Unul dintre subiectele cele mai dezbătute în lumea filozofică astăzi este cel al liberului-arbitru. Sunt două tabere, una care susține că legile naturii nu permit liberul-arbitru, cealaltă care spune că avem liber-arbitru.
O carte scrisă de neuroendocrinologul american Robert Sapolsky, „Determined: A Science of Life Without Free Will”, a fost un element care a stimulat recent această discuție. Am scris câteva rânduri la puțin timp după publicarea acestei cărți (vezi aici).
Daniel Dennett este unul dintre cei mai faimoși și respectați filozofi americani. Poziția acestuia este fermă: avem liber-arbitru.
În continuare o să fac un rezumat al argumentației lui Dennett, în raport cu raționamentele lui Sapolsky din cartea amintită, pe care o puteți urmări integral în videoclipul de mai jos.
• Sapolsky nu face diferența dintre control și determinism.
Dacă un cutremur dislocă o stâncă ce cade către baza muntelui, căderea se face în mod determinist, dar fără ca stânca să aibă vreun control asupra traiectului urmat în cădere.
Dacă, în schimb, un schior de performanță coboară pe o pârtie de mai multe ori, o va face în mod similar, adică va urma cam același traseu și va termina cursele în cam același timp.
Diferența dintre stâncă și schior este că în al doilea caz coborârea este controlată. Asemănarea dintre cele două entități este că ambele coborâri sunt determinate.
• Determinismul invocat de Sapolsky, care spune că există un lanț cauzal care a fost declanșat la Big Bang, este fals.
Odată cu apariția vieții au fost generate agenți care se auto-controlează (self-controlled agents).
• Pentru o ființă este important să nu fie predictibilă, pentru că astfel ești victima prădătorilor.
• Indeterminismul nu este necesar pentru impredictibilitate.
Determinismul nu te poate opri din a acționa local, a face propriile alegeri, fără a fi controlat de trecut.
• Evoluția a descoperit că mutațiile pseudo-aleatoare pot constitui un avantaj în anumite situații, pentru că asigură realizarea unor lucruri pe care competiția nu le poate face. De aici apare controlul.
Întreaga istorie a evoluției poate fi văzută ca o amplificare a mecanismului de control.
Câteva remarci din partea mea, cu privire la ce spune Dennett:
1. Acesta nu explică ce este sau cum este posibil liberul-arbitru. Nimeni nu poate face asta însă.
Și, din nou, menționez că explicația mea cu privire la imposibilitatea rezolvării problemei am detaliat-o în cap. 14 din cartea publicată pe site anul trecut: Călătorie la granițele gândirii. Aș fi curios să văd o critică a acestei explicații :)
2. Acesta spune că într-o lume deterministă, liberul-arbitru este totuși posibil, pentru că o ființă, precum omul, deși se aplică tuturor ființelor într-un anume grad, are control asupra ceea ce face.
Aici nu înțeleg cum ar trebui să funcționeze lucrurile: deși există determinism, așadar, există și decizie independentă. Dar cum?
3. Exemplele date de Dennett sunt din lumea animală, care sugerează, într-adevăr, că avem de-a face cu ființe care iau decizii. Vezi exemplu cu schiorul. Cu alte cuvinte, Dennett spune ceva de genul: „Nu vedeți că se iau decizii în lumea asta? E evident că ființele au liber-arbitru”.
4. Opinia mea este că pe acest subiect, ca și pe multe altele expuse în mai sus-amintita carte, nu se poate ajunge la o concluzie definitivă, dat fiind că nu avem o minte aptă pentru rezolvarea unui anumit tip de probleme pe care le-am identificat.
Simplul fapt că problema liberului-arbitru a rămas nerezolvată în toată istoria umană este un argument puternic pentru opinia că subiectul este nerezolvabil.
5. Deși sunt de aceeași opinie cu Dennett, în sensul că și eu cred că există liber-arbitru, dar, în schimb, nu cred că putem vorbi în mod ferm despre faptul că trăim un univers determinist. Pur și simplu nu putem ști suficient despre lume pentru a ajunge la o concluzie definitivă pe acest subiect.
Știința are un caracter instrumental, nu descriptiv.
O ecuație nu descrie realitatea, ci este un instrument de calcul cu privire la observațiile noastre cu privire la lume.
O teorie este o metaforă susținută de matematică, nu o descriere fidelă a realității. Exemplul meu preferat este teoria lui Einstein a gravitației, care ne permite calcule precise cu privire la mișcarea materiei în univers, dar nu ne spune mai nimic despre ce anume se întâmplă, cum anume funcționează gravitația și prin ce mecanism. Teoria lui Einstein este o metaforă mai precisă decât cea a lui Newton în ce privește gravitația.
Una peste alta, subiectul liberului-arbitru pare a fi un prilej perpetuu pentru gânditorii momentului pentru a spune că alții nu înțeleg despre ce este vorba. Dar, în fapt, niciunul nu are (și nici nu are cum avea) o argumentație convingătoare și definitivă.
