căi de comunicare ori sisteme de informaţii şi dispunem de cuvintele potrivite pentru a ne referi la acestea.
În mod asemănător doctorii dispun de un vocabular bogat de termeni tehnici, aşa cum avocaţii ori alte meserii au propriul vocabular specific. Parte din antrenamentul unui doctor înseamnă învăţarea numelor tuturor oaselor picioarelor, de exemplu. Să ştii acele nume înseamnă să poţi face diferenţa dintre ele; pentru un nespecialist, sunt doar oase. La fel, avocaţii folosesc un limbaj specific pentru a face remarci fine despre disputele juridice. Asta nu înseamnă însă că doctorii ori avocaţii dispun de abilităţi logice ori de capacităţi olfactive diferite de ceilalţi, dar fără a folosi limbajul tehnic specific meseriei lor le va fi mult mai dificil să fie precişi în exprimări.
Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.
